Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Duminică, 24 februarie 2019 - 7:48:33
republicanii

Doar trecerea Centrului de Copii şi Juniori al Petrolului la CSM Ploieşti se votează azi în Consiliul Local Ploieşti!


28 iulie 2016

 

Update: Proiectul privind trecerea Centrului de Copii şi Juniori al Petrolului la CSM Ploieşti a fost votat!

 

Circa 70 de suporteri ai Petrolului sunt prezenţi la această oră la şedinţa Consiliului Local Ploieşti, în cadrul căreia erau programate şi trei subiecte de interes pentru iubitorii fotbalului ploieştean, în principal. Dintre acestea, însă, doar unul va fi supus votului consilierilor - cel ce s-ar finaliza printre trecerea Centrului de Copii şi Juniori al Petrolului în cadrul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti.

În discuţie ar mai fi fost proiectul privind stabilirea tarifelor de utilizare a Stadionului „Ilie Oană”, pentru care comisia de specialitate a solicitat retragerea de pe ordinea de zi pentru a fi revizuit în contextul în care se doreşte găsirea unei soluţii pentru ca noua echipă a oraşului să poată folosi arena în condiţii avantajoase din punct de vedere financiar, şi cel legat de atribuirea mărcilor şi a siglelor Asociaţiei Petrolul ’52, care va fi luat în discuţie cu alt prilej, întrucât, deocamdată, e doar în stadiul unei adrese pe care entitatea condusă de Cristi Vlad a trimis-o, ieri, Consiliului Local. Consilierul Gheorghe Sîrbu a avut o scurtă intervenţie în care a amintit despre această adresă, pe care toţi consilierii au aveau în posesie, dar concretizarea ei într-un proiect de hotărâre se va face, probabil, într-o şedinţă viitoare.

Pe lângă cei circa 70 de suporteri, în sală sunt prezenţi Mircea Dridea, Cristi Vlad, Octavian Grigore şi Gheorghe Liliac.

Vă vom ţine la curent cu votul legat de Centrul de Copii şi Juniori.

 

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(260 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Petrolul Ploieşti: Vintilă revine, iar Catană e incert pentru jocul de la Breaza!



Sport

petrolul ploiesti vintila revine iar catana e incert pentru jocul de la breaza
Etapa a X-a a Ligii A Prahova duce, mâine, Petrolul la Breaza, pentru o confruntare ce se anunţă destul de dificilă, cel puţin dacă ţinem cont de forma bună arătată de Tricolorul în ultima vreme. Echipa lui Florin Stăncioiu vine după cinci etape consecutive în care s-a impus de patru ori şi...


Gaură în poartă: Petrolistul Boldeşti a pierdut şi la Metaloglobus!



Sport

gaura in poarta petrolistul boldesti a pierdut si la metaloglobus
Petrolistul Boldeşti a ajuns la cel de-al cincilea joc consecutiv pe care l-a pierdut, iar după nouă etape disputate prahovenii se află pe penultimul loc al clasamentului. Fără antrenorul Marian Ilie pe banca tehnică, el stând în tribună, suspendat, prahovenii au cedat cu scorul de 3-2 jocul...


Zi memorabilă pentru tenisul românesc: Jumătate dintre sfertfinalistele de la Madrid Open sunt românce



Sport

zi memorabila pentru tenisul romanesc jumatate dintre sfertfinalistele de la madrid open sunt romance
Patricia Maria Ţig, locul 134 WTA, a câştigat, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, meciul cu americanca Madison Keys, locul 25 WTA, şi a devenit a patra româncă între primele opt jucătoare de la Madrid Open, după Simona Halep, Irina Begu şi Sorana Cîrstea. Pentru prima dată în istorie patru jucătoare...


Vezi toate rezultatele din fotbalul judeţean: Superliga B şi Liga B Prahova!



Sport

vezi toate rezultatele din fotbalul judetean superliga b si liga b prahova
La finalul săptămânii trecute s-a desfăşurat o nouă etapă din cadrul campionatelor organizate de către AJF Prahova. Dacă cel de-al doilea campionat judeţean a ajuns la cea de-a treia etapă, în cele şase serii din Liga B s-a disputat prima etapă a stagiunii. Rezultatele complete în cadrul...


CSM Ploieşti s-a retras şi din Cupa EHF!



Sport

csm ploiesti s-a retras si din cupa ehf
Inevitabilul s-a produs! După ce a anunţat, ieri, că îşi retrage ambele echipe de handbal seniori, feminină şi masculină, din competiţiile interne, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a înştiinţat, în această dimineaţă, Federaţia Europeană de Handbal că retrage echipa feminină de senioare din...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro