Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Duminică, 21 octombrie 2018 - 6:37:31
republicanii

Toată România vede parodia! „Tricolorii”, out de la Euro 2016!


20 iunie 2016

România se întoarce rapid de la Euro 2016! Pe merit! A adunat maxim o repriză de fotbal acceptabil în cele trei partide din Franţa şi are un selecţioner fricos, care a renunţat să joace cu doi închizători doar când ardea cămaşa pe el. Culmea, are trei secunzi din valul tânăr, dar probabil că ei doar pun copetele pe terenul de antrenament sau butonează DVD-ul la şedinţele de analiză. Altfel, e evident că Moldovan, Isăilă şi Badea chiar nu au niciun cuvânt de spus în faţa Generalului. Un General care apreciază drept mare performanţă prezenţa la „Euro”, unde mai aveau puţin şi se calificau şi Insulele Feroe sau San Marino, iar, din punct de vedere tactic, a rămas la fotbalul din ’94. Probabil că atunci când scrie echipa pe tablă pune, din instinct, „Gică”, „Baciu’”, „Dorinel”, iar secunzii vin şi şterg rapid cu manşeta de la trening ca să scrie Stanciu, Hoban sau Stancu. Diferenţă ca de la cer la pământ, vizibilă şi pe tabela de marcaj. Ai lui Hagi băteau Argentina, ai lui Stanciu pierd ruşinos cu Albania. Ok, fotbalul s-a nivelat, poate în jos după cum spun mulţi, dar nu poţi să ratezi o optime de finală la „Euro”, chit că e o competiţie „extended version”, cu 32 de formaţii, după ce ai pierdut cu Albania!

Cert este că avem o echipă naţională care nu spune nimic! N-a ieşit niciun jucător în evidenţă, am marcat două goluri din două penaltiuri, n-am venit nici cu un fotbal poziţional, nici cu unul de contraatac! Nimic ce ar putea să aibă legătură cu fotbalul modern! Nimic pe măsura susţinerii venite din partea suporterilor!

Cu frica-n sân şi ochii spre cer nu poţi să joci fotbal de calitate! Anghel Iordănescu rămâne un antrenor fricos, care preferă fotbalul la alibi, aşteptând „ciupeala” când echipa lui stă cu fundul în poartă. „Lucian Sânmărtean are 36 de ani, nu mai este la prima tinereţe, poate să ajute echipa, dar este foarte greu să înceapă meciul ca titular”, a explicat, savant, selecţionerul după rateul cu Albania. Probabil că dacă intram cu 0-0 la pauză, îl vedeam pe „Luci” pe teren prin minutul 75, când riscam totul pe atac să înscriem golul calificării. Aşa, la 0-1, Generalul a apelat la el încă de la pauză, fiind evident că jocul a început se apropie de cel numit fotbal, având cel puţin o viteză în plus şi mai multă verticalitate faţă de ce văzusem nu doar în primele 45 de minute ale jocului cu albanezii, ci şi în celelalte două confruntări. Nu spun că Sânmărtean titular însemna victorie cu Albania, dar dacă nici când ai doar varianta victoriei pentru a te califica nu renunţi la un închizător, apelând - culmea! - la Prepeliţă, care jucase infect şi cu Elveţia, atunci meriţi să ieşi din antrenorat pe uşa din dos.

În final, o declaraţie „la despărţire” (sper) făcută în stilul clasic de Anghel Iordănescu: „40 de mii de suporteri a creat o atmosferă fantastică şi a împins echipa Albaniei de la spate”. Au! Auuuuu!


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(434 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Iubitorii handbalului au întâlnire, joi, la „Olimpia”, cu Cristina Neagu şi compania!



Sport

iubitorii handbalului au intalnire joi la olimpia cu cristina neagu si compania
Cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal, echipa naţională de handbal feminin a României se pregăteşte, în această săptămână, la Ploieşti, Sala „Olimpia” fiind gazda antrenamentelor conduse de Tomas Ryde şi Costică Buceschi. „Tricolorele” au intrat în linie dreaptă în perspectiva participării...


Start în Liga A Prahova: CS Blejoi a făcut scor cu Ceptura!



Sport

start in liga a prahova cs blejoi a facut scor cu ceptura
Petrolul Ploieşti debutează mâine în Liga A Prahova, urmând să joace, de la ora 11.00, la CS Păuleşti, şi să închidă prima etapă a eşalonului de elită judeţean. Astăzi, de la orele 11.00 şi 18.00, s-au disputat toate celelalte şapte partide ale rundei inaugurale din Liga A Prahova,...


Programul turului al IV-lea al Cupei României, faza judeţeană!



Sport

programul turului al iv-lea al cupei romaniei faza judeteana
Comisia de Competiţii din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova a stabilit programul turului al IV-lea al Cupei României, faza judeţeană, ultimul dinaintea intrării în competiţie a formaţiilor din Liga A Prahova. Iată care este programul acestei faze a întrecerii: Marţi 8 noiembrie,...


Viceprimarul Ganea merge la Guvern pentru a rezolva problema salariilor restante de la CSM Ploieşti



Sport

viceprimarul ganea merge la guvern pentru a rezolva problema salariilor restante de la csm ploiesti
Viceprimarul Cristian Ganea a decis să se implice pentru rezolvarea problemei salariilor restante de la CSM Ploieşti. Conform Jurnalului Prahovean, viceprimarul Ganea s-a întâlnit cu fetele din echipa de handbal a CMS, care i-au comunicat că vor depune memorii pentru a deveni jucătoare libere...


Dezastruson la „Euro” pentru Anglia lui Rooney!



Sport

dezastruson la euro pentru anglia lui rooney
Cea mai mare surpriză a Campionatului Europea de fotbal din Franţa a fost oferită, în această seară, de Islanda, care a trecut cu 2-1 de Anglia şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei. Nordicii au reuşit, chiar, să revină rapid după ce Rooney (4) a deschis scorul pentru...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro