Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Duminică, 24 februarie 2019 - 7:52:06
republicanii

ASF va stabili noile tarife maximale RCA pînă pe 19 octombrie


6 octombrie 2016

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, miercuri, că va stabili tarifele de primă maxime pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA), pe categorii de vehicule, până pe 19 octombrie 2016, informează Mediafax.
„Conform art. 4 alin. 3 din Legea concurenţei, acestea vor fi adoptate prin hotărâre de guvern, urmând ca apoi să fie făcute publice”, se arată într-un comunicat al ASF.
 
În urma propunerilor primite în cadrul procedurilor de consultare publică, ASF a eliminat coeficientul „Delta” şi a definit o încărcare de siguranţă care să asigure acoperirea cheltuielilor cu daunele cu o probabilitate de cel puţin 95%. De asemenea, rata cheltuielilor va include şi costul capitalului. „A fost adăugată, în determinarea tarifelor de primă maxime (inclusiv la propunerea transportatorilor), şi marja de profit, aceasta urmând a fi cuantificată!, precizează ASF.
 
Noua metodologie de calcul pentru tarifele RCA „se va aplica pe baza de date solicitate de la toate societăţile de asigurări, inclusiv de la societatea Carpatica, actualizată la data de 30 iunie 2016”.
 
În zilele următoare, ASF procedează la colectarea şi agregarea datelor, precum şi la analiza primară individuală. „În acest proces, ASF va fi asistată şi de consultantul Milliman, care a centralizat baza de date iniţială”, precizează Autoritatea.

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(31 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Bonurile fiscale câştigătoare la Loteria de duminică sunt cele din 16 iulie cu o valoare de 505 lei



Economic

bonurile fiscale castigatoare la loteria de duminica sunt cele din 16 iulie cu o valoare de 505 lei
La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 iulie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va...


Lira sterlină a scăzut sub 1,30 dolari pentru prima oară în ultima lună



Economic

lira sterlina a scazut sub 130 dolari pentru prima oara in ultima luna
Moneda britanică a scăzut pentru a cincea zi în raport cu principalele 16 valute, în contextual speculaţiilor şi raporturilor legate de datele de săptămâna viitoare. Lira sterlină a scăzut în raport cu dolarul la 1,2977 dolari/liră, fiind în scădere cu 0,47%. Lira suferă cel mai lung şiri...


CFR Călători oferă reduceri de 50% pentru studenţi, în limita unei distanţe de 300 de kilometri



Economic

cfr calatori ofera reduceri de 50 pentru studenti in limita unei distante de 300 de kilometri
CFR Călători reaminteşte studenţilor, într-un comunicat, că pot achiziţiona cu o reducere de 50% bilete şi abonamente pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă. Studenţii la zi din învăţământul de stat sau privat acreditat beneficiază, în baza legitimaţiei de student „reducere...


Renault caută în România pilot de transport



Economic

renault cauta in romania pilot de transport
Groupe Renault România are mai multe anunţuri de angajare. Unul dintre ele este cel de pilot transport. Printre altele, se cere „cunoaşterea şi stăpânirea proceselor de documentare, programare şi lansări vehicul, distribuţie vehicul; cunoaşterea proceselor Supply Chain”. De asemenea, se mai...


ANPC a amendat Vodafone cu 50.000 de lei pentru practici comerciale incorecte



Economic

anpc a amendat vodafone cu 50000 de lei pentru practici comerciale incorecte
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 50.000 de lei operatorul de telefonie mobilă Vodafone pentru utilizarea de practici comerciale incorecte, relatează Agerpres. Conform unui comunicat al autorităţii, Vodafone punea la dispoziţie consumatorilor o serie de...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro