Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Miercuri, 16 octombrie 2019 - 1:41:22
republicanii

Iohannis, despre majorările de salarii: Parlamentul a ajuns într-o zonă populist-electoralistă, dar îi înţeleg pe angajaţi


3 noiembrie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va decide dacă promulgă sau nu legea de aprobare a OUG prin care au fost majorate salarii în sănătate şi educaţie după ce aceasta va fi votată, dar a precizat că aceste creşteri pe "ultimii doi metri" înainte de campania electorală arată că Parlamentul acţionează "populist", scrie news.ro.
"Este greu de spus că poţi să fii de acord cu majorări votate aşa, nici pe ultima sută de metri, pe ultimii doi metri înainte de alegeri. Mie mi se pare că Parlamentul a ajuns într-o zonă populist-electoralistă, unde nu ar trebui să ajungă. Pe de altă parte, pot să-i înţeleg foarte bine pe oameni că vor să fie băgaţi în seamă, vor să fie ascultaţi şi sindicatele vor să vină să ceară creşteri salariale. Aceste lucruri trebuie foarte bine cântărite", a spus preşedintele.
 
Iohannis a reamintit că a făcut recomandarea ca Parlamentul să nu discute înainte de campanie cu foarte mare viteză, pentru că aceste lucruri trebuie chibzuite foarte bine.
 
Întrebat cum va reacţiona atunci când legea va ajunge la el pentru promulgare, Iohannis a spus că nu are "o abordare pauşală" la legi, ci le analizează pe fiecare în parte.
 
"O lege vine la promulgat, se analizează de la caz la caz. Dau un răspuns. De obicei promulg legile, câteodată le trimit înapoi şi câteodată la CCR", a precizat el.
 
Comisia Juridică din Camera Deputaţior şi-a însuşit, marţi, raportul favorabil adoptat de Comisiile de muncă şi buget pe Legea de adoptare a OUG 20/2016 cu o serie de amendamente care prevăd majorări salariale pentru angajaţii din sănătate ş învăţământ, în medie cu 15%, fără nicio dezbatere asupra proiectului.
 
Proiectul va ajunge cu raport de adoptare în plenul Camerei Deputaţilor, unde urmează să fie supus la vot luni după-amiază. Camera Deputaţilor este for decizional. 

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(25 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Traian Băsescu a EXPLODAT la România TV: Anunţ FĂRĂ PRECEDENT al fostului preşedinte



Politic

traian basescu a explodat la romania tv anunt fara precedent al fostului presedinte
Băsescu a lansat acuzaţii grave la adresa SRI, în special Florian Coldea, şi a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Băsescu le cere judecătorilor să-l audieze în dosare celebre în care sunt acuzate Elena Udrea şi Alina Bica, dar şi în cel al lui Horia Georgescu, fostul şef ANI. ”Ce s-a întâmplat...


Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu: În locul premierului îl demiteam pe Biriş de ieri



Politic

copresedintele pnl alina gorghiu in locul premierului il demiteam pe biris de ieri
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a criticat joi pe premierul Dacian Cioloş şi pe ministru de Finanţe, Anca Dragu, pentru că nu l-au demis mai repede pe secretarul de stat Gabriel Biriş, cel care şi-a asumat proiectul de modificare a Codului Fiscal. ''Demisia de astăzi a lui Gabriel Biriş...


Tăriceanu face dezvăluiri din culisele negocierilor de la Cotroceni



Politic

tariceanu face dezvaluiri din culisele negocierilor de la cotroceni
Conform zvonurilor, preşedintele Klaus Iohannis şi-ar dori impunerea unui Guvern de mare uniune naţională, după alegerile parlamentare. Să ştiţi că nu am şi nici nu mă interesează să fac spionaj politic la Cotroceni, numai că Bucureştiul este o urbe mică şi tot ce se discută în anumite...


O lege care permite "cumpărarea" de vechime, pe ultima sută de metri în Parlament



Politic

o lege care permite cumpararea de vechime pe ultima suta de metri in parlament
O iniţiativă legislativă care permite ''cumpărarea'' de vechime pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet se află pe ultima sută de metri în Parlament după ce a fost adoptată de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, PNL urmând să decidă săptămâna viitoare dacă o susţine. 'Este...


Dragnea: Ponta nu l-a pus pe Sebastian Ghiţă pe listă. Doresc ca Ponta să fie pe listele PSD



Politic

dragnea ponta nu l-a pus pe sebastian ghita pe lista doresc ca ponta sa fie pe listele psd
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a mers marţi la instanţa supremă unde a fost citat pentru primul termen în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, după şedinţa de judecată acesta precizând că ar vrea ca Victor Ponta să candideze la alegerile parlamentare pe listele PSD....


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 18 martie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro