Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Joi, 19 aprilie 2018 - 8:30:28
republicanii

Boala care afectează una din două femei din România şi al cărei tratament e, de multe ori, un „eşec terapeutic”


16 august 2016

 Boala care afecta în trecut femeile între 35 şi 50 de ani apare astăzi la vârste tot mai mici. Între cauze: stresul, dereglajele hormonale şi ceea ce mâncăm zilnic. Deşi în întreaga lume doar 20% dintre femei recurg la histerectomie, 20% la miomectomie (scoaterea ţesutului afectat), iar 60% la embolizare (tehnica prin care se blochează vasele de sânge care alimentează fibroamele uterine), la noi în ţară marea majoritate a doctorilor recomandă pacientelor histerectomia. Medicul radiolog Rareş Nechifor, care a reuşit să vindece peste 7.500 de femei prin embolizare, crede că ''scoaterea uterului nu reprezintă o soluţie, ci un eşec terapeutic''.
 
"Cele mai importante complicaţii ale fibromului uterin sunt cele date de sângerare. Dacă avem fibroame spre cavitatea uterină, care produc un ciclu menstrual abundent, poate fi hemoragic, se poate pierde mult sânge. Pacientele ajung să fie anemice, să aibă valori foarte mici ale hemoglobinei, care impun transfuzia de sânge şi, uneori, intervenţii de urgenţă pentru a controla hemoragia. De asemenea, dacă fibromul creşte mult, este voluminos şi comprimă organele vecine, pot să apară probleme începând de la: urinat frecvent, o suferinţă a rinichilor, dilataţia căilor urinare, compresia pe venele din pelvis, ceea ce poate produce o tromboflebită.
 
Infertilitatea este o altă complicaţie a fibromului, care poate deforma cavitatea uterină şi nu permite pacientelor să rămână însărcinate. În astfel de cazuri, scoaterea uterului nu este însă o soluţie'', spune pentru Gândul medicul Rareş Nechifor.
 
Dr. Rareş Nechifor: Fibromul este o tumoră benignă a uterului, nu este un cancer şi nu se transformă niciodată în cancer. Este o afecţiune frecventă, mai mult de jumătate dintre femei având fibrom uterin. Cu ajutorul unei ecografii, putem pune diagnosticul şi putem vedea clar dacă peretele uterin nu mai este omogen, dacă este îngroşat sau dacă există anumiţi noduli. Deseori pot exista mai mulţi noduli fibromatoşi, iar dimensiunile lor pot varia, de la câţiva milimetri, până la 30 cm. După stabilirea diagnosticului, soluţiile terapeutice existente depind şi de simptomatologia pacientei. Astfel, dacă fibromul este mic şi nu deranjează în niciun fel, este necesară doar monitorizarea acestuia, la intervale de trei luni de zile fiind importantă efectuarea unei ecografii. Cu toate acestea, dacă pacienta este tânără şi îşi doreşte un copil, iar fibromul este puternic vascularizat, este important să fie tratat. Dacă pacienta a intrat la menopauză, fibroamele involuează natural, iar în 60-70% dintre cazuri nu mai creează probleme.
 
Care sunt simptomele?
 
În funcţie de dimensiunea şi localizarea fibroamelor, simptomele diferă şi pot fi împărţite pe mai multe  categorii.
 
O primă categorie este aceea a sângerărilor: un ciclu menstrual abundent, prelungit, uneori hemoragic, pacienta ajunge să fie anemică, cu o valoare mică a fierului, este mereu obosită. Acestea sunt fibroamele submucoase, care cresc spre interior, spre cavitatea uterină.
 
O alta categorie de simptome este dată de infertilitate, apare la femeile care nu pot rămâne însărcinate sau pierd sarcina. Fibroamele ce deformează cavitatea uterină se pot comporta ca un sterilet sau pot deranja sarcina, ducând la pierderea sa.
 
Când fibroamele cresc din peretele uterin spre exteriorul uterului se numesc fibroame subseroase. Acestea pot fi şi de mici dimeniuni şi să deranjeze, însă pot ajunge şi suficient de mari, peste 6 cm. Pot apasa pe vezică, astfel încât urinatul frecvent să reprezinte un simptom, balonarea, constipaţia, burtica care creşte şi deranjează. De asemenea, pot apărea dureri la ciclu, la frig şi la contactul sexual.
 
Care ar fi metodele de tratare?
 
Sunt trei categorii: primul este tratamentul medicamentos, al doilea este tratamentul chirurgical, iar al treilea este tratamentul prin embolizare. Există şi a patra soluţie, monitorizarea şi urmărirea fibromului. Cea din urmă soluţie este în general valabilă pentru fibroamele mici, care nu cresc, inactive sau pentru pacientele asimptomatice sau aflate în apropierea menopauzei.
 
Tratamentul medicamentos poate fi naturist sau hormonal. Ambele au rolul de a aduce un echilibru în organism, pentru că viteza de creştere a fibroamelor este dată de dezechilibrul hormonal.
 
Ce este important de reţinut este că tratamentul medicamentos nu este unul curativ, ci unul simptomatic. Reduce din simptome, din durere, sângerare, eventual viteza de creştere a fibroamelor, însă nu este un tratament care să vindece.  Foarte multe paciente primesc în prezent un tratament cu Esmya. În prospectul acestuia se spune clar că este un tratament simptomatic pre-operator. Din păcate, multe paciente primesc acest tratament ca fiind unul curativ.  Acest medicament se poate lua maximum trei luni de zile, după care trebuie realizată intervenţia chirurgicală, altfel fibromul va continua să crească, poate chiar mai repede. 
 
Tratamentul chirurgical este soluţia clasică, folosită de 100 de ani în tratamentul fibromului uterin. Poate însemna histerectomie, adică scoaterea uterului, ceea ce reprezintă o intervenţie chirurgicală amplă şi radicală. Din punctul meu de vedere, nu este o soluţie, ci un eşec terapeutic, pentru că nu putem trata un organ scoţându-l.
 
O altă posibilitate de tratament este miomectomia, intervenţia chirurgicală prin care încercăm să scoatem fibormul, păstrând integritatea uterului. În Romania, aproximativ 30% dintre medicii ginecologi au pregatire în a efectua intervenţia de miomectomie, astfel încât oferta pentru această procedură este limitată.
 
De asemenea, fibroamele ce pot fi scoase prin miomectomie sunt fibroamele medii, în niciun caz cele mari, ci fibroamele subseroase, în general până în 6 cm.
 
Dacă fibromul este mai mare şi traversează peretele uterin, atunci intervenţia de miomectomie devine una radicală şi se transformă într-o histerectomie parţială. Aproximativ 25% dintre femeile cu fibrom uterin ar putea beneficia de procedură de miomectomie, astfel încât uterul să nu fie scos.
 
Într-adevăr, este o intervenţie chirurgicală mai dificilă decât cea de histerectomie, cu complicaţii asemănătoare sau chiar mai multe decât la histerectomie, legate în principal de riscul de sângerare sau de infecţie. 
 
Un alt aspect important al miomectomiei este că nu este un tratament curativ pe termen lung. Fibromul este scos, însă riscul de recidivă rămâne şi este semnificativ.
 
La doi ani de zile de la intervenţie, riscul este de 25-30 %. Adică 1 din 3 sau 1 din 4 femei va avea un alt fibrom ce a crescut şi deranjează. Iar la cinci ani de zile, această cifră ajunge la peste 60% , adică 2 din 3 paciente ajung să aibă recidivă.
 
Aşadar, miomectomia este limitată, în special pentru pacientele care îşi doresc un copil, ce au un fibrom relativ mic şi poziţionat convenabil, din perete spre exterior, subseros. 
 
Procedura de embolizare este o abordare cu totul diferită. Este un tratament care nu aparţine ginecologiei, ci radiologiei intervenţionale. Nu este un tratament chirurgical, ci este un tratament endovascular, prin interiorul vaselor de sânge. Mai exact, nu există incizii, nu avem tăieturi, nu există anestezie, pacienta este trează, nu există o perioadă de recuperare precum la intervenţia chirurgicală.
 
De asemenea, nu există riscurile asociate unei intervenţii chirurgicale: de sângerare, ale transfuziei de sânge, riscurile anesteziei, riscurile infecţioase, complicaţia plăgii şi a cicatricii ce se formează, nu sunt riscuri de aderenţe în cavitatea abdominală etc.
 
Cu ajutorul procedurii de embolizare, navigăm prin interiorul vaselor de sânge, de la nivelul mâinii, unde pătrundem într-o arteră, până în arterele uterine ce alimentează fibroamele uterine. La acest nivel, injectăm nişte particule, care sunt purtate de fluxul de sânge şi care ajung să blocheze vasele mici din interiorul fibroamelor. Simultan, sunt tratate toate fibroamele, indiferent de dimensiunea, numărul sau localizarea lor, în timp ce uterul rămâne un organ vascularizat, cu artere uterine permeabile, adică un organ funcţional şi fertil.  La 24 de ore de la embolizare, pacientele sunt externate. Ulterior, acestea trebuie să urmeze un tratament ce constă în administrarea unor pastile timp de trei zile şi efectuarea controalelor la 2, 6 şi 12 luni.
 
În medie, cam după şase luni de zile de la embolizare, uterul devine fertil. Pacienta poate rămâne însărcinată după ce controlul ecografic ne confirmă acest fapt. Nu pot face procedura de embolizare pacientele alergice la substanţa de contrast, însărcinate sau cele care au o infecţie genitală activă. Infecţia trebuie mai întâi să fie tratată şi după aceea se poate realiza procedura de embolizare. 
 
Când se impune scoaterea ovarelor?
 
Din păcate, foarte multe paciente cu fibrom uterin primesc indicaţia de a face histerectomie totală, inclusiv cu scoaterea ovarelor, în ideea că scoţându-le, eliminăm riscul de cancer ovarian. Este o intervenţie fără o justificare ştiinţifică. De fapt, se induce o menopauză chirurgicală mult mai agresivă decât cea naturală, iar speranţa de viaţă a pacientelor care au făcut ovarectomie scade. Odată cu instalarea menopauzei precoce, creşte riscul infarctului, accidentului vascular cerebral, hipertensiunii, osteoporozei.
 
Dacă într-adevăr este necesară histerectomia, ovarele trebuie păstrate. Singura indicaţie pentru scoaterea ovarelor ar fi prezenţa unor chisturi cu aspect suspect, cu markeri tumorali ce sugerează un posibil cancer ovarian. Ovarele au un rol hormonal foarte important şi trebuie salvate.
 
Ce se întâmplă dacă pacienta este însărcinată şi detectăm o astfel de afecţiune?
 
În timpul sarcinii, embolizarea, tratamentul medicamentos sau chirurgia nu sunt posibile, cea din urmă fiind foarte dificilă. Atunci când îşi doreşte un copil, este important ca fiecare femeie să facă un control înainte, astfel încât să ştie că uterul este o căsuţă bună pentru copil, fără riscuri. Nu este obligatoriu ca un fibrom să creeze probleme în sarcină, însă este posibil.
 
Viaţa sexuală a pacientei va fi în vreun fel afectată după intervenţia chirurgicală? Sau înainte de acesta?
 
Înainte de intervenţia chirurgicală, prezenţa fibroamelor, mai ales când acestea sunt voluminoase, poate afecta viaţa sexuală a pacientei provocând dureri, abdomenul poate creşte, de asemenea, intervin şi aspectele psihoemoţionale. 60% dintre femeile care au făcut histerectomie au tulburări psihoemoţionale. În ceea ce priveşte reintegrarea în viaţa de cuplu, pot apărea modificari semnificative. După o histerectomie, o serie de terminaţii nervoase sunt întrerupte.
 
Mai este posibilă o sarcină după apariţia fibromului?
 
Da, sunt multe femei care nasc copii sănătoşi în prezenţa unor fibroame. Nu este obligatoriu ca acestea să deranjeze şi să afecteze fertilitatea, dar depinde de poziţia lor. Când fibroamele sunt submucoase, deformează cavitatatea uterină, sau când sunt foarte mari şi multe, atunci fertilitatea este afectată.
Miomectomia şi embolizarea refac peretele uterin şi încearcă să refacă fertilitatea pacientei. Există studii serioase care au arătat că fertilitatea pacientelor după o miomectomie este egală cu fertilitatea pacientelor după procedura de embolizare. Deci cele două proceduri sunt comparabile.
 
Doar că, aceleaşi studii relevă că pacientele care au făcut embolizare au fost pacientele cu mai multe fibroame, care nu au putut fi tratate prin miomectomie. Adică am obţinut acelaşi rezultat tratând cazuri mai complicate şi mult mai uşor. Ceea ce înclină balanţa spre embolizare, care are un efect mai bun pentru asigurarea fertilităţii pacientelor. 
 
 Care au fost cazurile care v-au impresionat cel mai mult?
 
Unul dintre primele cazuri este cel al unei paciente de doar 23 de ani, care avea un fibrom de 9 cm în cavitatea uterină. Avea un ovar atrofic, micuţ, şi celălalt ovar hipertrofic, mare, dar care se alimenta din ramuri uterine, adică exact de unde se alimenta şi fibromul. Ceea ce facea ca intervenţia chirurgicală de scoatere a fibromului să fie extrem de delicată şi, probabil, ducea la pierderea ovarului. La 23 de ani, menopauza indusă chirurgical era foarte gravă. Am putut, însă, să realizăm embolizarea, astfel încât să devascularizăm fibromul, fără ca ovarul să fie afectat în vreun fel. La trei săptămâni de la embolizare, pacienta a expulzat foarte uşor fibromul, el aflându-se în cavitatea uterină. S-a realizat ulterior histeroscopia, iar cavitatea uterină era curată. A fost un caz aproape incredibill.
 
Un alt caz este cel al unei paciente tot cu un fibrom mare (13 cm), ce nu putea rămâne însarcinată din cauza aceasta. De asemenea, soţul avea un varicocel, ce îi afecta fertilitatea. Pentru doamnă, soluţia iniţială, chirurgicală, era scoaterea uterului, iar pentru domn tot o soluţie chirurgicală, ligatura varicocelului, cu un risc destul de mare de recidivă.
 

În cele din urmă, pacienţii au decis să realizeze embolizarea uterină pentru fibromul uterin şi scleroterapie pentru varicocel. Lucrurile au mers foarte bine, fibromul a fost devascularizat, a involuat, varicocelul s-a rezolvat şi astfel au reuşit să aibă un copil frumos şi sănătos.

Poate fi prevenită apariţia acestei tumori? Există femei care au un risc mai crescut de a dezvolta această afecţiune?
 
Apariţia fiboamelor are o determinare genetică, se moşteneşte, iar motivul pentru care fibroamele apar rămâne încă necunoscut. De aceea, nu există în acest moment un tratament care să prevină apariţia fibroamelor.
 
Ceea ce putem face este să acţionăm asupra echilibrului hormonal, ce influenţează viteza de creştere a fibroamelor. Un exces de estrogen face ca acestea să crească mai repede. De aceea, este important să limitam stresul, alimentele precum puiul crescut cu hormoni, fără preparatele cu soia ce au un fitoestrogen, fără toate chimicalele din ambalaje şi detergenţii de vase.
 
Toate aceste substanţe acţionează ca nişte hormoni estrogeni, ce stimulează creşterea fibroamelor uterine. O viaţă sănătoasă şi cât mai echilibrată ar trebui să ne protejeze.
 
Sursa : Gândul

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(254 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Logan şi Logan MCV se pregătesc pentru facelift. Iată imaginile!



Magazin

logan si logan mcv se pregatesc pentru facelift iata imaginile
După ce a lansat recent transmisia manuală robotizată, Dacia, marcă a Grupului Renault se pregăteşte pentru debutul versiunilor facelift pentru Logan MCV (vândut în întreaga lume) respectiv Logan (berlină) comercializat preponderent în Europa de Est şi pieţele emergente. AUTOpro şi autopromag.ro...


Anna Lesko a fost împuşcată la Cornu



Magazin

anna lesko a fost impuscata la cornu
În comuna Cornu a avut loc, în week-end-ul care tocmai s-a încheiat, cea de-a opta ediţie a Festivalului "Florilor de tei". În timpul concertului de aseară, un spectator din primele rânduri a tras cu un pistol cu bile în Anna Lesko. Solista a fost rănită la picior, dar şi-a continuat show-ul....


Artimetică extrem de haioasă. Incercaţi şi Dvs!



Magazin

artimetica extrem de haioasa incercati si dvs
Un joc foarte haios pentru pasionaţii de matematică vă va arăta ce amuzantă poate fi aritmetica. Dacă nu sunteţi foarte priceput în a calcula rapid, puteţi folosi un calculator pentru ajutor. Acest joc este valabil doar în anul 2016 (sanchi!) Iată un calcul artimetic simplu şi foarte haios:...


Adrian Ghenie, unul dintre cei mai valoroşi artişti români



Magazin

adrian ghenie unul dintre cei mai valorosi artisti romani
Lucrarea „Self-Portrait as Vincent Van Gogh” a pictorului român Adrian Ghenie a fost vândută acum două zile, la o licitaţie Sotheby's, pentru suma de 2,27 milioane de euro. Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a...


Istoricul Mănăstirii Turnu



Magazin

istoricul manastirii turnu
“Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi” (Ps, 144, 5) Sfânta Mănăstire Turnu este aşezată pe vatra unei străvechi aşezări omeneşti ce are peste două milenii de existenţă continuă. Aici s-au descoperit ruinele unui sat dacic şi, în imediata lui apropiere, ruinele...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro