Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Miercuri, 19 decembrie 2018 - 1:22:11
republicanii

Fără noutăţi sub panou: Liga Naţională rămâne la 12 echipe!


17 iunie 2016

Biroul Federal al Federaţiei Române de Baschet, a decis să păstreze acelaşi sistem competiţional ca în ultimul an, fără a creşte numărul participantelor în Liga Naţională, aşa cum se zvonea. Retrogradatele Energia Târgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş, precum şi formaţiile care au ratat promovarea la baraj, Timba Timişoara şi Politehnica Iaşi, aşteptau să fie invitate în primul eşalon al baschetului românesc, dar au primit o veste proastă.

Sistemul competiţional presupune şi în campionatul următor două faze în sezonul regulat, cu meciuri tur-retur între cele 12 formaţii, urmate de partide pentru stabilirea locurilor 1-6 şi 7-12. După această primă fază, primele şase, plus ocupantele locurilor 1-2 din zona 7-12 intră în play-off, formaţiile de pe 9-10 intră în vacanţă, iar ultimele două retrogradează.

Principala noutate, deja ştiută însă, este reducerea jucătorilor străini de la 6 la 5 şi obligativitatea de a folosi permanent cel puţin un baschetbalist român pe teren în partidele de campionat. În Cupa României, echipele sunt obligate să folosească minim doi jucători români.

Echipele care vor evolua în sezonul viitor al Ligii Naţionale sunt: CSM Oradea, BC Mureş, Steaua CSM EximBank Bucureşti, U-BT Cluj Napoca, SCM U Craiova, CSU Sibiu, Dinamo Bucureşti, Phoenix Galaţi, BCM U Piteşti, BC Timişoara, CSM Ploieşti şi BCM Olimpic Baia Mare.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(36 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Schimbare de lider în Liga A Prahova: CS Blejoi, peste Petrolul Ploieşti, la golaveraj!



Sport

schimbare de lider in liga a prahova cs blejoi peste petrolul ploiesti la golaveraj
Etapa a XIII-a a fost cu ghinion pentru Petrolul Ploieşti, care a pierdut primul loc al clasamentului, la golaveraj, în urma celui de-al doilea 0-0 consecutiv înregistrat pe „Ilie Oană”. A profitat CS Blejoi, care a câştigat la Brebu după ce a fost condusă la pauză cu 1-0 şi ocupă, acum,...


Specialiştii „cupei”, de la Păuleşti: alţii la rând!



Sport

specialistii cupei de la paulesti altii la rand
Campioana judeţeană CS Păuleşti poate fi considerată specialista fazei naţionale a Cupei României, după ce a reuşit, şi în acest sezon, să repete isprava din sezonul precedent. După 4-3 cu Voinţa Lanurile (Buzău) şi 3-1 cu Urban Titu (Dâmboviţa), ieri, elevii lui Iulius Mărgărit au mai făcut...


Campionatul judeţean de fotbal pentru seniori - Rezultate şi clasamente!



Sport

campionatul judetean de fotbal pentru seniori - rezultate si clasamente
SUPERLIGA B PRAHOVA - etapa a XIII-a CS Brazi - Sportul Valea Călugărească 3-0 Avântul Tomşani - Rapid Ibrianu 3-0 Unirea Teleajen - CS Scorţeni Mislea 4-0 Viitorul Ariceşti - Brădetul Ştefeşti 2-0 Real Rio Cocoşeşti - Petrolul 95 Ploieşti 1-0 Carpaţi MEFIN Sinaia - Prahova Tg. Vechi 1-0...


Nebunie la bilete! Coadă de 200 de persoane la „Ilie Oană”!



Sport

nebunie la bilete coada de 200 de persoane la ilie oana
Primul meci jucat acasă de Petrolul în acest sezon al Ligii A Prahova a făcut ca ploieştenii să ia cu asalt stadionul, fanii arătând, totuşi, că şi-au pierdut puţin din antrenamentul sezoanelor de Liga I, când îşi procurau din timp biletele prin reţeaua Eventim. Poate şi fără să ştie că se...


Maratonistul de la CSM Ploieşti, Marius Ionescu, locul 37 la Rio!



Sport

maratonistul de la csm ploiesti marius ionescu locul 37 la rio
Atletul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Marius Ionescu, a izbutit în această după-amiază un rezultat foarte bun la Olimpiada de la Rio, reuşind să ocupe poziţia a 37-a, din 155 de sportivi, în proba de maraton. Elevul lui Cătălin Geapana şi Robert Munteanu a făcut o cursă în care a...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro