Singurul moment aplaudat al şedinţei extraordinare de Consiliu Local de astăzi a fost speech-ul lui Mircea Dridea, fosta glorie petrolistă reuşind să calmeze puţin atmosfera într-un moment în care suporterii protestau faţă de amânarea verdictului în cazul mărcii Petrolul.
Mircea Dridea a cerut permisiunea pentru a vorbi şi a încercat să-i lămurească pe consilieri în privinţa „pretenţiilor” actualei echipe: „La vârsta mea nu mă aşteptam să ajung în situaţia aceasta... să spun că am venit să cerşim e urât spus. Am venit să ne cerem drepturile, drepturile acestei echipe care are 90 de ani de existenţă. Ce dorim noi în momentul de faţă, în afară de problemele legate de stadion. Copii aceştia care sunt în faţa noastră doresc ca, la meciul de duminică, pe teren să intre o echipă care poartă numele Petrolul. Pe ei îi deranjează, pe mine nu mă deranjează pentru că înţeleg care este legislaţia, dar ei vor ca echipa să poarte numele Petrolul, să poarte un ecuson, am găsit un rând de echipament de la defunctul club pe care scrie Petrolul Ploieşti şi are ecusonul, dar nu putem juca cu el. Vom folosi unul cumpărat sau donat de cineva... Ce dorim noi? În afară de chiria de la stadion, stabilită după anumite reguli, deşi aş dori să se ţină cont că echipa aceasta nu este a noastră, ci a oraşului şi probabil că şi dumneavoastră în momentul în care dezbrăcaţi haina politică puteţi fi şi vă aşteptăm să fiţi suporterii noştri, mai vrem ca, provizoriu, până în iarnă, să ni se dea dreptul să folosim numele Petrolul şi ecusonul în piept. Urmând ca problemele legate de cesiune şi de marcă să vină pe parcurs. Ne-am dori mâine, astăzi, ne-am dorit de ieri, dar se pare că nu se poate. Sper să găsim înţelegere şi să ne daţi măcar provizoroiu aceste lucruri. Firma care a dat faliment se numea SC FC Petrolul SA. Noi vrem să reuşim să dăm la o parte acel SC, pentru că nu suntem societate comercială, acel SA, pentru că nu suntem societate pe acţiuni şi poate şi acel FC, pentru că, deocamdată, nu suntem club de fotbal. Să rămână denumirea Petrolul Ploieşti până veţi găsi soluţia legală. Cerem doar să fim ajutaţi pentru moralul copiilor ăstora, pentru noi. Şi mai e ceva, să ne ajutaţi să faceţi cunoscut oamenilor de afaceri din Ploieşti că noi suntem o entitate recunoscută de dumneavoastră. Am încercat să găsim înţelegere, am discutat cu oameni de aafaceri şi ne-au spus: dumneata cine eşti? Pentru moment sunt Petrolul ’52, dar sper să mă numesc Petrolul cât mai repede. Bine, când veţi fi recunoscuţi de Primărie şi veţi fi Petrolul, vă ajutăm! Avem nevoie de recunoaşterea dumneavoastră! E soluţie de avarie şi dacă nu ne constituiam în această asociaţie, Petrolul, Ploieştiul pierdea un an de zile!”
Alături de Mircea Dridea şi de actualii membrii ai staff-ului administrativ şi tehnic al clubului, Cristi Vlad, Octavian Grigore şi Gheorghe Liliac, au fost prezenţi şi alţi foşti jucători ai Petrolului, precum Decu şi Silviu Crângaşu, Ion Cojocaru sau Nicolae Nuţă.
Mircea Dridea în Consiliul Local: „Vrem să folosim numele Petrolul şi ecusonul în piept!”
19 august 2016
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:
- Tags:
- petrolul,
- mircea dridea,
- primarie,
- sigla,
- marca
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Dragi suporteri petrolişti, lăsaţi înjurăturile acasă! Meciul Petrolul - Unirea Urlaţi, încredinţat unei domnişoare!

Două handbaliste de la CSM Ploieşti joacă finala Campionatului Mondial Universitar!

Peluza Latină, decizie inedită! Interzişi în tribună, dar prezenţi la arenă pentru a susţine Petrolul!

Cupa la judeţ: vezi meciurile din turul al II-lea!

Griezmannschaft! Franţa - Portugalia e finala de la Euro 2016!

Anul III - ediţia nr. 184
Copyright © 2016 - 2019 Republicanii
Copyright © 2016 - 2019 Republicanii
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 2 decembrie 2019
Autentificare
Autentificare