Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Sâmbătă, 18 august 2018 - 1:50:48
republicanii

Ziua favoritelor la Euro 2016 - Franţa, Germania şi Belgia sunt în „sferturi”!


27 iunie 2016

Duminică a fost ziua favoritelor la Euro 2016, Franţa, Germania şi Belgia calificându-se, aşteptat, în sferturile de finală ale competiţiei. Gazdele, mai greu, după ce au fost conduse la pauză de Irlanda, nemţii şi belgienii mult mai uşor, întrecându-se, chiar, să facă scorul turneului în disputele cu Slovacia, respectiv Ungaria.

În Franţa – Irlanda s-a consemnat şi al doilea cel mai rapid gol din istoria competiţiei, Robbie Brady deschizând scorul pentru oaspeţi dintr-un penalti după fix 120 de secunde. Reuşita sa a fost însă departe de cel mai rapid gol din istorie, marcat de rusul Dmitri Kirichenko, într-un Rusia – Grecia 2-1 disputat pe 20 iunie 2004. Eroul Franţei s-a numit Antoine Griezmann, atacantul lui Atletico Madrid întorcând soarta calificării după pauză, prin golurile marcate în minutele 58 şi 61.

Celelalte două optimi de finală de astăzi nu au avut istoric, Germania câştigând cu 3-0 în faţa Slovaciei, goluri Boateng (8), Mario Gomez (43) şi Draxler (63), iar Belgia făcând scor, 4-0, cu Ungaria, goluri Alderweireld (10), Batshuayi (78), E. Hazard (80) şi Carrasco (90).

S-a mai aflat, astfel, un sfert de finală, cel dintre Ţara Galilor şi Belgia, în timp ce, pe partea dificilă a tabloului competiţiei, Germania şi Franţa aşteaptă să-şi afle, mâine, adversarele. Nemţii vor fi cu ochii pe Italia - Spania, care se joacă de la ora 19.00, iar francezii aşteaptă să vadă dacă Anglia trece, de la ora 22.00, de Islanda şi vor avea şansa să rezolve fotbalistic rivalitatea celebră cu britanicii.

 

Programul optimilor de finală de mâine:

Meci 6: Italia - Spania (Stade de France - Saint-Denis, 19.00)

Meci 8: Anglia - Islanda (Stade de Nice - Nisa, 22.00)

 

Împerecherea din sferturile de finală

Joi, 30 iunie: Polonia  - Portugalia (Stade Velodrome – Marseille, 22.00)

Vineri, 1 iulie: Ţara Galilor  - Belgia (Stade Pierre-Mauroy - Lille, 22.00)

Sâmbătă, 2 iulie: Germania  - Câştigătoare meci 6 (Stade de Bordeaux, Bordeaux, 22.00)

Duminică, 3 iulie: Franţa  - Câştigătoare meci 8 (Stade de France, Saint Denis, 22.00)

 

Împerecherea din semifinale

Miercuri, 6 iulie: Polonia/Portugalia – Ţara Galilor/Belgia

Joi, 7 iulie: Germania/câştigătoare Italia-Spania – Franţa/câştigătoare Anglia-Islanda


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(96 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Petrolul ’52 Ploieşti are în probe alţi trei jucători!



Sport

petrolul 52 ploiesti are in probe alti trei jucatori
Mai sunt patru zile până la debutul Petrolului ’52 în Liga A Prahova, iar oficialii clubului încearcă să întărească lotul de jucători pe posturile considerate deficitare. Drept urmare, la antrenamentele conduse de Tavi Grigore au apărut, ieri, trei jucători noi: un portar, un fundaş central şi...


Alexandru Puchea: „Îmi doream ca meciul cu AS Tufeni să nu se mai termine!”



Sport

alexandru puchea imi doream ca meciul cu as tufeni sa nu se mai termine
Împrumutaţi pentru două etape (care s-au făcut trei, prin devansarea meciului cu Blejoiul) de la Petrolistul Boldeşti, Mihai Micu şi Alexandru Puchea se întorc, de mâine, la formaţia de Liga a III-a, care începe, sâmbătă, campionatul. Sunt pierderi mari pentru Petrolul acestui moment, pentru...


Meciuri nebune la Păuleşti şi Coada Izvorului! Rezultatele şi clasamentul Ligii A Prahova după restanţa de ieri!



Sport

meciuri nebune la paulesti si coada izvorului rezultatele si clasamentul ligii a prahova dupa restanta de ieri
CS Ceptura - CS Cornu 1-3 (0-0) Au marcat: Alexandru Tudorache (83)/Cristian Gavrila(50), Alexandru Zamfir (75), Teodor Stroescu (89-penalti). Unirea Urlaţi - Unirea Cocorăştii Colţ 2-1 (0-1) Au marcat: Valentin Rob (52-penalti), Ricardo Gavriloiu(61)/Nicolae Dumitru (16). Petrolul Băicoi -...


Cătălina Ponor, "mândră şi fericită" că a fost portdrapelul României



Sport

catalina ponor mandra si fericita ca a fost portdrapelul romaniei
Cătălina Ponor le-a mulţumit compatrioţilor săi pentru mesajele de încurajare. "Ce momente minunate! Sunt mândră şi fericită că am purtat steagul ţării noastre în faţa întregii lumi. Jocurile Olimpice de la Rio sunt oficial deschise, iar după emoţiile de la festivitate vin altele şi mai mari:...


Echipa de handbal băieţi a CSM Ploieşti, debut în formulă redusă!



Sport

echipa de handbal baieti a csm ploiesti debut in formula redusa
După ce, în prima etapă, au stat datorită retragerii formaţiei Cimentul Bicaz, iar în primele zile ale acestei săptămâni aflaseră că au rămas fără job, handbaliştii de la CSM Ploieşti joacă, până la urmă, în Divizia A, urmând să debuteze mâine, la Bacău. Confruntarea cu Ştiinţa Municipal...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro