Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Vineri, 20 iulie 2018 - 12:01:56
republicanii

CSM Ploieşti a confirmat participarea echipelor de handbal în campionat!


26 august 2016

Lucrurile s-au derulat cu repeziciune în această dimineaţă la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, iar, după ce se obţinuse o păsuire până miercuri din partea Federaţiei Române de Handbal privind participarea în noua ediţie de campionat a echipelor de handbal ale clubului, după doar o oră, clubul a confirmat prezenţa. Astfel, CSM Ploieşti a trimis pe adresa Federaţiei Române de Handbal mailul prin care confirmă prezenţa echipelor sale în ediţia de campionat 2016-2017 a Ligii Naţionale (feminin) şi a Diviziei A (masculin). Decizia a fost luată în contextul în care Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, şi consilierul acestuia pe probleme de sport, Valeriu Răchită, s-au implicat total în ultimele zile în rezolvarea situaţiei de la club, existând garanţia că la începutul săptămânii viitoare se vor găsi soluţii pentru depăşirea blocajului financiar.

„Am luat decizia de a confirma încă de astăzi participarea în campionat, chiar dacă federaţia ne oferise termen până miercuri, pentru că sunt sigur că situaţia se va rezolva. Vreau să le mulţumesc pentru sprijin atât domnului Primar Adrian Dobre, cât şi consilierului său pe probleme de sport, Valeriu Răchită, care a dovedit, ca fost mare sportiv, că înţelege situaţia prin care trecem, şi a făcut eforturi pentru a ne sprijini”, a spus directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(122 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Medalii pentru boxul ploieştean la ”naţionalele” de juniori!



Sport

medalii pentru boxul ploiestean la nationalele de juniori
La ultima ediţie a Finalei Campionatului Naţional de Box pentru juniori, nobila artă din judeţul nostru a reuşit să câştige patru medalii, dintre care două din cel mai preţios metal. Întrecerea finală s-a desfăşurat săptămâna trecută în municipiul Tg. Jiu şi a reunit la start sportivi de...


Zi memorabilă pentru tenisul românesc: Jumătate dintre sfertfinalistele de la Madrid Open sunt românce



Sport

zi memorabila pentru tenisul romanesc jumatate dintre sfertfinalistele de la madrid open sunt romance
Patricia Maria Ţig, locul 134 WTA, a câştigat, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, meciul cu americanca Madison Keys, locul 25 WTA, şi a devenit a patra româncă între primele opt jucătoare de la Madrid Open, după Simona Halep, Irina Begu şi Sorana Cîrstea. Pentru prima dată în istorie patru jucătoare...


Dramă în fotbalul românesc: Daniel Prodan a murit la doar 44 de ani!



Sport

drama in fotbalul romanesc daniel prodan a murit la doar 44 de ani
Fostul fotbalist Daniel Prodan a murit, aseară, în urma unui infarct, medicii de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov făcând resuscitare timp de trei ore, a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă, Alis Grasu. Apelul la numărul de urgenţă a fost făcut la ora 20.00, primul echipaj ajungând în 14...


CS Păuleşti, ca şi promovată după 3-1 la Euromania Dumbrăveni!



Sport

cs paulesti ca si promovata dupa 3-1 la euromania dumbraveni
Campioana judeţeană CS Păuleşti este cu... un picior şi jumătate în Liga a III-a, după ce a reuşit, ieri, să câştige cu 3-1 (1-0) manşa tur a barajului de promovare, pe terenul campioanei din Vrancea, Euromania Dumbrăveni. Aşa cum antrenorul Iulius Mărgărit a promis cu prilejul conferinţei de...


Coordonatorul Tricolorului LMV Ploieşti, Cosmin Ghimeş, convocat la echipa naţională!



Sport

coordonatorul tricolorului lmv ploiesti cosmin ghimes convocat la echipa nationala
La Craiova, echipa naţională de volei masculin a României a început pregătirile pentru calificările la ediţia cu numărul 30 a Campionatului European, programată în 2017, în Polonia. Selecţionerul Dănuţ Pascu a convocat un lot de 21 de jucători, printre care şi „căpitanul” echipei Tricolorul...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro