Angajaţii din administraţia publică locală au amânat protestele, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Valer Suciu, spunând că a discutat cu vicepremierul Vasile Dîncu şi a obţinut de la acesta promisiunea că până în luna septembrie solicitările le vor fi soluţionate.
”Eu sâmbătă şi duminică m-am întâlnit la Prefectura Cluj cu vicepremierul Vasile Dîncu. Am discutat toate aspectele legate de revendicările noastre şi domnul vicepremier s-a angajat să rezolve toate aceste chestiuni, plus alte probleme legate de modernizarea administraţiei publice, unde o să ne coopteze ca parteneri”, a declarat, luni după-amiază, pentru News.ro, Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).
El a spus că are încredere în vicepremier şi a primit promisiuni că toate cererile sindicaliştilor vor fi respectate.
Greva generală pe perioadă nedeterminată a angajaţilor din administraţie era anunţată să fie declanşată marţi.
Conducerea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie arată, într-un comunicat, că vicepremierul Vasile Dîncu a asigurat că toate deciziile privind administraţia publică locală vor fi luate în cadrul unui parteneriat cu FNSA şi cu alte organizaţii reprezentative care activează în acest domeniu.
În urma discuţiilor sindicaliştilor FNSA cu vicepremierul Vasile Dîncu s-a stabilit ca, în cadrul proiectului de modernizare şi reformă a administraţiei publice, să fie analizate şi rezolvate problemele cu care se confruntă funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică locală.
Cele două părţi au mai stabilit ca reprezentanţii sindicaliştilor să participe la dezbaterile Comisiei interministeriale pentru redactarea Codului Administrativ şi a Codului de procedură administrativă şi să analizeze împreună “efectele negative în scopul corectării sau eliminării unor prevederi din OUG nr. 20/2016” privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Reprezentanţii FNSA vor participa şi la grupurile de lucru ale Guvernului care elaborează Legea pentru salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
“Ȋn cadrul construcţiei acestei legi, Guvernul va lua în discuţie posibilitatea ca administraţia publică locală să fie considerată ramură prioritară, pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene/primării şi celelalte categorii de bugetari”, potrivit FNSA.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va sprijini Guvernul la colectarea datelor privind salariile ce vor fi plătite începând din 1 august în unităţile administrativ-teritoriale şi vor fi înregistrate în registrul public de evidenţă, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 20/2016.
În ceea ce priveşte solicitările de acordare a normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, Guvernul va iniţia discuţii cu Ministerul Finanţelor Publice. Discuţiile vor viza acordarea normei de hrană tuturor salariaţilor din administraţia publică locală, în limita bugetelor aprobate şi a voucherelelor de vacanţă în funcţie de îndeplinirea unor criterii de performanţă.
De asemenea, s-a mai stabilit ca reprezentanţii FNSA să fie invitaţi să participe la discuţiile cu MFP iniţiate de Ministerul Muncii, cu termen de finalitate în septembrie.
Revedicările FNSA sunt: acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală - acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, acordarea voucherelor de vacanţă, majorarea cu 25 la sută a salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală, precum şi eliminarea în totalitate a Articolului 3 (1)(4) din OUG nr. 20/2016.
Aceştia reclamă că majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 1 mai 2016).