Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Joi, 21 iunie 2018 - 1:37:33
republicanii

Transportatorii nu ajuns la o înţelegere cu ASF, negocierile continuă


14 octombrie 2016

Reprezentanţii transportatorilor nu au ajuns la o înţelegere cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prima RCA pentru camioanele de peste 16 tone fiind peste nivelul convenit în septembrie, urmând ca luni să aibă loc o nouă întrevedere, a declarat, joi, pentru Agerpres, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Acesta a precizat că, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere, pe 25 octombrie vor organiza o acţiune de protest.
 
"Nu am ajuns la nicio concluzie în seara aceasta. Noi nu am fost de acord ieri (miercuri n.r) cu acea sumă la categoria peste 16 tone, de 7.960 de lei, pentru că este contrar a ceea ce am discutat la Guvern şi şi-a asumat-o vicepreşedintele ASF Mariu Vorniceanu în data de 14 septembrie, spunând că valoarea maximă va fi de aproximativ 6.200 de lei. Ieri, Mişu Negriţoiu (preşedintele ASF — n.r.) a venit cu o propunere de 8.900 de lei şi după discuţii a scăzut la 7.960 de lei. Realitatea trebuie să fie una singură, aceea care reiese şi din Raportul Milliman şi din Raportul ASF sectorul RCA din data de 31 august, adică uşor peste 6000 de lei. Am înţeles că va mai fi o întrevedere luni. Aşteptăm să vedem la ce oră ne va chema domnul Mişu Negriţoiu", a spus Vasile Ştefănescu
 
Acesta a subliniat că la întrevederea de la ASF reprezentanţii instituţiei au prezentat date din care rezultă că în ultimii trei ani asiguratorii nu au avut pierderi pe sectorul RCA pentru persoane juridice, ci diferenţa dintre sumele încasate şi valoarea daunelor plătite este de 700 milioane de lei.
 
COTAR a dat publicităţii joi un comunicat de presă în care menţiona că respinge tariful de 7.960 de lei/an pentru poliţa auto obligatorie (RCA) în cazul autovehiculelor de peste 16 tone, propus de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în cadrul întâlnirii de miercuri.
 
Potrivit lui Ştefănescu, în cadrul întâlnirii din 12 octombrie cu conducerea ASF, s-a vorbit şi despre supraevaluarea costurilor de administrare pentru RCA, care sunt într-o totală disproporţie cu practică europeană, unde acestea sunt de aproximativ 25%.
 
"În faţa argumentelor aduse de către transportatori, domnul Negriţoiu a început negocierea tarifului RCA, încercând din răsputeri să menţină o cotaţie cât mai ridicată a acestui produs de asigurare obligatoriu, adresând în final, propunerea de 7.960 lei, pentru autovehicule de peste 16 tone, clasa B0. Să agreezi la Guvern în data de 14 septembrie un tarif de referinţă la autovehiculele peste 16 tone de aproximativ 6.200 lei/an, comunicat atunci de către Vorniceanu Marius, vicepreşedinte ASF, şi să prezinţi la o lună distanţă un tarif 7.960 lei/an, în care pretinzi că profitul asiguratorului este de doar 1%, denotă faptul că noi românii sunt consideraţi doar nişte vaci de muls ale multinaţionalelor", a subliniat preşedintele COTAR, în comunicat.
 
Confederaţia respinge categoric propunerea ASF cu privire la cotaţia de primă în sumă de 7.960 lei a unei poliţe RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone şi reaminteşte faptul că prima de risc pentru această categorie reprezintă 2.011 lei (raport Milliman), iar diferenţa de 5.949 lei reprezintă costuri administrative şi profitul societăţilor de asigurări pentru produsul RCA.
 
În data de 15 septembrie, patronatele din transporturile rutiere — UNTRR, FORT, APULUM şi APTE 2002 — au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pe fondul nemulţumirilor generate de creşterea tarifelor RCA. Protestul s-a derulat concomitent şi în alte 20 de oraşe din ţară, cu un număr total de 100.000 de maşini.
 
În aceeaşi zi, COTAR anunţa că îşi suspendă acţiunea de protest din faţa Guvernului, considerând că obiectivele stabilite în cadrul consiliului director au fost îndeplinite.

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(48 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Românii din străinătate vor putea plăti taxele locale prin ghişeul.ro



Economic

romanii din strainatate vor putea plati taxele locale prin ghiseulro
Românii din străinătate îşi vor putea plăti taxele şi impozitele locale prin ghişeul.ro până la finalul lunii iulie, a anunţat ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, într-o conferinţă de specialitate, potrivit Agerpres. Cei din afara ţării trimit bani, puţini, pentru taxe şi impozite prin...


Reducere de impozite timp de 10 ani! Vezi cine beneficiază



Economic

reducere de impozite timp de 10 ani vezi cine beneficiaza
O iniţiativă de modificare a Codului Fiscal propusă de parlamentarii Cristina Pocora şi Aurelian Ionescu prevede ca locuitorii din anumite unităţi teritoriale de rang III să obţină prin derogare, pe o perioadă de 10 ani, aplicarea coeficientului de corecţie specific regiunilor de rang IV, deci...


Românii muncesc 174 de zile pentru a plăti taxe



Economic

romanii muncesc 174 de zile pentru a plati taxe
Un angajat român munceşte în fiecare an 174 de zile doar ca să îşi plătească taxele datorate statului, arată un studiu efectuat la nivelul Uniunii Europene. Suntem pe locul opt din 28 de ţări analizate, dar se poate şi mai rău: belgienii lucrează 210 zile pe an pentru a-şi achita...


Benzina din România printre cele mai ieftine din Europa



Economic

benzina din romania printre cele mai ieftine din europa
În acelaşi timp, la motorină, nu stăm la fel de bine: preţul acestui carburant este doar la jumătatea topului celor mai ieftine motorine din ţările UE. Preţul mediu al benzinei, cu toate taxele incluse, comercializată în benzinăriile din România este de 1,11 euro pe litru, potrivit datelor...


Guvernul schimbă regulile: Sunt vizaţi toţi românii cu carduri



Economic

guvernul schimba regulile sunt vizati toti romanii cu carduri
Astfel, comisionul perceput de furnizorii de servicii pentru plata prin card bancar a taxelor şi impozitelor, prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plată (SNEP), va fi redus la maximum 1% din valoarea tranzacţiei şi nu mai mult de 20 lei. Astăzi, nivelul maximal al comisionului este...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro