Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Duminică, 7 iunie 2020 - 1:43:32
republicanii

CE verifică noua lege a supermarketurilor


18 iunie 2016

Comisia Europeană analizează îndeaproape noua lege care obligă supermarketurile şi hipermarketurile din Romania să aibă pe rafturi carne, fructe şi legume din producţie românească în proporţie de cel putin 51%, pentru a stabili dacă respecta legislaţia UE, în special principiul liberei circulaţii a bunurilor, a declarat un purtator de cuvânt al CE la solicitarea News.ro.

Executivul UE a oferit ca exemplu cazul Slovaciei, care este vizată de o procedură de infringement, după ce a obligat marile magazine să afişeze la intrare proporţia veniturilor obţinute din vânzarea de produse alimentare autohtone din cifra lor totală de afaceri.

De asemenea, marii comercianţi cu amănuntul sunt obligaţi să publice aceste cifre pe site-urile lor şi să le raporteze în mod regulat la Ministerul Agriculturii. Comisia consideră că aceste cereri au un efect echivalent unor restricţii cantitative asupra liberei circulaţii a bunurilor, pentru că duc la prejudecăţi din partea consumatorilor faţă de produsele din afara Slovaciei şi încurajează comercianţii să vândă produse autohtone.

Slovacia are în prezent la dispoziţie două luni pentru a notifica Executivul UE in legatură cu măsurile luate pentru a remedia situaţia. În caz contrar, Comisia ar putea acţiona Slovacia la Curtea Europeana de Justiţie.

Legea care prevede ca supermarketurile şi hipermarketurile din Romania să aibă pe rafturi carne, fructe şi legume din producţie românească în proporţie de cel putin 51% a fost aprobată şi urmează să fie promulgată de presedinte. Comercianţii care nu respectă legea riscă amenzi cuprinse între 100.000 si 150.000 lei. În caz de abateri repetate, marile magazine vor putea fi închise până la jumatate de an.

Reprezentanţii hipermarketurilor şi supermarketurilor susţin că legea va duce la o creştere a preţurilor, va face să rămâna sub 20 de furnizori romani, din sute de mii câţi sunt acum, şi nu este exclus nici ca unii retaileri să decidă închiderea magazinelor deschise în ţară.


Sursa : wall-street.ro

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(19 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Dezastru la Ploieşti. Fonduri europene de zeci de milioane de euro ar putea fi returnate



Administraţie

dezastru la ploiesti fonduri europene de zeci de milioane de euro ar putea fi returnate
Autorităţile din Ploieşti ar putea fi obligate să returneze contravaloarea unor proiecte pe fonduri europene de zeci de milioane de euro, potrivit News.ro. Autorităţile din Ploieşti ar putea fi obligate să returneze contravaloarea unor proiecte pe fonduri europene de zeci de milioane de euro,...


ANI: Şeful Serviciului de Acţiuni Speciale din IPJ Prahova nu poate justifica peste 350.000 de lei din avere



Administraţie

ani seful serviciului de actiuni speciale din ipj prahova nu poate justifica peste 350000 de lei din avere
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au verificat averea comisarului-şef Gheorghe Vlăsceanu, şeful Serviciului pentru Acţiuni Speciale din Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova şi au constatat că nu poate justifica peste 350.000 de lei, fiind sesizată Curtea de...


Prahova şi alte 37 de judeţe vor fi marţi sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii



Administraţie

prahova si alte 37 de judete vor fi marti sub avertizare cod galben de ploi si vijelii
Bucureştiul şi 37 de judeţe vor fi marţi sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii, în unele zone cantităţile de apă ajungând la 60-70 de litri pe metru pătrat. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare valabilă marţi, între orele 10.00 şi 22.00, în aproape toată ţara,...


Nicolae Bunea, primarul comunei Dumbrava a decedat



Administraţie

nicolae bunea primarul comunei dumbrava a decedat
Doliu în administraţia locală prahoveană. Pentru prima oară după Revoluţia din 1989, o comună din Prahova rămâne fără primar la mai putin de două luni de la alegerile locale Nicolae Bunea, primarul comunei Dumbrava din judeţul Prahova, s-a stins din viaţă sâmbătă, 23 iulie, după-amiază, fiind...


În România nu există în prezent o meserie mai periculoasă decât cea de primar



Administraţie

in romania nu exista in prezent o meserie mai periculoasa  decat cea de primar
Fostul premier Victor Ponta a declarat marţi seara, într-o conferinţă de presă la Bacău, că în opinia sa nu "există în prezent o funcţie, o meserie mai periculoasă în România decât cea de primar". "Dacă nu semnează un document, un contract, este abuz în serviciu. Dacă semnează, este abuz...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 2 decembrie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro