Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Joi, 18 iulie 2019 - 4:11:37
republicanii

Examenul de titularizare în învăţământ a fost promovat doar de jumătate dintre candidaţi


27 iulie 2016

Aproape 45% dintre candidaţii care au susţinut proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar au luat peste 7 sau 7, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).

 

Procentul este de 44,3%, în creştere cu aproape 7% faţă de anul trecut (37,55%), această centralizare a notelor fiind înainte de depunerea contestaţiilor.

 

"Au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.196 de candidaţi, fiind notate 20.125 de lucrări.

 

71 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.

 

Pe tranşe de note s-a înregistrat următoarea distribuţie: 83 de candidaţi (0,41%) au obţinut nota 10; 8.858 de candidaţi (44,01%) au obţinut note între 7 şi 9,99, iar 6.971 de candidaţi (34,64%) — note între 5 şi 6,99. Alţi 4.213 participanţi (20,93%) s-au situat pe segmentul de note cuprins între 1 şi 4,99.

 

Din promoţia curentă, 41,82% de candidaţi au obţinut note peste 7, iar 35,54%, note între 5 şi 6,99.

 

Cel mai ridicat procent de note peste 7 sau egale cu 7 s-a înregistrat în judeţul Harghita (58,06%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (21,14%)", potrivit comunicatului.

 

Sursa citată precizează că la proba scrisă s-au prezentat 22.866 de candidaţi, iar dintre aceştia, 2.630 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 26 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă, iar lucrările a 11 candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei.

 

Contestaţiile la proba scrisă se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în cursul zilei de astăzi, 27 iulie, respectiv joi, 28 iulie, până la ora 15,00.

 

Rezultatele finale se publică la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro în data de 3 august.

 

Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 8 şi 9 august", se menţionează în comunicat.

 

Ministerul punctează că, "pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului", iar "pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului".

 

Detalii suplimentare sunt disponibile pe http://titularizare.edu.ro, unde au fost postate rezultatele înregistrate înainte de depunerea contestaţiilor.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(24 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Comentarii:

 
avatar Alexandru 0  

Un elev performant la matematica daca are un profesor de nota 5 ESTE PIERDUT .

(2 august 2016 22:10:54)



Trafic de influenţă în Primăria Ploieşti. Cine sunt cei implicaţi?



Administraţie

trafic de influenta in primaria ploiesti cine sunt cei implicati
Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – structura centrală şi Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au prins în flagrant o persoană care a primit suma...


Să înceapă cursele! Hipodromul din Ploieşti este gata FOTO şi VIDEO



Administraţie

sa inceapa cursele hipodromul din ploiesti este gata foto si video
Lucrările de reconstrucţie a Hipodromului din Ploieşti au ajuns la final. Astăzi, reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene au participat la recepţia finală a investiţiei şi trebuie sp recunoaştem că noua investiţie arată foarte bine. Lucrările de modernizare ale singurului hipodrom de...


Parcarea pe trotuar ar putea fi interzisă



Administraţie

parcarea pe trotuar ar putea fi interzisa
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) arată că prin iniţiativa proiectului de lege de modificare a Ordonanţei 195/2002 se intenţionează instituirea regulii interzicerii parcării pe trotuar. „Singura excepţie va fi aceea în care administratorul drumului public poate permite, cu avizul...


ANI: Şeful Serviciului de Acţiuni Speciale din IPJ Prahova nu poate justifica peste 350.000 de lei din avere



Administraţie

ani seful serviciului de actiuni speciale din ipj prahova nu poate justifica peste 350000 de lei din avere
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au verificat averea comisarului-şef Gheorghe Vlăsceanu, şeful Serviciului pentru Acţiuni Speciale din Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova şi au constatat că nu poate justifica peste 350.000 de lei, fiind sesizată Curtea de...


Regulamentul de selecţie a proiectelor europene finanţate prin PNDR 2020 a fost modificat



Administraţie

regulamentul de selectie a proiectelor europene finantate prin pndr 2020 a fost modificat
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă modificări ale Regulament de organizare şi funcţionare (ROF) a procesului de selecţie şi a procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2014...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 18 martie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro