Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Sâmbătă, 23 februarie 2019 - 11:47:23
republicanii

Parcul Municipal Ploieşti are nevoie urgent de soluţii! Investiţia începe,deja, să se degradeze FOTO


26 iunie 2016

Inaugurat abia în urmă cu două săptămâni, Parcul Municipal Vest riscă să devină raiul bălăriilor, dacă municipalitatea nu găseşte urgent soluţii pentru administrarea zonei. Mai mult, ideile tipic româneşti sunt puse în aplicare şi ai senzaţia că ploieştenii nu prea sunt bine veniţi în zonă.

Spre exemplu, fântâna arteziană, superbă şi apreciată de ploieşteni, se opreşte, brusc, la ora 20.30, deşi aleile parcului sunt pline de ploieşteni veniţi la plimbare. Un alt minus îl reprezintă iluminatul parcului. Luminile se aprind abia spre ora 22.00, deşi aleile se cufundă în beznă şi ar cam fi nevoie să vezi pe unde mergi.

Însă de departe cea mai mare dezamăgire o reprezintă bălăriile care au crescut nejustificat de mari. Sunt peste tot- pe alei, printre alei, prin locurile de joacă pentru copii. Aleea frumoasă cu tradafiri este şi ea năpădită de vegetaţie crescută din belşug, iar pomişorii care au nevoie de apă multă pentru a creşte au început să se usuce, ne mai fiind udaţi de la ultima ploaie.

Poate că reprezentanţii administraţiei locale ar trebui să găsească soluţii urgent pentru că altfel, investiţia făcută cu fonduri europene va dispărea. Trebuie găsite soluţii pentru tunderea urgentă a bălăriilor, dar şi armonizarea programului parcului cu cel al ploieştenilor.

Fiind vorba despre un parc nou, fără copaci înalţi, oamenii vin să se plimbe după lăsarea serii şi este urât ca tocmai atunci, fântâna să fie oprită, iar luminile să fie aprinse cu zgârcenie, ca şi când am încerca să plătim o factură cât mai mică pentru iluminatul public.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(665 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Dacian Cioloş doreşte să eradicheze plagiatul



Administraţie

dacian ciolos doreste sa eradicheze plagiatul
Învăţământul a fost politizat prin modul cum au fost făcute numirile la inspectoratele şcolare judeţene sau la conducerea unor unităţi de învăţământ, a susţinut premierul Dacian Cioloş, în dezbaterea "Ora premierului" din Parlament. Dacian Cioloş i-a invitat pe parlamentari să susţină...


Ploieştiul, oraşul în care nu mai poţi nici să mori



Administraţie

ploiestiul orasul in care nu mai poti nici sa mori
Ploieştiul a rămăs fără locuri de veci. Conform primarului Adrian Dobre, în prezent mai există doar 10 locuri de veci disponibile în Cimitirul Mihai Bravu. Situaţia ar putea fi rezolvată începând din luna august, când pe masa aleşilor locali se va găsi un proiect prin care se va extinde...


Trafic de influenţă în Primăria Ploieşti. Cine sunt cei implicaţi?



Administraţie

trafic de influenta in primaria ploiesti cine sunt cei implicati
Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – structura centrală şi Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au prins în flagrant o persoană care a primit suma...


Dezastru la Ploieşti. Fonduri europene de zeci de milioane de euro ar putea fi returnate



Administraţie

dezastru la ploiesti fonduri europene de zeci de milioane de euro ar putea fi returnate
Autorităţile din Ploieşti ar putea fi obligate să returneze contravaloarea unor proiecte pe fonduri europene de zeci de milioane de euro, potrivit News.ro. Autorităţile din Ploieşti ar putea fi obligate să returneze contravaloarea unor proiecte pe fonduri europene de zeci de milioane de euro,...


Noi proiecte ce vizează centralizarea unor date ale administraţiei, lansate de Guvern: AnalyticsGovRo şi Contact.gov.ro



Administraţie

noi proiecte ce vizeaza centralizarea unor date ale administratiei lansate de guvern analyticsgovro si contactgovro
Guvernul a anunţat, vineri, că cei patru tineri repartizaţi în cadrul Direcţiei de Servicii Online şi Design prin Programul Oficial de Internship al GuvernuluI României au realizat în colaborare cu echipa-gazdă două proiecte ce vizează centralizarea unor date ale administraţiei,...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro