Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Joi, 21 iunie 2018 - 9:04:54
republicanii

AS Petrolul’52 Ploieşti vrea gratuitate la meciurile de pe „Ilie Oană”!


7 august 2016

Amânarea startului Ligii A Prahova cu o săptămână le-a picat bine celor de la Petrolul ’52 în primul rând în perspectiva definitivării lotului pentru noul sezon şi a legitimării jucătorilor, dar nu trebuie neglijat nici aspectul legat de problema stadionului. „Lupii” sunt decişi să joace pe „Ilie Oană” în campionatul care stă să înceapă, dar pentru asta sunt necesare să fie îndeplinite două condiţii: 1. să fie stabilite în Consiliul Local tarifele de închiriere a arenei de către CSM Ploieşti; 2. să se semneze un acord de închiriere între Petrolul ’52 şi CSM Ploieşti.

Problema se va rezolva cu siguranţă, însăşi amânarea votului privind tarifele de la stadion în şedinţa Consiliului Local din 28 iulie 2016, atunci când proiectul a fost retras la solicitarea comisiei de specialitate, fiind un semn că se caută o soluţie pentru a veni în sprijinul noului proiect.

Pe de altă parte, în cursul zilei de vineri, AS Petrolul ’52 a trimis pe adresa Primăriei Ploieşti un document prin care solicită sprijinul autorităţilor în privinţa stadionului, propunând două variante: fie găsirea unei modalităţi prin care arena să fie pusă la dispoziţie cu titlu gratuit în sezonul 2016-2017 entităţii care se consideră continuatoarea echipei Petrolul Ploieşti şi a tradiţiei fotbalistice din Municipiul Ploieşti, fie, în cazul în care nu se va considera oportună varianta gratuităţii, să se ia în calcul dorinţa de a se găsi o modalitate legală „prin care părţile să suporte cheltuielile pe care le presupune folosirea terenului de joc şi a facilităţilor existente în cadru Stadionului Ilie Oană”.

Ţinând cont că timpul presează, iar primul meci de pe teren propriu este programat pe 27 august, în încheierea adresei semnate de Cristi Vlad se solicită ca demersul AS Petrolul ’52 să fie inclus, sub o formă sau alta, pe Ordinea de Zi a proximei şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti.

Vezi conţinutul adresei AS Petrolul ’52 Ploieşti aici:

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(606 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Două meciuri ale Petrolului ar putea fi amânate. Vezi care este motivul!



Sport

doua meciuri ale petrolului ar putea fi amanate vezi care este motivul
Cinci jucători de la Petrolul au fost selecţionaţi pentru lotul lărgit, de 30, al Selecţionatei Prahova Muntenia, care va reprezenta România, în perioada 20-24 septembrie, la turneul preliminar al UEFA Regions Cup. Este vorba despre portarul Ionuţ Marinică, fundaşul Răzvan Catană,...


Meciul Petrolul Ploieşti - Teleajenul Vălenii de Munte se joacă în nocturnă! Vezi care este ora de start!



Sport

meciul petrolul ploiesti - teleajenul valenii de munte se joaca in nocturna vezi care este ora de start
Conducătorii Petrolului au decis să revină la programarea meciurilor de pe teren propriu în nocturnă, chiar dacă acest demers implică un efort financiar ceva mai mare. Astfel, confruntarea de sâmbătă, de pe „Ilie Oană”, cu CSO Teleajenul Vălenii de Munte, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii...


Dinamo, primul adversar al baschetbaliştilor de la CSM Ploieşti în LNBM!



Sport

dinamo primul adversar al baschetbalistilor de la csm ploiesti in lnbm
Conform site-ului oficial al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Federaţia Română de Baschet a stabilit, astăzi, programul sezonului 2016-2017 al Ligii Naţionale de Baschet Masculin, precum şi calendarul primei runde din cadrul Cupei României. CSM Ploieşti va juca, în prima etapă a noii ediţii...


Iniesta şi restul lumii



Sport

iniesta si restul lumii
La Euro 2016, se apropie de final etapa a doua a grupelor. Pare devreme, dar, deja, un jucător este, cel puţin pentru mine, deasupra tuturor. Andres Iniesta e creierul echipei Spaniei, iar faptul că în cele două victorii ale ibericilor, cu Cehia, 1-0, şi Turcia, 3-0, a fost declarat...


Rezultate înregistrate în turul secund al Cupei României, faza judeţeană!



Sport

rezultate inregistrate in turul secund al cupei romaniei faza judeteana
Marţi şi miercuri s-au desfăşurat jocurile din faza a II-a a Cupei României, etapa judeţeană, rundă în care au evoluat grupările din Liga B Prahova. Din această etapă mai este de disputat doar jocul dintre Viitorul Proviţa de Sus şi Carpaţi MEFIN Sinaia, meci programat pe 5 octombrie, de la...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro