Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Miercuri, 18 iulie 2018 - 11:11:19
republicanii

Favoritele s-au impus fără emoţii în prima zi a Cupei „CSM Ploieşti”!


12 august 2016

Cupa „CSM Ploieşti” la handbal feminin a debutat, astăzi, în Sala Sporturilor „Olimpia” cu două victorii ale favoritelor, CS Măgura Cisnădie şi CSM Ploieşti impunându-se fără mari emoţii în faţa echipelor Unirea Slobozia, respectiv HCM Râmnicu-Vâlcea.

În primul meci al zilei, elevele lui Alexandru Weber, într-o formulă clar superioară celei din sezonul trecut, când au evitat retrogradarea doar în urma barajului, au câştigat cu 33-28 (17-11) în faţa Unirii Slobozia, formaţie preluată din această săptămână de experimentatul Dumitru Muşi.

Apoi, în partida vedetă, Mihaela Tivadar şi colegele ei au trecut peste problemele cu care se confruntă şi au făcut un joc bun în faţa vâlcencelor, de care au trecut cu 28-25 (17-13). Cu excepţia primului minut, când oaspetele au deschis scorul, CSM Ploieşti a condus permanent pe tabelă, vizitatoarele reuşind să stea aproape până aproape de finalul primei părţi. După 12-12, însă, trei goluri ale lui Chiricuţă, alături de câte o reuşită a Nicoletei Tudor şi a Anetei Pîrvuţ-Udriştioiu, au adus desprinderea decisivă, la cabine intrându-se cu 17-13. Neven Hrupec a încercat diverse variante, acordându-le minute bune aproape tuturor jucătoarelor, iar mecanismul a mers bine, avansul faţă de adversare fiind permanent de 5-6 goluri. Doar în ultimele minute ecartul a mai scăzut, de la 27-21 ajungându-se, la final, la un 28-25 totuşi echitabil faţă de desfăşurarea ostilităţilor.

Mâine se joacă meciurile HCM Râmnicu Vâlcea - Unirea Slobozia, de la ora 14.00, şi CSM Ploieşti - CS Măgura Cisnădie, de la ora 16.00.

 

CSM Ploieşti - HCM Râmnicu Vâlcea 28-25 (17-13)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 300.

CSM Ploieşti: Tatalovic - Pîrvuţ-Udriştioiu (6 goluri, 1 din „7 metri), Dmitrovic (4, 3 din „7 metri”), Tivadar (1), Burtea-Shutska, N. Tudor (5), Farcău (4). Au mai jucat: Şerban, A. Dumitru - Balaban-Curtean (3 goluri), Apetrei, Chiricuţă (5, 1 din „7 metri”), C. Gheorghe, I. Dinu, Caraşol. Antrenor: Neven Hrupec.

HCM Râmnicu Vâlcea: Blazek - Simion (5 goluri, 3 din „7 metri”), Beleska (6, 1 din „7 metri”), Adespii (1), Barbosa (2), Senocico (3, 2 din „7 metri”), Florica. Au mai evoluat: Vălean - Khouildi (1 gol), Craiu (2), Gavrilă (2), Stoicănescu (1), Safta (2). Antrenor: Constantin Ştefan.

 

CSM Unirea Slobozia – CS Măgura Cisnădie 28-33 (11-17)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 100.

CSM Unirea: D. Petrescu, M. Ion – M. Toma (7 goluri), A. Enescu (5), R. Dăscălete (5), A. Ilie (5), Marchidanu (3), Horobeţ (2), A. Ivan (1), Iovănescu, Pavăl, O. Ionescu, C. Sava, M. Predoi. Antrenor: Dumitru Muşi.

CS Măgura: B. Curmenţ, V. Suba, Cr. Popvici – A. Moldovan (9), R. Gatzel-Han (8), R. Băcăoanu (5), C. Cioaric (4), Czeczi (3), I. Goran (3), Stănciulescu (1), A. Pătulean, M. Pătulean, Hoha, Chelaru. Antrenor: Alexandru Weber.

 

Sursa: www.csmploiesti.ro

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(299 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Tricolorul LMV Ploieşti aduce un brazilian: Windson Ferreira Pedrosa!



Sport

tricolorul lmv ploiesti aduce un brazilian windson ferreira pedrosa
Tricolorul LMV Ploieşti continuă să mute pe piaţa transferurilor, semnând cu unul dintre cei mai valoroşi jucători din campionatul de anul trecut al Greciei, brazilianul Windson Ferreira Pedrosa. Acesta este născut pe data de 13 septembrie 1988 (1.98 m şi 94 kg) şi joacă pe postul de...


Hipodromul îşi aşteaptă „clienţii”: informaţii utile pentru proprietarii de cai!



Sport

hipodromul isi asteapta clientii informatii utile pentru proprietarii de cai
Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a făcut, astăzi, publice mai multe detalii legate de paşii pe care trebuie să-i facă şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarii de cai care doresc să-şi aducă, în perioada următoare, caii pe hipodrom. Într-un articol de pe site-ul oficial...


Echipa de handbal masculin a CSM Ploieşti nu se prezintă cu LPS Piatra Neamţ şi va fi exclusă din campionat!



Sport

echipa de handbal masculin a csm ploiesti nu se prezinta cu lps piatra neamt si va fi exclusa din campionat
Site-ul oficial al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti anunţă că, astăzi, Federaţia Română de Handbal a fost înştiinţată că echipa masculină a clubului nu se va prezenta la meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu LPS Piatra Neamţ. „Prin prezenta, vă aducem la cunoştinţă că nu ne vom prezenta...


Victorie pentru Petrolul „old-boys”, în deschiderea festivităţii de premiere a Generaţiei 1966!



Sport

victorie pentru petrolul old-boys in deschiderea festivitatii de premiere a generatiei 1966
Stadionul „Ilie Oană” a îmbrăcat, în această seară, straie de sărbătoare cu prilejul evenimentului pe care Petrolul l-a organizat pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la marea victorie cu Liverpool, din 12 octombrie 1966. Conform desfăşurătorului anunţat, acţiunea a debutat, la ora 17.00,...


Atletul de la CSM-CSŞ Ploieşti, Mihai Pîslaru, e vicecampion european de cadeţi!



Sport

atletul de la csm-css ploiesti mihai pislaru e vicecampion european de cadeti
Conform site-ului oficial al CSM Ploieşti, atletul legitimat la CSM-CSŞ Ploieşti, Mihai Pîslaru, a reuşit în acest weekend un rezultat de excepţie, devenind vicecampion european de cadeţi în proba de 400 metri. Prima ediţie a Campionatului European de Atletism pentru Juniori 2 a avut loc...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro