Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Sâmbătă, 20 octombrie 2018 - 6:14:31
republicanii

Marţi, ultima speranţă pentru CSM Ploieşti!


2 septembrie 2016

După ce, ieri, s-a luat decizia suspendării activităţii clubului, o delegaţie a CSM Ploieşti, formată din coordonatori ai secţiilor sportive, antrenori şi sportivi a mers din nou la Primărie pentru a discuta cu edilul Adrian Dobre pe tema situaţiei disperate de la club. A fost o întâlnire ce s-a întins pe aproape trei ore, cu o pauză de circa 45 de minute, în care primarul a mers să oficieze o cununie civilă, însă rezultatul discuţiilor nu a fost cel sperat.

Astfel, în ciuda existenţei unei adrese pe care departamentul juridic al primăriei a trimis-o celui economic, în care se spune că „se impune virarea către CSM Ploieşti a sumelor solicitate, în limita prevederii bugetare, neplata acestor sume echivalând cu nerespectarea obligaţiilor ce derivă din legislaţia aplicabilă în materie”, directorul economic Nicoleta Crăciunoiu a refuzat din nou să acorde viza CFPP (control financiar propriu preventiv).

La finalul întâlnirii, singura concluzie ar fi că Primarul Adrian Dobre a solicitat un răgaz până marţi pentru a analiza legea care îi permite să semneze documentele ce ar debloca situaţia fără a mai fi necesară viza directorului economic, Nicoleta Crăciunoiu.

La discuţii au fost prezenţi şi o serie de reprezentanţi ai Uniunii Suporterilor Petrolişti, veniţi pentru a discuta cu primarul pe tema mărcilor şi siglei FC Petrolul, dar interesaţi şi de situaţia de la CSM Ploieşti prin prisma vehiculatei treceri a centrului de copii şi juniori al „galben-albaştrilor” la clubul municipalităţii. De asemenea, au fost de faţă viceprimarul George Pană, precum şi consilierii locali Gheorghe Andrei şi Gabriel Minea, care şi-au expus punctele de vedere şi au încercat să aducă lămuriri în privinţa situaţiei create.

Coordonatorii, antrenorii, sportivii şi colaboratorii CSM Ploieşti sunt neplătiţi de patru luni de zile, ieri luându-se decizia suspendării definitive a activităţii clubului, atât din punct de vedere al antrenamentelor, cât şi al participării la competiţiile oficiale.

Sursa: www.csmploiesti.ro

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(376 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




CSM Ploieşti face mâine deplasarea la Cisnădie, pentru meciul cu Măgura!



Sport

csm ploiesti face maine deplasarea la cisnadie pentru meciul cu magura
Handbalistele de la CSM Ploieşti joacă, mâine, în etapa a VIII-a a Ligii Naţionale, în deplasare, cu Măgura Cisnădie, antrenorul Daniel Gheorghe urmând să conteze, la fel ca şi la partidele anterioare, aproape în exclusivitate pe junioarele I ale clubului. Lotul va fi stabilit în această seară,...


Zi memorabilă pentru tenisul românesc: Jumătate dintre sfertfinalistele de la Madrid Open sunt românce



Sport

zi memorabila pentru tenisul romanesc jumatate dintre sfertfinalistele de la madrid open sunt romance
Patricia Maria Ţig, locul 134 WTA, a câştigat, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, meciul cu americanca Madison Keys, locul 25 WTA, şi a devenit a patra româncă între primele opt jucătoare de la Madrid Open, după Simona Halep, Irina Begu şi Sorana Cîrstea. Pentru prima dată în istorie patru jucătoare...


Petrolul a urcat pe primul loc! Vezi rezultatele şi marcatorii din Liga A Prahova!



Sport

petrolul a urcat pe primul loc vezi rezultatele si marcatorii din liga a prahova
După desfăşurarea celor şase jocuri din etapa a VI-a a Ligii A Prahova, Petrolul Ploieşti este noul lider al eşalonului, profitând şi de semieşecul celor de la Petrolul Băicoi, 0-0 în deplasare, cu Tricolorul Breaza. Vezi rezultatele şi marcatorii etapei a VI-a din Liga A Prahova: Unirea...


Euro 2016: Suedia a remizat cu Irlanda, 1-1, fără să şuteze pe spaţiul porţii adverse!



Sport

euro 2016 suedia a remizat cu irlanda 1-1 fara sa suteze pe spatiul portii adverse
Situaţie inedită, în această seară, în cel de-al doilea meci al zilei de la Euro 2016! Suedia şi Irlanda s-au întâlnit în prima partidă din Grupa E, iar meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, interesant fiind că nordicii au înscris deşi nu au şutat nici măcar o dată pe spaţiul porţii...


Dramă în fotbalul românesc: Daniel Prodan a murit la doar 44 de ani!



Sport

drama in fotbalul romanesc daniel prodan a murit la doar 44 de ani
Fostul fotbalist Daniel Prodan a murit, aseară, în urma unui infarct, medicii de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov făcând resuscitare timp de trei ore, a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă, Alis Grasu. Apelul la numărul de urgenţă a fost făcut la ora 20.00, primul echipaj ajungând în 14...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro