Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Sâmbătă, 20 ianuarie 2018 - 7:13:43
republicanii

Candidatul prorus Igor Dodon îl ameninţă pe Traian Băsescu cu pierderea cetăţeniei


4 noiembrie 2016

Candidatul prorus la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), a declarat că, în cazul în care va câştiga scrutinul din 13 noiembrie, îi va retrage fostului preşedinte român Traian Băsescu cetăţenia moldoveană, recent obţinută, relatează Agerpres.
"Ştiu că atunci când au fost depuse actele pentru acordarea cetăţeniei s-a încălcat procedura. Dle Băsescu, profitaţi acum. După data de 14 noiembrie veţi pierde aceasta cetăţenie pe care nu o meritaţi', a declarat Dodon în cadrul unei dezbateri televizate, la care a participat şi contracandidata sa Maia Sandu, reprezentanta forţelor de dreapta proeuropene.
 
Traian Băsescu a primit cetăţenia Republicii Moldova printr-un decret al preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie. Joi, fostul preşedinte al României şi soţia sa Maria au depus jurământul de cetăţeni ai Republicii Moldova, în cadrul unui eveniment desfăşurat la misiunea diplomatică moldoveană din Bucureşti.
 
După depunerea jurământului, familia Băsescu va trebui să depună actele pentru paşapoartele moldoveneşti ca să îşi poată exercita dreptul de vot în turul doi al scrutinului prezidenţial, programat la 13 noiembrie. Zilele trecute, Băsescu a declarat că la 13 noiembrie va vota pentru Maia Sandu.
 
Procedura de obţinere a cetăţeniei Republicii Moldova de către familia Băsescu s-a prelungit din cauză că socialiştii au atacat la Curtea Constituţională decretul preşedintelui Nicolae Timofti.
 
Candidatul socialist prorus la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova a obţinut, în primul tur de scrutin, 47,98% din sufragii, iar Maia Sandu — reprezentanta unică proeuropeană a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) şi Partidului Liberal Democrat (PLDM) — 38,71% de voturi.
 

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(42 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Doi români, răniţi în atacul de la Nisa



Internaţional

doi romani  raniti in atacul de la nisa
Doi cetăţeni români au fost răniţi în urma atacului comis la Nisa, iar în prezent sunt spitalizaţi în oraşul francez, a anunţat, vineri, ministrul român de Externe Lazăr Comănescu. El a spus că până la acest moment nu există informaţii că ar fi şi români decedaţi în urma atacului. "Ştim doar...


Ministru austriac: Imigranţii evită ţări precum România, Ungaria, Polonia şi preferă Germania, Austria.



Internaţional

ministru austriac imigrantii evita tari precum romania ungaria polonia si prefera germania austria
Planul UE privind cotele de refugiaţi este "total nerealist" pentru că imigranţii nu sunt dornici să rămână în ţări precum România, Ungaria sau Polonia, ci preferă Austria ori Germania, a spus ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, într-un interviu pentru publicaţia Die Welt am...


Pippa Middleton a fost victima hackerilor. Mii de fotografii intime au fost furate din telefon



Internaţional

pippa middleton a fost victima hackerilor mii de fotografii intime au fost furate din telefon
Pippa Middleton a fost victima hackerilor. Mii de fotografii cu sora ducesei de Cambridge au ajuns în mâinile acestora, după ce contul ei de iCloud a fost spart. Printre fotografiile furate s-ar afla imagini intime cu aceasta şi logodnicul ei, dar şi fotografii cu sora ei, Kate Middleton, şi...


Serbia solicită ajutor Austriei şi Franţei pentru a controla frontierele din sudul şi estul ţării



Internaţional

serbia solicita ajutor austriei si frantei pentru a controla frontierele din sudul si estul tarii
Serbia solicită ajutor din partea Austriei şi Franţei pentru a controla frontierele ţării, a declarat Nebojsa Stefanovic, ministrul sârb de Interne, în situaţia în care statele situate de-a lungul rutei balcanice riscă să se confrunte cu o creştere a fluxului de imigranţi Serbia s-a aflat...


Efectul Brexit: Xenofobia a crescut infracţiunile în Anglia cu 500% într-o săptămână



Internaţional

efectul brexit xenofobia a crescut infractiunile in anglia cu 500 intr-o saptamana
Numărul de infracţiuni motivate de ură care au fost raportate poliţiei prin intermediul portalului său online - una dintre modalităţile în care incidentele pot fi anunţate - a fost de 331 după acest vot, comparativ cu media săptămânală de 63, a declarat Sara Thornton, preşedintele...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro