Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Duminică, 18 aprilie 2021 - 1:27:32
republicanii

Elevii şi profesorii nu fac cursuri, miercuri, de Ziua Internaţională a Educaţiei


3 octombrie 2016

Elevii şi profesorii nu vor merge la cursuri, miercuri, când este Ziua Internaţională a Educaţiei, rămânând la latitudinea unităţilor de învăţământ modul în care vor fi organizate activităţile în acea zi, scrie News.ro.
Ziua Internaţională a Educaţiei a fost stabilită de UNESCO pentru 5 octombrie.
 
În România, într-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016 - 2017, este prevăzut că miercuri cursurile conform programului obişnuit vor fi suspendate.
 
În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.
 
"Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu inspectoratul şcolar, stabileşte un program specific. Dar dacă vă uitaţi în structura anului şcolar 2016-2017, veţi vedea că şi pe 1 iunie şi de Ziua Educaţiei sunt activităţi în care nu se fac cursuri”, a declarat, duminică, pentru News.ro, Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
 
Conform structurii acestui an şcolar, "unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de  5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)".

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(101 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Sebastian Ghiţă, audiat ca martor la sediul DIICOT în dosarul "Black Cube"



Social

sebastian ghita audiat ca martor la sediul diicot in dosarul black cube
Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat, luni seară, la ieşirea de la audierea DIICOT, că procurorii i-au cerut anumite informaţii în dosarul Black Cube şi, în perioada următoare, le va da, precizând că a fost citat săptămâna trecută, relatează Mediafax. "Orice lucru important în acest caz l-am...


Foşti directori ai Parcului Industrial Brazi, condamnaţi definitiv la închisoare



Social

fosti directori ai parcului industrial brazi condamnati definitiv la inchisoare
Doi foşti directori şi un angajat ai Parcului Industrial Brazi, trimişi în judecată de procurorii DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu în legătură cu vânzarea, la un preţ subevaluat, a şase transformatoare industriale din patrimoniul parcului, au fost condamnaţi definitiv, luni, la închisoare...


Dosarele privind concediul de creştere a copilului pot fi depuse şi în variantă electronică



Social

dosarele privind concediul de crestere a copilului pot fi depuse si in varianta electronica
Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, joi, 30 iunie, la o conferinţă de presă susţinută la Iaşi cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei 66, că părinţii pot depune dosarele de prelungire sau reluare a concediului de creştere a copilului şi în variantă electronică....


ATENŢIE! România va fi "lovită" de un val de caniculă VIDEO



Social

atentie romania va fi lovita de un val de canicula video
Meteorologii europeni avertizează că, începând cu 17 iunie, estul Europei va fi lovit de un val de căldură africană. Ţările pentru care este emisă avertizarea sunt Grecia, Italia, Bulgaria, România, Serbia, Albania, Turcia şi Ucraina. Temperaturile vor ajunge (în unele zone) până la valori de...


Zeci de unionişti au petrecut noaptea în corturile instalate la Universitate.



Social

zeci de unionisti au petrecut noaptea in corturile instalate la universitate
Zeci de basarabeni şi-au petrecut noaptea în corturile amplasate în Piaţa Universităţii, aceştia declarând că vor rămâne şi duminică acolo şi fac apel căre toţi românii să li se alăture, a declarat liderul manifestanţilor, George Simion, pentru Mediafax. Totodată, protestatarii au anunţat că...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 2 decembrie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro