Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Luni, 10 decembrie 2018 - 8:07:39
republicanii

Voleibaliştii de la Tricolorul LMV Ploieşti se reunesc luni!


5 august 2016

Prima sesiune de pregătire este programată la începutul săptămânii viitoare, la baza sportivă a fostului internaţional de fotbal Daniel Chiriţă (care va oferi în mod gratuit folosirea acesteia), de lângă Sala Sporturilor „Olimpia”, unde jucătorii echipei se vor antrena de-a lungul săptămânii viitoare. Sesiunile de pregătire din Parcul Tineretului vor fi completate cu antrenamente la sala de forţă de la AFI.

Echipa se va reuni cu un nou antrenor principal, în persoana fostului internaţional român Sergiu Stancu, sosit la Ploieşti de la începutul anului, ca jucător, care se află la debutul în cariera de tehnician.

Apoi, din 15 august, Tricolorul LMV va pleca într-un cantonament centralizat, pentru o săptămână, la Izvorani. După revenirea la Ploieşti, Tricolorul LMV va intra într-un program normal de pregătire, cu antrenamente în Sala „Olimpia”, unde va disputa, din acest sezon, meciurile oficiale. Până la startul campionatului, programat în luna octombrie, ploieştenii vor disputa şi câteva meciuri de verificare, care vor fi stabilite ulterior. La reunirea echipei nu va fi prezent coordonatorul Cosmin Ghimeş, care se află la Craiova, în cadrul reprezentativei României, care se pregăteşte pentru jocurile din preliminariile Campionatului European 2017, programate în luna septembrie.

În acest moment, lotul Tricolorului LMV este alcătuit din cei trei jucători rămaşi din sezonul trecut, Cosmin Ghimeş (coordonator), Tudorel Farcaş (extremă) şi Andrei Grigoraş (universal), şi din încă cinci sportivi care au semnat în această vară: Goran Škundrić (Serbia, libero), Hiroshi Rosales Centelles (Cuba, extremă), Windson Ferreira Pedrosa (Brazilia, universal), Kostiantyn Riabukha (Ucraina, centru), José Manuel Carrasco Angulo (Venezuela, coordonator).

Antrenorul principal Sergiu Stancu îl va avea alături, ca secund, pe ploieşteanul Mădălin Marinescu. De asemenea, fostul antrenor principal, Marian Anton, care a condus echipa de la formarea sa, în 2012, până în sezonul trecut, urmează să preia funcţia de manager administrativ.

Tricolorul LMV Ploieşti va debuta în noua ediţie a campionatului pe teren propriu, urmând să primească vizita formaţiei Volei Club Caransebeş, prima etapă fiind programată pe 15 octombrie. În Cupa Challenge, Tricolorul LMV va evolua în 16-imile din faza principală, care se va desfăşura în dublă manşă (tur-retur), în luna decembrie. Adversara ploieştenilor se va decide dintre Førde Volleyballklubb (Norvegia) şi Fonte Bastardo Azores (Portugalia), duel din faza calificărilor, care va avea loc în luna noiembrie.

Sursa: www.tricolorullmvploiesti.ro

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(103 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Şanse mici ca golgheterul Andrei Ciobanu să vină la Petrolul!



Sport

sanse mici ca golgheterul andrei ciobanu sa vina la petrolul
Tentativa celor de la Petrolul de a-şi asigura serviciile golgheterului celor de la CS Păuleşti, Andrei Ciobanu, pare a avea şanse mici de reuşită. Preşedintele galben-albaştrilor, Cristi Vlad, ne-a mărturisit că discuţia purtată cu oficialii formaţiei care a refuzat în această vară să joace...


Echipa de handbal feminin a CSM Ploieşti, acceptată în Cupa EHF!



Sport

echipa de handbal feminin a csm ploiesti acceptata in cupa ehf
Site-ul oficial al Clubului Sportivi Municipal Ploieşti anunţă că echipa de handbal feminin a clubului a fost acceptată în Cupa EHF, a doua competiţie europeană intercluburi! Federaţia Europeană de Handbal a făcut, astăzi, publică lista formaţiilor acceptate în sezonul 2016-2017 al Cupei...


S-a stabilit ţintarul la Wimbledon: Halep începe cu Schmiedlova!



Sport

s-a stabilit tintarul la wimbledon halep incepe cu schmiedlova
Luni se va da startul în turneul de la Wimbledon, iar astăzi a fost stabilit programul competiţiei, cele cinci românce de pe tabloul principal - Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Maria Ţig - aflându-şi adversarele din primul tur. Halep va avea un meci greu...


Echipa de handbal feminin a CSM Ploieşti se destramă: primele 4 plecări!



Sport

echipa de handbal feminin a csm ploiesti se destrama primele 4 plecari
În timp ce autorităţile continuă să amâne identificarea soluţiei prin care se poate debloca situaţia de la club, echipa de handbal feminin a CSM Ploieşti a început să se destrame. În această săptămână, patru dintre jucătoarele importante pe care staff-ul tehnic ar fi urmat să se bazeze în...


Campionatul judeţean de fotbal pentru seniori - Rezultate şi clasamente!



Sport

campionatul judetean de fotbal pentru seniori - rezultate si clasamente
Jocurile din seriile a V-a şi a VI-a din cadrul campionatelor organizate de către AJF Prahova au continuat la finalul săptămânii trecute cu o nouă etapă. La nivelul SuperLigii B Prahova, echipa CSM Ploieşti a anunţat că se retrage din campionat, în aceeaşi situaţie fiind şi CS Şirna Varniţa,...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro