Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Miercuri, 21 august 2019 - 11:06:57
republicanii

S-a rezolvat, nu se poate! La CSM Ploieşti, tot fără salarii şi tot în aşteptarea ANAF-ului!


28 iulie 2016

În această după-amiază, 50 de sportivi şi antrenori din cadrul CSM Ploieşti au mers la Primăria Ploieşti pentru a avea o discuţie cu edilul Adrian Dobre şi directorul economic Nicoleta Crăciunoiu, în speranţa soluţionării problemei salariilor restante.

Discuţia a durat 30 de minute şi a avut ca rezultantă o adresă pe care primăria o va face în cursul zilei de mâine către ANAF, pentru a obţine, de data aceasta, un răspuns clar vizavi de legalitatea încheierii de contracte de tip PFA de către Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. A, şi o informare pe care a promis-o Nicoleta Crăciunoiu, de parcă nu era mai normal şi mai simplu să le ofere oamenilor răspunsuri stând faţă în faţă. Dintr-o întâlnire în care au luat cuvântul mai mulţi antrenori sau sportivi ai clubului, precum Titi Tudor, Cătălin Burlacu, Daniel Gheorghe, Mihai Trandafirescu, Marcel Catinca, Alexandru Popa, Mihaela Tivadar sau coordonatorul sportiv Cristian Nica, iată care au fost intervenţiile cele mai importante:

Adrian Dobre: „Există o diferenţă de opinie între directorul economic al primăriei şi directorul CSM Ploieşti. Ca orice manager de instituţie, trebuie să respect aceste puncte de vedere, mai ales că ele sunt cu privire la legalitatea modului în care se desfăşoară activitatea acolo. Discuţia e strict juridică, referitor la încadrarea acelor contracte PFA, mai exact respectarea a cel puţin patru dintre cele şapte criterii din lege şi am avut diverse întâlniri în ultima vreme pentru soluţionarea problemei. Există această opinie diferită şi omul care trebuie să dea viza este directorul economic, iar el consideră că aceste acte nu sunt în conformitate cu ce spune legea. Din păcate, în România există situaţii pe care legislaţia nu le clarifică. Sunt multe situaţii în care legislaţia este gri şi, din punctul meu de vedere, din discuţiile pe care le-am avut, ne aflăm într-o astfel de situaţie. Am tot interesul să găsim o soluţie, de aceea, pentru că a fost foarte implicat, l-am rugat şi domnul viceprimar Cristian Ganea a acceptat acest lucru, să se ocupe de acest subiect”.

Nicoleta Crăciunoiu: „Prevedere bugetară există, dar e suspiciunea de legalitate, PFA sau contract. Prevedere bugetară există. Asta este întrebarea: să avem clarificată legalitatea contractelor. Procesul celor de la Râmnicu Sărat a fost din punct de vedere al impozitării, nu se punea problema legalităţii PFA-urilor”.

Daniel Gheorghe: „În ţară, cred că toate cluburile de handbal din Liga Naţională şi care ţin de Consiliile Locale, sunt pe PFA. Şi nu de acum, de 4-5 ani. Altele, gen Slobozia, Timişoara, trec acum la PFA-uri după un control amănunţit. Eu am primit salariul pe PFA timp de trei luni. De ce nu mai pot să îl primesc acum?”

Întrebare fără răspuns din partea directorului economic Nicoleta Crăciunoiu, care a adoptat pe toată durata întâlnirii politica elevului prins cu temele nefăcute, promiţând că va da totul în „lucrarea de control” (a se citi informarea promisă) de mâine.

Cătălin Burlacu: „Nimeni nu are nimic cu nimeni, dar oamenii au ajuns la o disperare. Nimeni nu vrea răul nimănui, dar trebuie să ne asumăm situaţia şi să încercăm să rezolvăm această problemă. Este spre binele oraşului, pentru că toţi suntem mândri să ne reprezentăm oraşul, indiferent de sport. Să comunicăm mai bine, să ne expunem punctele de vedere şi să încercăm să repoziţionăm clubul şi să fim ok din punct de vedere moral şi legal. Am venit la o discuţie deschisă, pentru acesta este sportul din Ploieşti, o parte din el. Oamenii îşi exprimă nemulţumirea, dar trebuie să ne păstrăm capul limpede şi să încercăm să soluţionăm această problemă. Ploieştiul este reprezentat la nivel naţional şi european, iar dacă banii sunt şi noi ne cramponăm de o situaţie sau de o hârtie făcută de o comisie care acum nu mai există... nu cred că e normal”.

Nicoleta Crăciunoiu: „Eu voi face, mâine, o informare referitoare la toate activităţile sportive şi discutăm pe ea. Vă prezint punctul meu de vedere. În scris şi discutăm. Eu vă spun referitora la activitatea PFA-urilor şi la antrenori şi la sportivi, la tot”.

Adrian Dobre: „Din păcate, anumite instituţii care ar trebui să vină cu un punct de vedere şi nu cu citate din lege interpretabile, dar vin cu aşa ceva. De parcă noi nu ştim să citim. Dacă ANAF-ul ar fi fost clar la solicitarea făcută de directorul clubului şi ar fi spus clar că se îndeplinesc minim patru dintre cele şapte criterii cred că acum fiecare îşi vedea de treaba lui liniştit. Propunerea mea este următoarea: mâine, doamna director face răspunsul de care vă spunea şi vom mai pune o dată întrebarea către ANAF, poate nu ne mai răspund cu citate din lege şi putem debloca situaţia. Facem această adresă, poate primim răspunsul cu celeritate de la ANAF, în care să ne spună ferm şi clar dacă un sportiv se încadrează în minim patru din cele şapte criterii din lege. În momentul respectiv consider că se va debloca situaţia. Dacă răspunsul e negativ, mai punem întrebarea cum văd dânşii forma legală de a putea desfăşura această activitate. Voi vorbi şi cu domnul Ganea să se implice în mod direct în toate aceste lucruri şi să meargă eventual personal la instituţia în cauză pentru a rezolva situaţia”

Subiectul a fost discutat şi în cadrul şedinţei Consiliului Local, în urma unei intervenţii a viceprimarului Cristian Ganea. A urmat un scurt dialog între primarul Adrian Dobre şi consilierul local George Botez, speech-ul celui din urmă fiind unul extrem de acid: „A interpreta legea de maniera în care o persoană care munceşte nu trebuie plătită după ce timp de trei luni a fost plătită în acelaşi sistem, se cheamă sclavagim. Este acea formă de opresiune în care o persoană care munceşte nu este plătită şi se consideră că este ok aşa. Sunt de acord că este o zonă gri, mai mult sau mai puţin, dar cred că executivul dumneavoastră ar trebui să vă dea soluţii. Diferenţa dintre un computer şi un om este că, uneori, omul trebuie să înţeleagă aspectul omenesc al unei situaţii. Nu poţi să ţii sportivii fără salariu şi să te duci liniştit acasă, în condiţiile în care tu îţi primeşti salariul, pentru că nu ai fost de acord cu ceva. S-a spus şi se spune în continuare că eu sunt unul dintre cei care am apreciat că modalitatea de plată pe PFA este ilegală. Eronat! Aşa cum am arătat în raportul respectiv, la momentul acela, conform legislaţiei de atunci, care s-a modificat de la 1 ianuarie 2016, am tras un semnal că nu este în regulă ca o parte dintre sportivi să-i plăteşti pe persoană fizică, iar alta, pe PFA. Cred că 24 de ore de la acest moment pentru a avea un răspuns din partea direcţiei economice este îndestulător. Dacă nu, cred că nu aveţi în subordine oameni capabili să vă dea răspunsurile, ci doar să vă încurce în luarea deciziilor. Şi vă rog să luaţi măsurile care se impun. Executivul dumneavoastră adoptă o poziţie nihilistă, în sensul că aşa nu e bine. Dar ei trebuie să vă dea şi soluţii! Vă rog să le spuneţi oamenilor de la CSM care şi-au desfăşurat activitatea în ultimele luni că noi în continuare căutăm soluţii”.

În concluzie, tot ANAF ar trebui să dea verdictul într-un caz ce pare destul de clar, în condiţiile în care zeci de cluburi din ţară folosesc acelaşi sistem de plată a sportivilor şi antrenorilor. Din afară, pare simplu să mai aştepţi încă o zi şi încă o zi pentru soluţionarea unei situaţii care înseamnă, în multe cazuri, datorii acumulate la bănci, întreţinere şi, chiar, plata dărilor pentru... PFA-uri, însă nu este deloc aşa. Există pericolul ca sportivii să plece la alte cluburi, antrenorii la fel, iar CSM să-şi cam piardă obiectul de activitate, dar asta contează mai puţin în birouri. Oare, toate cluburile municipale din ţară trăiesc în ilegalitate în acest moment?

Sursa: www.csmploiesti.ro

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(138 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Adrenalină şi pasiune, în weekend, la raliul Trofeul Sinaia



Sport

adrenalina si pasiune in weekend la raliul trofeul sinaia
La sfârşitul acestei săptămâni oraşul Sinaia va găzdui Trofeul Sinaia, una dintre cele mai apreciate etape din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Trofeul Sinaia este singura competiţie de acest fel care se desfăşoară pe traseu urban. La închiderea perioadei oficiale pentru...


Transfer de marcă pentru CSM Ploieşti: Darius Hargrove se întoarce în „Olimpia”!



Sport

transfer de marca pentru csm ploiesti darius hargrove se intoarce in olimpia
Cel mai longeviv jucător străin din istoria baschetului ploieştean a ultimului deceniu se întoarce în oraşul în care a cunoscut afirmarea pe plan intern şi internaţional. Darius Hargrove (34 ani, poziţia 2-3), fost component al multiplei campioane CSU Asesoft Ploieşti, între 2007-2010...


Lotul Petrolului începe să prindă contur!



Sport

lotul petrolului incepe sa prinda contur
Update: Petrolul '52 a anunţat, prin intermediul site-ului FC Petrolul, că reunirea lotului va avea loc marţi, la ora 19.00, pe stadionul "Ilie Oană". Mai sunt mai puţin de două săptămâni până la startul Ligii A Prahova şi, chiar dacă meciul din prima etapă, cu CS Păuleşti, va fi amânat,...


Uite cine le-a bătut pe fetele lui Ryde la Rio!



Sport

uite cine le-a batut pe fetele lui ryde la rio
Echipa naţională de handbal feminin a României a cedat, azi-noapte, în faţa Angolei la debutul la Jocurile Olimpice, scor 19-23 (9-11), într-una din cele mai slabe partide din ultimii ani. Situaţia tricolorelor de la acest turneu final devine dificilă, în condiţiile în care reprezentanta Africii...


Victorie pentru Petrolul „old-boys”, în deschiderea festivităţii de premiere a Generaţiei 1966!



Sport

victorie pentru petrolul old-boys in deschiderea festivitatii de premiere a generatiei 1966
Stadionul „Ilie Oană” a îmbrăcat, în această seară, straie de sărbătoare cu prilejul evenimentului pe care Petrolul l-a organizat pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la marea victorie cu Liverpool, din 12 octombrie 1966. Conform desfăşurătorului anunţat, acţiunea a debutat, la ora 17.00,...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 18 martie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro