Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Marţi, 20 noiembrie 2018 - 6:29:46
republicanii

Handbalistele de la CSM Ploieşti, debut european în formula 7+1!


10 septembrie 2016

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti debutează, în această seară, într-o Cupă Europeană, dar o face în alte condiţii decât cele pe care şi le-ar fi dorit. În loc să abordeze primul tur, cu feroezele de la HC Neistin, punându-se doar problema diferenţei de goluri şi aşteptându-se deznodământul grupei 3 preliminare de Champions League din care se stabileşte adversara din turul secund, fetele au făcut în ultima clipă deplasarea, într-o formulă de avarie, cu doar 8 jucătoare: doi portari - Dragica Tatalovic şi Alina Dumitru şi şase jucătoare de câmp - Marina Dmitrovic, Daciana Balaban-Curtean, Andreea Chiricuţă, Carmen Gheorghe, Ionela Dinu şi Izabela Mitrescu.

Delegaţia ploieşteană, din care mai fac parte antrenorii Neven Hrupec şi Daniel Gheorghe şi masorul Răzvan Constantin, a călătorit ieri toată ziua pentru a ajunge la Torshavn, un drum început la 3.30, când s-a plecat de la Ploieşti pentru decolarea programată la ora 6.30 de pe aeroportul „Henri Coandă”, fiind încheiat seara târziu, la ora locală 21.30 (23.30 în România), după două escale, la Berlin şi Copenhaga. A urmat cina şi un somn binemeritat, iar astăzi nu se va solicita antrenament de acomodare în special din cauza subţirimii lotului, dar şi pentru a nu se adăuga oboseala înaintea meciului de diseară. Cât priveşte abordarea partidei, Neven Hrupec şi Daniel Gheorghe pot fi mulţumiţi doar că nu sunt nevoiţi să improvizeze, cele şase jucătoare de câmp fiind „specializate” pe posturi: Andreea Chiricuţă şi Carmen Gheorghe - extreme, Ionela Dinu - pivot, Daciana Balaban-Curtean, Izabela Mitrescu şi Marina Dmitrovic - la linia de „9 metri”. Nu ne rămâne decât să sperăm că nu vor interveni accidentări, iar fetele vor reuşi să ducă meciul la bun sfârşit!

În ceea ce le priveşte pe adversare, evident că nu sunt foarte multe informaţii obţinute. HC Neistin este campioana ultimului sezon din Insulele Feroe şi a anunţat la EHF un lot format din 15 jucătoare, cu o medie de vârstă de doar 22 de ani şi 3 luni, „stricată” de portarul Frida Petersen (33 ani) şi, mai ales, de extrema stângă Durhuus Jogvansdottir (36 ani). Altfel, 10 dintre cele 15 sportive au sub 21 de ani: 4 au doar 17 ani, una are 19, alte 3 au 20 şi încă două au 21 de ani.

Partida din această seară, contând pentru prima manşă a turului I al Cupei EHF, va fi găzduită de Sala „Hollin a Halsi” din Torshavn, de 600 de locuri (foto), şi se dispută de la ora locală 19.00 (21.00 în România). Confruntarea va fi arbitrată de norvegienii Eskil Braseth şi Leif Andre Sundet, iar delegat din partea EHF va fi britanicul Colin Wills. Returul este programat sâmbăta viitoare, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor Olimpia.

Sursa: www.csmploiesti.ro

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(282 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Vezi câţi bani a primit arbitrul Haţegan pentru meciurile conduse la Euro 2016!



Sport

vezi cati bani a primit arbitrul hategan pentru meciurile conduse la euro 2016
Arbitrul român Ovidiu Haţegan (36 ani) s-a întors acasă după două meciuri arbitrate la Campionatul European de fotbal din Franţa cu un plus de experienţă şi circa 20.000 de euro în plus în cont. Conform Gazetei sporturilor, atât a încasat arbitrul arădean după ce a condus la centru Polonia...


Programul etapei a II-a a Ligii 1



Sport

programul etapei a ii-a a ligii 1
Liga 1 îşi derulează, în acest weekend, meciurile etapei a II-a, prima partidă având deja loc aseară. La Iaşi, CSM Poli a trecut cu 3-1 (1-1) de nou-promovata Gaz Metan Mediaş, golurile fiind marcate de Ţigănaşu (5), Bole (81) şi A. Cristea (90), respectiv Axente (33). Etapa continuă, astăzi,...


Rezultatele şi marcatorii primei etape din Liga A Prahova



Sport

rezultatele si marcatorii primei etape din liga a prahova
Primul campionat judeţean a debutat la finalul săptămânii trecute, rundă în care echipele gazdă s-au impus în şase rânduri, oaspeţii au câştigat un duel, iar un joc s-a încheiat nedecis. În prima etapă a noului sezon s-au marcat 38 de goluri, unul dintre acestea purtând semnătura portarului...


„Lupii” se întorc în Templu, pentru un nou spectacol!



Sport

lupii se intorc in templu pentru un nou spectacol
Petrolul se întoarce, diseară, de la ora 18.00, pe „Ilie Oană” pentru o confruntare aparent dificilă, în compania unei formaţii, AFC Brebu, care a început, şi ea, bine acest sezon, având un bilanţ asemănător cu al „lupilor”, două victorii şi o remiză, în trei etape. Va fi primul joc fără cei...


Calcule la Euro, doar victoria duce România 100% în optimi!



Sport

calcule la euro doar victoria duce romania 100 in optimi
România are un singur punct după două meciuri la Euro 2016, dar şansele de calificare în optimile de finală ale competiţiei sunt reale, dar condiţionate de o victorie în meciul de duminică, împotriva Albaniei. Sistemul de la această ediţie le oferă şi formaţiilor de pe locul al 3-lea în grupe...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro