Soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate, Meniu de navigare


More Scott Fitzgerald Marele Gatsby Din nou, Zeldei Capitolul 1 Pe vremea când eram mai tânăr şi mai influenţabil, tata mi-a dat un sfat care de atunci mi-a rămas mereu prezent în minte. Atât şi nimic mai mult — dar cum totdeauna ne-am înţeles foarte bine din puţine cuvinte, mi-am dat seama că voia să spună mult mai mult. Urmarea este că am tendinţa de a nu judeca şi condamna pe nimeni, obicei datorită căruia am izbutit să pătrund multe caractere ciudate şi am căzut pradă multor pisălogi înveteraţi.

O minte sucită descoperă şi profită repede de această calitate când se întâmplă s-o întălnească la un om normal, şi aşa s-a făcut că în anii studenţiei am fost acuzat — pe nedrept — că sunt o fire interesată şi abilă, pentru motivul că necunoscuţi cu apucături stranii îmi destăinuiau necazurile lor ascunse. Cea mai mare parte a confidenţelor ce mi se făceau erau Less Read the publication Scott Fitzgerald Marele Gatsby Din nou, Zeldei Capitolul 1 Pe vremea când eram mai tânăr şi mai influenţabil, tata mi-a dat un sfat care de atunci mi-a rămas mereu prezent în minte.

Cea mai mare parte a confidenţelor ce mi se făceau erau spontane — şi adeseori când îmi dădeam seama, după anumite semne sigure, că o destăinuire de natură intimă se arată la orizont, mă prefăceam că mi-e somn, că sunt absent sau pornit să-i iau peste picior, căci destăinuirile tinerilor sau, cel puţin, termenii în care sunt făcutepoartă de obicei pecetea plagiatului şi sunt marcate de vădite omisiuni.

Cine nu judecă şi nu condamnă lasă loc unor speranţe nelimitate. Şi astăzi încă, mi-e teamă că voi încerca nu ştiu ce pierdere dacă dau uitării faptul că — aşa cum, din snobism, susţinea tata şi aşa cum, din snobism, repet şi eu — la naştere simţul cuviinţei în ceea ce are el fundamental ne este hărăzit tuturor în egală măsură. Şi soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate, după ce m-am lăudat astfel cu spiritul meu de toleranţă, trebuie să recunosc că are şi el o limită.

Comportarea noastră poate să se rezeme pe o stâncă de neclintit sau să plutească pe soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate mlaştină nesigură, dar, dincolo de un anume punct, nu-mi pasă pe ce se întemeiază.

În toamna trecută, când m-am înapoiat de pe coasta de est, aş fi dorit ca toată lumea să poarte uniformă şi să aibă o ţinută morală ireproşabilă; nu mai doream incursiuni pline de peripeţii în inimile oamenilor şi prilejul de a afla lucruri de nimeni ştiute. Numai Gatsby, bărbatul care dă numele său acestei cărţi, a făcut excepţie de la această regulă — Gatsby care reprezenta tot ceea ce îmi soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate cel mai sincer dispreţ.

Dacă a avea personalitate înseamnă un şir neîntrerupt de acţiuni încununate de succes, atunci acest om avea într-adevăr ceva splendid, o sensibilitate acută faţă de soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate promisiunile existenţei, o sensibilitate asemenea acelor complicate aparate care înregistrează cutremurele de pământ de la o depărtare de zece mii de mile.

Nu, Gatsby s-a dovedit până la urmă a fi un om adevărat; şi numai ce-l umbrea pe Gatsby, numai praful murdar stârnit de visurile lui m-a făcut să-mi pierd un timp interesul pentru durerile zadarnice şi pentru efemerele bucurii ale semenilor mei.

Provin dintr-o familie de oameni bogaţi, stabilită de trei generaţii într-un orăşel din Midwest.

soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate

Carraway-ii alcătuiesc un fel de clan, iar tradiţia familiei afirmă că suntem coborâtori ai ducilor de Buccleuch, pierdere în greutate 146 baytown tx fondatorul ramurii din care mă trag a fost de fapt fratele bunicului, care s-a stabilit aici în '51, şi-a trimis un înlocuitor în Războiul Civil şi a pus bazele comerţului en gros cu articole de fierărie cu care se ocupă astăzi tata.

Nu l-am cunoscut niciodată pe acest frate al bunicului, însă se spune că îi semăn — invocându-se ca argument portretul aspru care atârnă în biroul tatii. Am absolvit universitatea la New Haven înexact un sfert de veac după tatăl meu şi la scurt timp după aceea am participat la minunata migraţie teutonică întârziată, cunoscută sub denumirea de război mondial.

soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate

Am gustat atât de intens contraincursiunea noastră, încât şi după întoarcerea de pe front continuam să fiu stăpânit de neastămpăr. Midwest-ul nu mi se mai părea centrul incandescent al lumii, ci doar o periferie sordidă a universului — aşa că m-am hotărât să mă mut pe coasta de est şi să învăţ arta speculaţiilor la bursă.

Toţi cunoscuţii mei făceau afaceri la bursă şi de aceea am presupus că bursa ar putea să mai asigure încă o existenţă.

În pachet e cadoul meu de ziua ta, sper să-ţi placă… Azi mă gândesc la tine în mod deosebit… fiindcă am ajuns la concluzia că, deşi te iubesc, nu sunt îndrăgostită de tine. Nu simt că tu ai fi pentru mine un dar de la Dumnezeu.

Tata s-a învoit să mă finanţeze timp de un an şi, după mai multe amânări, în primăvara lui '22 m-am instalat pentru totdeauna, după cum credeam eu, pe coasta de est. Cuminte ar fi fost să-mi găsesc întâi un apartament în oraş, însă cum vremea era frumoasă şi cum veneam dintr-o regiune cu pajişti întinse şi arbori prietenoşi, atunci când un tânăr coleg de birou mi-a prupus să închiriem împreună o casă într-una din aşezările suburbane, ideea mi s-a părut excelentă.

Tot el a găsit şi casa — un bungalow destul de coşcovit — cu optzeci de dolari pe lună. În ultimul moment, însă, firma l-a detaşat la Washington, aşa că m-am stabilit singur. Aveam un câine — de fapt l-am avut doar câteva zile, căci pe urmă a fugit —un automobil Dodge destul de vechi şi soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate servitoare finlandeză care-mi făcea curat şi-mi pregătea micul dejun şi care, trebăluind la maşina electrică de gătit, mormăia nu ştiu ce pe limba ei.

M-am simţit singur o zi sau două, până când într-o dimineaţă, un necunoscut, stabilit prin partea locului probabil după mine, m-a oprit pe stradă. L-am lămurit. Dar, văzându-mi după aceea de drum, nu m-am mai simţit singur şi străin. Eram o călăuză, un cunoscător al locurilor, unul dintre pionierii coloniei.

soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate

Fără să ştie, omul acela îmi conferise dintr-o dată cetăţenia locului. Şi astfel, în zilele acelea însorite, urmărind explozia înfrunzirii copacilor, ca la cinematograf când filmul rulează repede, am fost pătruns de acea convingere, destul de răspândită, că viaţa avea să înceapă din nou o dată cu vara. Pe de o parte, aveam mult de studiat, iar pe de altă parte, simţeam cum trag sănătate în piept din aerul proaspăt, atât de tonic.

  1. Cum ajută ceaiul de slăbire să piardă în greutate
  2. Imperiul Roman de Răsărit - Wikipedia
  3. Calaméo - Jojo Moyes Ultima Scrisoare De Dragoste
  4. Pierde cifra în greutate în formă de pere
  5. Boli care cauzează pierderea în greutate la adulți
  6. Cura de slabit pe zile

Mi-am cumpărat o duzină de tomuri despre finanţe, tehnică bancară şi acţiuni şi efecte, care, aşa cum stăteau înşirate pe raftul bibliotecii în legăturile lor roşii şi aurii, ca nişte monede noi, îmi făgăduiau parcă dezvăluirea unor taine orbitoare, pe care nu le cunoscuseră decât Midas, Morgan şi Mecena.

Mai aveam intenţia lăudabilă să citesc multe alte cărţi pe lângă acestea. La universitate avusesem oarecare preocupări publicistice — o dată scrisesem o serie de editoriale foarte solemne şi categorice în revista Yale News — şi acum aveam de gând să reiau acest fel de activitate, şi mă şi vedeam redevenind un specialist limitat la un domeniu temeinic stăpânit, ceea ce se numeşte un om bine pregătit.

O asemenea formulă nu reprezintă de fapt o simplificare brutală — în fond viaţa pare că promite mult mai mult când o priveşti de la o singură fereastră. A fost numai o întâmplare faptul că închiriasem o casă într-una din cele mai ciudate comunităţi ale Americii de Nord. Locuinţa mea se găsea pe acea insuliţă prelungă şi zgomotoasă care se întinde soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate răsărit de New York — şi pe care se află, printre alte curiozităţi naturale, două formaţiuni geologice neobişnuite.

La douăzeci de mile de oraş se află două ouă uriaşe, identice ca formă, despărţite doar de un golfuleţ, cu bazele înmuiate în cea mai blândă apă sărată pe care o poţi găsi în emisfera vestică — întinsa pânză de apă a strâmtorii Long Island. Nu sunt pierdere în greutate roodepoort ovale chiar perfecte — ca şi oul din povestea lui Columb, amândouă sunt anadrol pierde grăsime la capătul unde se sprijină pe pământ — însă asemănarea fizică dintre ele constituie probabil o sursă de uimire continuă pentru pescăruşii ce zboară pe deasupra lor.

Pentru vieţuitoarele neînaripate, un fenomen şi mai interesant este însă că, în afară de formă şi mărime, nu mai au nici o altă asemănare. Eu locuiam pe oul dinspre apus, West Egg — cel mai puţin monden, deşi formula este prea superficială pentru a exprima contrastul bizar şi aproape sinistru dintre ele. Locuinţa mea se afla chiar la marginea oului, la numai cincizeci de iarzi de strâmtoare, literalmente strivită între două vile uriaşe, care se închiriau cu Cea din dreapta era o construcţie colosală din toate punctele de vedere — o imitaţie a vreunei primării de epocă din Normandia, cu un turnuleţ într-o parte semeţindu-se nou-nouţ de sub un breton rar de iederă sălbatică, o piscină de marmură şi peste patruzeci de acri de pajişte şi grădină.

Era vila lui Gatsby. Sau, mai bine zis, întrucât nu-l cunoşteam pe Gatsby, era o vilă locuită de un domn cu acest nume. Casa în care stăteam eu era o adevărată oroare, însă, fiind o oroare de dimensiuni reduse, fusese ignorată de snobii doritori să se stabilească aici, astfel că beneficiam de o perspectivă deschisă spre mare, de o privelişte parţială spre pajiştea vecinului meu şi de vecinătatea consolatoare a milionarilor — toate acestea pentru optzeci de dolari pe lună.

Calaméo - Marele Gatsby - Scott Fitzgerald

Dincolo de golful care despărţea cele două ouă scânteiau palatele luxoase din East Egg, iar cronica acestei veri începe cu adevărat în seara când am traversat golful pentru a lua cina în familia lui Tom Buchanan. Daisy îmi era un fel de verişoară îndepărtată, iar pe Tom îl cunoscusem la universitate. Îndată după război petrecusem chiar două zile în casa lor din Chicago.

Pe lângă diferite alte însuşiri fizice, soţul ei se remarcase ca unul dintre cei mai desăvârşiţi jucători de rugby la New Haven — într-un fel fusese o personalitate naţională, unul dintre acei indivizi care ating la douăzeci şi unu de ani un grad atât de înalt de perfecţiune într-un anumit domeniu, încât după aceea nimic din ceea ce fac nu mai pare la înălţime. Familia lui era imens de bogată — chiar şi la universitate largheţea cu care îşi cheltuia banii constituise un motiv de critică — însă acum părăsise oraşul Chicago, îndreptându-se spre est cu o hotărâre, cu o energie care-ţi tăia aproape răsuflarea, de pildă, cumpărase o herghelie de poney de polo din Lake Forest.

Îţi venea greu să cum putem slabi că un om din generaţia mea putea fi atât de bogat încât să-şi permită asemenea excentricităţi. N-am înţeles niciodată de ce se stabiliseră la New York. Petrecuseră un an în Franţa fără vreun motiv deosebit, apoi hoinăriseră de colo până colo, oprindu-se nerăbdători şi neliniştiţi oriunde se juca polo şi oriunde întâlneau mai mulţi oameni bogaţi laolaltă.

Articol principal: Nume ale grecilor Klivanion - armură lamelată bizantină Numele Imperiul Bizantin este un termen istoriografic modern, care era necunoscut celor care au trăit în vremurile de glorie ale imperiului adică Imperiul Roman de Răsărit. Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat înla aproximativ un secol după căderea Constantinopoluluide către istoricul german Hieronymus Wolf -care a introdus un sistem de istoriografie bizantină în lucrarea sa Corpus Historiae Byzantinae, cu scopul de a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă, fără a mai atrage atenția asupra predecesorilor lor antici și continuității imperiale romane în Est. Standardizarea termenului a apărut în secolul al XVII-leacând autorii francezi, precum Montesquieuau început să-l popularizeze.

De data aceasta se stabiliseră definitiv, cum îmi explicase Daisy la telefon, însă nu o crezusem — nu puteam şti ce se ascunde în inima ei, dar simţeam că Tom avea să alerge mereu dintr-un loc într-altul, căutând, cu o tristeţe nelămurită, acea dramatică tensiune a meciurilnr de rugby de odinioară, în care nu avea să mai joace niciodată.

Şi aşa se întâmplă că, într-o seară caldă, am traversat golful spre East Egg să-mi vizitez doi vechi prieteni, pe care de fapt nici nu-i cunoşteam prea bine. Locuinţa lor era încă şi mai complicată decât mă aşteptasem: o vilă colonială în stil georgian, zugrăvită cochet în roşu şi alb, cu faţa spre golf.

Alăturatul material este copiat după manuscrisul lui Armand Berariu, privind deportarea în masă a evreilor din comuna Ițcani — Suceava, în Transnistria, 14 octombrie Lucrarea a fost scrisă în - Armand Berariu s-a născut la 21ianuarieîn Dorohoi. Din anul a locuit împreună cu familia la Ițcani — Suceava. În toamna anului a fost deportat în Transnistria.

Pajiştea începea chiar de pe coastă şi se întindea pe vreun sfert de milă, cuprinzând cadrane solare, ziduri de cărămidă, vesele grădini de flori — şi în cele din urmă ajungea lă vilă, ridicându-se pe zidurile ei laterale în valuri de viţă sălbatică, de parcă nu şi-ar fi putut opri avântul cu care alergase spre ea.

Faţada vilei era un lung şir de uşi de sticlă, care scânteiau acum în răsfrângeri aurii, larg deschise spre după-amiaza străbătută de adieri calde, şi acolo chiar, în faţa uşii de la intrare, mă aştepta Tom Buchanan în costum de călărie, într-o atitudine caracteristică, bine înfipt pe picioarele depărtate. Se schimbase din anii studenţiei. Vedeam acum un bărbat voinic de vreo treizeci de ani, cu părul de culoarea paiului, cu o gură cam aspră şi un fel de a fi cam arogant.

Faţa îi era însufleţită de ochii scânteietori, dispreţuitori, şi privirea trufaşă îl făcea să aibă aerul că se apleacă mereu înainte, cu agresivitate. Croiala efeminată a hainelor de călărie nu reuşea să-i ascundă musculatura de uriaş — părea că nu mai încape în cizmele bine lustruite, întinse gata-gata să rupă şireturile, şi-i vedeai muşchii jucând când i se mişca umărul sub haina subţire.

Avea un trup capabil de eforturi enorme, un trup agresiv. Şi glasul — un tenor cam răguşit — sporea această impresie. Păstra întotdeauna în voce, chiar şi când vorbea cu cei care-i erau simpatici, o nuanţă de dispreţ, şi-mi aduceam aminte că la New Haven întâlnisem oameni care-l urau din toate puterile. Schimbarăm câteva cuvinte opriţi la soare, pe verandă. Mă făcu să mă întorc apucându-mi braţul, arătându-mi cu mâna lui mare detaliile faţadei, şi apoi, dincolo, grădiniţa în stil italian, cu câteva trepte sub nivelul pajişth, tufişurile de trandafiri care se întindeau pe vreojumătate de acru şi o barcă cu motor acostată la debarcader.

Hai înăuntru. Am trecut printr-un hol înalt, spre un fel de terasă scăldată într-o lumină trandafirie, legată de corpul vilei prin nişte glasvanduri uriaşe, la fiecare capăt. Geamurile deschise aruncau reflexe albe, scânteietoare, pe iarba tânără care părea că vrea să pătrundă în casă. Prin întreaga încăpere sufla o briză slabă, umflând perdelele la un capăt, făcându-Ie să tremure la celălalt, ca nişte steaguri palide, răsucindu-le către albeaţa de frişcă a tavanului, apoi aruncându-le pe covorul gros de culoarea vinului, însufleţind pretutindeni în încăpere o umbră tremurătoare, ca atunci când suflă briza pe mare.

Singurul obiect cu totul imobil era o sofa enormă pe care se aflau, agăţate parcă de o geamandură, două femei tinere. Purtau amândouă rochii albe, ale căror cute şi falduri tremurau şi fremătau necontenit, ca şi cum chiar atunci s-ar fi oprit să-şi tragă sufletul, după ce alergaseră împrejurul casci. Cred că am rămas locului câteva clipe, ascultând foşnetul perdelelor şi izbiturile unui tablou mişcat de vânt pe perete. Apoi Tom închise cu zgomot ferestrele din spate şi vântul se stinse domol prin cameră, iar perdelele, covoarele şi cele două femei se lăsară să plutească încet, spre duşumea, ca nişte baloane din care iese încet aerul.

Pe cea mai tânără n-o cunoşteam. Stătea hibiscus vă face să pierdeți în greutate era de lungă la un capăt al divanului, perfect nemişcată, cu bărbia repezită în sus ca şi cum ar fi menţinut în echilibru pe ea un obiect în primejdie să se răstoarne. Chiar dacă mă văzuse cu coada ochiului, nu se trăda prin nimic, iar eu mă simţeam atât de stânjenit, încât îmi venea să bolborosesc nişte scuze că am deranjat-o prin intrarea mea în cameră.

Cealaltă — Daisy — schiţă oarecum o încercare de a se ridica: îşi aplecă puţin corpul, cu o expresie studiată, apoi râse, un râs mic şi absurd, încântător, şi mă pomenii şi eu răzând în timp ce mă îndreptam spre ea traversând încăperea. Râse din nou, ca de ceva foarte spiritual, şi îmi reţinu o clipă mâna într-a ei, privindu-mă deschis în faţă, parcă ar fi vrut să-mi spună că pe nimeni în lume n-ar fi vrut atât de mult să-l vadă ca pe mine. Aşa era ea. Cu vocea foarte scăzută, ca un murmur, mă anunţă că fata care ţinea obiectul acela nevăzut în echilibru pe bărbie se numea Baker.

Erau unii care pretindeau că Daisy vorbea atât de încet, abia murmurând, doar pentru a-şi face interlocutorii să se aplece spre ea; era însă o critică fară obiect, care nu-i ştirbea nimic din farmec. Oricum, buzele domnişoarei Baker tremurară; apoi dădu din cap abia soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate spre mine şi-şi întoarse repede capul în aceeaşi poziţie — evident, obiectul pe care-l susţinea tremurase o clipă şi asta o speriase.

Din nou mă trezii aproape scuzându-mă. Orice manifestare de încredere în propriile forţe îşi atrage din partea mea un omagiu plin de uimire.

Îmi privii din nou verişoara, care acum începuse să mă chestioneze cu aceeaşi voce joasă, fascinantă. Avea o voce pe care îţi era cu neputinţă să n-o urmăreşti în modulaţiile ei, ca şi cum fiecare frază rostită ar fi fost o temă melodică pe care nu aveai s-o mai asculţi niciodată.

Sotia, si-a parasit sotul si fiul bolnav, dar iata ce s-a intamplat cu ea peste 5 ani!

În drum spre New York — i-am spus — mă oprisem o zi sau două la Chicago şi de acolo cel puţin o duzină de persoane îi trimiteau prin mine salutări, complimente.

Automobilele şi-au dat cu lac negru pe roata stângă din spate ca să semene cu o coroană mortuară şi toată noaptea pe cheiul dinspre nord răsună un vaiet neîntrerupt.

Hai să ne întoarcem la Chicago, Tom. Chiar mâine!

Şi apoi, fără legătură, spuse întorcându-se spre mine: — Ar trebui să-mi vezi fetiţa. Are trei ani. N-ai văzut-o până acum? Tom Buchanan, care se învârtise fără odihnă prin cameră, se opri lângă mine lăsându-şi mâna pe umărul meu.

I-am spus. Pe mine felul său de a fi mă cam irita.

soția surprizelor au dislocat soțul cu pierderea în greutate

Dacă mai stai la New York, ai să auzi de el. Aş fi idiot dacă m-aş gândi să mă mut în altă parte. Era primul cuvânt pe care-l scosese de la sosirea mea.

S-ar fi părut că această primă replică o impresionase şi pe ea tot atât de mult ca şi pe mine, pentru că o văzui căscând şi, cu o serie de mişcări abile, rapide, se ridică de pe sofa intrând parcă abia atunci în cameră. Nici nu mai ţin minte de când zac pe sofaua asta. Toată după-amiaza am încercat să te conving să mergi la New York. Sunt în antrenament. Tom o privi neîncrezător. Dădu pe gât paharul ca şi cum ar fi avut doar o picâtură pe fund. O fixai pe domnişoara Baker, întrebându-mă cu ce se ocupa.

Îţi făcea plăcere să te uiţi la ea. Era o fată zveltă, cu sânii mici şi trupul drept, care îşi accentua aerul sportiv trăgându-şi umerii spre spate, ca un elev de şcoală militară.

Marele Gatsby - Scott Fitzgerald

Ochii ei cenuşii, mijiţi în soare, mă priveau de pe faţa-i încântătoare, dar nemulţumită, parcă obosită, cu un aer de curiozitate politicoasă. Îmi făcea impresia că o mai întâlnisem sau că îi văzusem cândva fotografia. Cunosc şi eu pe cineva acolo. Care Gatsby? Înainte de a-i fi putut răspunde că era vecinul meu, se anunţă că cina e servită; şi, trecându-şi cu un aer imperativ braţul puternic pe sub al meu, Tom Buchanan mă sili să ies din cameră, ca şi cum ar sinetrol pastile mutat o piesă de şah pe un alt careu al tablei.

Cele două femei ne precedau cu mersul lor graţios, puţin obosit, cu mâinile aşezate uşor pe şolduri, şi ajunserăm astfel pe o verandă trandafirie, deschisă către apus, unde pe masă, în vântul care acum se mai liniştise, pâlpâiau patru lumânări. Peste două săptămâni e ziua cea mai lungă a anului. Ne privi radioasă pe toţi, la rând. Şi vouă vi se întâmplă să aşteptaţi ziua cea mai lungă a anului şi pe urmă să vă pară rău după ea?

Mie mi se întâmplă întoldeauna să aştept ziua cea mai lungă a anului şi până la urmă nici nu bag de seamă când vine. Dar ce? Se întoarse spre mine deznădăjduită: — Ce se poate organiza? Înainte să-i fi putut răspunde, ochii i se fixară cu o expresie îngrozită pe degetul mic.

Îl examinarăm cu toţii — încheietura degetului era albăstrie. Ştiu că n-ai vrut, dar ai făcut-o.

Imperiul Roman de Răsărit

Aşa-mi trebuie dacă m- am măritat cu o brută, cu un bărbat greoi, agresiv, urâcios Daisy şi domnişoara Baker se trezeau uneori vorbind amândouă deodată, nu pentru că s-ar fi grăbit să spună ceva, ci mai degrabă vorbind fără rost, nu chiar flecărind, ci păstrând tot timpul un fel de detaşare asemănătoare cu răceala rochiilor albe şi cu privirile lor impersonale, lipsite de orice dorinţă.

Făceau doar faţă împrejurării şi ne acceptau, pe Tom şi pe mine, cu un mic efort politicos ca să întreţină discuţia, încercând să vadă dacă pot găsi ceva amuzant. Ştiau că cina avea să se termine curând, ceva mai târziu avea să treacă şi seara, şi amintirca ei avea să fie împinsă neglijent la o parte.

Era ceva cu totul deosebit de serile de odinioară din Vest, unde o cină cu oaspeţi însemna o goană febrilă de la o clipă la alta până te ridicai de la masă, aşteptând mereu dezamăgit ceva, mereu altceva, tot timpul cu un fel de spaimă agitată faţă de clipa prezentă.

Jojo Moyes Ultima Scrisoare De Dragoste

Nu poţi să discuţi şi tu despre recoltă sau lucruri de felul acesta? Nu voisem să insinuez nimic, însă remarca mea fu primită într-un fel cu totul neaşteptat. Am ajuns un pesimist teribil în chestiile astea.