Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Marţi, 20 noiembrie 2018 - 6:34:10
republicanii

Un nou termen din partea FRH pentru CSM Ploieşti: miercuri, 31 august!


26 august 2016

Site-ul oficial al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti anunţă că, astăzi, s-a obţinut o nouă păsuire din partea Federaţiei Române de Handbal privind confirmarea participării echipelor de handbal ale clubului în Liga Naţională (feminin) şi Divizia A (masculin), noul termen stabilit fiind miercuri, 31 august.

Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, le-a solicitat în mod expres direcţiilor economică şi juridică din cadrul primăriei ca, bazându-se şi pe ultimele informaţii culese în cursul acestei săptămâni de la Federaţia Română de Handbal şi CSM Bucureşti, până la începutul săptămânii viitoare să găsească o soluţie pentru depăşirea blocajului financiar existent la nivelul clubului.

„În această dimineaţă, am avut o discuţie cu domnul Primar şi, de data aceasta, chiar cred că situaţia se va rezolva. Am motive să fiu optimist că, până luni, se vor găsi soluţii pentru a ieşi din acest blocaj financiar şi activitatea clubului va reveni la normalitate”, a spus directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.

Din câte se pare Primarul Adrian Dobre a vorbit personal în această dimineaţă cu preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, şi i-a garantat că situaţia se va rezolva la începutul săptămânii viitoare.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(119 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Campionatul judeţean de fotbal pentru seniori - Rezultate şi clasamente!



Sport

campionatul judetean de fotbal pentru seniori - rezultate si clasamente
SUPERLIGA B PRAHOVA - etapa a XIII-a CS Brazi - Sportul Valea Călugărească 3-0 Avântul Tomşani - Rapid Ibrianu 3-0 Unirea Teleajen - CS Scorţeni Mislea 4-0 Viitorul Ariceşti - Brădetul Ştefeşti 2-0 Real Rio Cocoşeşti - Petrolul 95 Ploieşti 1-0 Carpaţi MEFIN Sinaia - Prahova Tg. Vechi 1-0...


Coregrafie de excepţie a „lupilor” în amintirea victoriei cu Liverpool!



Sport

coregrafie de exceptie a lupilor in amintirea victoriei cu liverpool
Suporterii Petrolului au fost la înălţime la evenimentul din această seară, pregătind coregrafii speciale pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la victoria cu Liverpool, din 1966. Înaintea startului partidei dintre Petrolul şi CS Cornu, s-a declanşat spectacolul oferit de cele două peluze şi...


Uite cine le-a bătut pe fetele lui Ryde la Rio!



Sport

uite cine le-a batut pe fetele lui ryde la rio
Echipa naţională de handbal feminin a României a cedat, azi-noapte, în faţa Angolei la debutul la Jocurile Olimpice, scor 19-23 (9-11), într-una din cele mai slabe partide din ultimii ani. Situaţia tricolorelor de la acest turneu final devine dificilă, în condiţiile în care reprezentanta Africii...


Petrolistul Boldeşti şi Astra II, repartizate în Seria a II-a a Ligii a III-a!



Sport

petrolistul boldesti si astra ii repartizate in seria a ii-a a ligii a iii-a
Ieri, Federaţia Română de Fotbal a stabilit structura şi programul celor 5 serii ale Ligii a III-a, nivel la care s-a ajuns să se joace printr-o simplă solicitare de înscriere, în condiţiile în care nu mai sunt foarte multe echipe capabile din punct de vedere financiar să combată în acest...


Marţi, ultima speranţă pentru CSM Ploieşti!



Sport

marti ultima speranta pentru csm ploiesti
După ce, ieri, s-a luat decizia suspendării activităţii clubului, o delegaţie a CSM Ploieşti, formată din coordonatori ai secţiilor sportive, antrenori şi sportivi a mers din nou la Primărie pentru a discuta cu edilul Adrian Dobre pe tema situaţiei disperate de la club. A fost o întâlnire ce...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro