Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Sâmbătă, 25 mai 2019 - 4:51:37
republicanii

Emil Boc la DNA Ploieşti, martor în dosarul lui Vasile Blaga


3 noiembrie 2016

Potrivit Agerpres, fostul premier Emil Boc a sosit joi la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citat în dosarul în care Vasile Blaga este urmărit penal pentru fapte de corupţie.
Emil Boc a declarat că a fost citat în calitate de martor într-un dosar instrumentat de procurori de la DNA Ploieşti, refuzând să facă alte comentarii asupra speţei.
 
La DNA Ploieşti au mai venit şi foştii miniştri ai Economiei, Ion Arion şi Adriean Videanu, de asemenea citaţi în calitate de martori în acelaşi dosar, cel dintâi părăsind sediul parchetului fără a face comentarii.
 
Procurorii susţin că, în 2009, în cadrul formaţiunii politice aflate la guvernare, a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere — secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan — în sensul obţinerii de bani pentru partid.
 
"Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică unor firme dispuse să "cotizeze" pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ştefan şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană", precizează DNA într-un comunicat.
 
Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la Gheorghe Ştefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, spun anchetatorii.
 
Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga şi a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică unor diverse societăţi indicate.

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(26 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Peste 500 de permise de conducere reţinute şi aproape 9.000 de amenzi, aplicate de poliţişti în această săptămână



Social

peste 500 de permise de conducere retinute si aproape 9000 de amenzi aplicate de politisti in aceasta saptamana
Peste 500 de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri, în cursul acestei săptămâni, fiind aplicate, totodată, aproape 9.000 de amenzi, informează IGPR. Potrivit sursei citate, în perioada 17 — 20 octombrie, 4.529 de poliţişti au acţionat, suplimentar faţă de...


Argeş: 13 persoane transportate la spital în urma accidentului în care au fost implicate două autobuze



Social

arges 13 persoane transportate la spital in urma accidentului in care au fost implicate doua autobuze
Numărul persoanelor rănite în accidentul rutier din judeţul Argeş, în care au fost implicate două autobuze, se ridică la 13, victimele fiind transportate la spitalele din Piteşti şi Mioveni, a anunţat prefectul Cristian Soare. Conform acestuia, ambele autobuze transportau angajaţi ai...


Percheziţii la comercianţi online de medicamente contrafăcute



Social

perchezitii la comercianti online de medicamente contrafacute
Poliţiştii efectuează, marţi, patru percheziţii la persoane bănuite de comerţ online cu medicamente contrafăcute şi evaziune fiscală, prin care ar fi cauzat un prejudiciu de 300.000 de euro. „La data de 14 iunie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din...


Sorin Blejnar, în custodia Politiei Prahova



Social

sorin blejnar in custodia politiei prahova
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis marţi mandat de arestare preventivă, se află în custodia poliţiştilor, surse judiciare declarând că acesta a fost ridicat din trafic de echipajul unui filtru rutier. Purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Marian Popescu,...


Interesul românilor pentru Pokemon Go a scăzut de zece ori într-o lună de la lansare



Social

interesul romanilor pentru pokemon go a scazut de zece ori intr-o luna de la lansare
O analiză a Quantum Data Science, bazată pe monitorizarea a 600 de site-uri româneşti, arată că interesul românilor faţă de Pokemon Go a scăzut de zece ori la o singură lună după lansare. Jocul pe bază de realitate augmentată a devenit vara aceasta unul dintre subiectele preferate ale...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 18 martie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro