Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Joi, 23 mai 2019 - 3:36:05
republicanii

Grupul senatorilor PNL: Gabriel Oprea trebuie să demisioneze astăzi din Senat


22 septembrie 2016

Grupul senatorilor PNL susţine că toţi senatorii liberali au votat pentru cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea şi îi cer acestuia să demisioneze astăzi din Senat, înaintea protestului anunţat pentru ora 18.00.
”Gabriel Oprea trebuie să demisioneze astăzi din Senatul României, înainte de începerea protestelor”, se arată într-un comunicat al grupului senatorilor PNL, informează News.ro.
 
Aceştia susţin că ”Gabriel Oprea continuă să se poarte mişeleşte şi să mintă o întreagă Românie, afirmând în mod repetat că toate partidele au votat «împotriva» începerii urmăririi sale penale”.
 
”PNL se declară siderat de atitudinea acestui om lipsit de demnitate! Precizăm că toţi senatorii PNL prezenţi la votul din plenul Senatului, din 19 septembrie 2016, s-au exprimat în conformitate cu cele angajate public, adică în favoarea continuării anchetei în cazul senatorului Gabriel Oprea, fapt dovedit. Aşa cum am reiterat de fiecare dată, decizia noastră se bazează pe respectarea principiului egalităţii în faţa legii, implicit a justiţiei, dar şi pe respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie – pe care îl înţelegem ca principiu valabil în faţa instanţei de judecată, până la pronunţarea definitivă. Prezumţia de nevinovăţie nu are valoare politică, respectiv nu poate fi folosită ca pretext în Parlament pentru a bloca actul de justiţie, deoarece atunci când se petrece acest lucru parlamentarii se erijează în instanţe de judecată”, se arată în comunicat.
 
Senatorii PNL susţin că Oprea ”nu doar că a sfidat orice lege a moralităţii cerându-şi «salvarea» în Senat, ci a determinat şi unii colegi să terfelească imaginea acestei instituţii”.
 
”Nu a acceptat, aşa cum spune, protecţia politică prin vot, ci a solicitat-o! Dacă era un om de caracter, nu s-ar fi înjosit atât încât să implore toţii senatorii pentru a-l scăpa. Dat fiind comportamentul ticălos şi laş al lui Gabriel Oprea şi dat fiind faptul că PNL nu este «complice» niciunui gest de favorizare a celor care încalcă legea, facem public faptul că anterior susţinerii discursului de apărare, Gabriel Oprea a încercat să intervină pe lângă colegi, prin expedierea de sms-uri tuturor senatorilor, inclusiv celor liberali, la data de 16 septembrie a.c., în care a rugat sa fie ajutat la votul decisiv. Senatorii PNL pot pune oricând la dispoziţie dovada acestei practici revoltătoare şi, ca partid cu conştiinţă, PNL consideră că această «combinaţie» a lui Oprea nu trebuie ţinută sub preş”, mai arată semnatarii.
 
PNL publică şi SMS-ul respectiv.
 
”Subliniem faptul că senatorul Gabriel Oprea a fost protejat sistematic de majoritatea din jurul PSD-ALDE, iar acest fapt este de notorietate. PNL nu rezonează cu cei 73 de senatori care au făcut zid comun în jurul lui Oprea şi va susţine cu tot ce poate această cauză pe care PSD o vede o sarcină de partid. Sperăm ca sentimentul de vinovăţie şi decăderea morală să fie tot mai greu de suportat de aceşti politicieni ca Gabriel Oprea. De asemenea, îl invităm pe condamnatul Liviu Dragnea să explice ce garanţii poate oferi pentru absenţa lui Gabriel Oprea de pe lista de candidaţi ai PSD, câtă vreme îi garantează lui Victor Ponta acest loc în ciuda încălcării până şi a simulacrului de Cod Etic al PSD”, se mai arată în comunicatul senatorilor PNL.
 
Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea a declarat, miercuri, la Antena 3, că a comis o eroare prin faptul că a cerut colegilor din Senat să voteze împotriva încuviinţării urmăririi sale penale pentru uciderea din culpă a poliţistului Bogdan Gigină, Oprea precizând că ia în calcul varianta demisiei din Parlament şi că va renunţa la imunitate.
 
”Cred că a fost o greşeală că m-am simţit hărţuit şi am cerut sprijinul colegilor (...) Toţi suntem oameni şi, la un moment dat, cedezi. Cred că acum am cedat şi am acceptat acest vot care a fost din partea partidelor. Îmi pare rău că nu am procedat ca data trecută”, a spus Gabriel Oprea referindu-se la faptul că, la cererea anterioară a DNA, care viza urmărirea penală pentru abuz în serviciu, a cerut senatorilor să dea curs solicitării.
 
Oprea nu a exclus ca votul împotriva cererii DNA să fi fost ”o capcană politică”. ”Am văzut că toate partidele au votat acest lucru, ceea ce e neobişnuit. Probabil că, ca orice om, am cedat şi psihic în sensul că, făcându-mi datoria şi având aceleaşi drepturi pe care le-au toţi miniştrii de Interne, ei nu au fost chemaţi. Am fost chemat eu ca ţintă politică”, a comentat Oprea.
 
Fostul vicepremier a afirmat că a ajuns să se simtă hărţuit. ”Am simţit că sunt o ţintă politică. După tragicul accident, s-a cerut demisia mea şi a Guvernului în mod politic. Este greu - şi eu am familie - să fii acuzat permanent, când tu te simţi nevinovat (...) Ca om m-am simţit hărţuit îngrozitor”, a spus Oprea.
 
Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat în 1 septembrie cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Gabriel Oprea, fost vicepremier pentru securitate naţională şi fost ministru al Afacerilor Interne, pentru ucidere din culpă în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.
 
Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost respinsă luni, în plenul Senatului, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii, 45 ”pentru” şi şase abţineri..
 
Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, marţi, că respingerea de către Senat a cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea face imposibilă stabilirea răspunderii penale a fostului ministru al Intertnelor pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, ancheta penală pentru ucidere din culpă fiind blocată prin votul majorităţii senatorilor.
 
În 20 octombrie 2015, poliţistul Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit, la 28 de ani, în timp ce deschidea coloana lui Gabriel Oprea, agentul căzând cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală. 
 

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(42 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Dragnea face prima excludere: "Agamiţă Dandanache nu va mai exista în PSD"



Politic

dragnea face prima excludere agamita dandanache nu va mai exista in psd
”Agamiţă Dandanache nu va mai exista în PSD!”, ameninţă Dragnea, care spune că va exclude de pe listele pentru alegeri pe cei care nu respectă criteriile sale de performanţă. ”Primul criteriu de performanţă sunt oamenii, dacă sunt votaţi de către oameni. Alt criteriu e activitatea în...


Liderii tineri din PSD îi cer Primului-ministru combaterea şomajului în rândul tinerilor cu ajutorul banilor europeni



Politic

liderii tineri din psd ii cer primului-ministru combaterea somajului in randul tinerilor cu ajutorul banilor europeni
Scrisoare deschisa catre prim-ministrul Romaniei, Dacian Ciolos, din partea presedintelui TSD, Gabriel Petrea, si a europarlamentarului PSD Emilian Pavel. Banii europeni pentru combaterea somajului in randul tinerilor romani nu trebuie pierduti! In atentia domnului Dacian Ciolos Prim-ministru...


Ambasadorul Marii Britanii: Românii - o parte esenţială din comunitatea noastră



Politic

ambasadorul marii britanii romanii - o parte esentiala din comunitatea noastra
Parteneriatul nostru strategic cu România va continua, a spus, sâmbătă, la Constanţa, ambasadorul Paul Brummell, invitat la Şcoala de vară a femeilor social-democrate. „Acest parteneriat este foarte important pentru noi şi înseamnă un parteneriat foarte productiv în ceea ce priveşte securitatea,...


Fost preşedinte, condamnat la închisoare pe viaţă



Politic

fost presedinte condamnat la inchisoare pe viata
Un tribunal egiptean l-a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi, judecat într-un caz de spionaj în favoarea Qatarului, informează AFP şi DPA. Fostul preşedinte, demis în iulie 2013 de armată şi condamnat deja la pedeapsa capitală şi la închisoare...


Guvernul acordă 6.000 euro pentru copiii rămaşi orfani în urma cutremurului din Italia



Politic

guvernul acorda 6000 euro pentru copiii ramasi orfani in urma cutremurului din italia
Guvernul a aprobat acordarea a 6.000 euro pentru copiii rămaşi orfani în urma cutremurului din Italia, 1.000 euro pentru fiecare persoană decedată şi 10.000 euro pentru familiile sau persoanele ale căror locuinţe au fost distruse în proporţie de peste 50% şi decid să se întoarcă în...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 18 martie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro