Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Miercuri, 15 august 2018 - 10:31:44
republicanii

Bre, buni sunt „lupii”: Petrolul câştigă clar, cu 4-1!


10 septembrie 2016

AFC Brebu a fost victimă sigură pe „Ilie Oană”, în faţa unei echipe a Petrolului care nu a acuzat plecările lui Micu şi Puchea şi a avut o evoluţie consistentă şi în această seară.

Cei care aşteptau un nou iureş al favoriţilor au avut de aşteptat puţin, pentru că AFC Brebu a stat ceva mai bine în teren decât Tufeni Băicoi în primele minute, reuşind să absoarbă presiunea „lupilor”. Elevii lui Tavi Grigore au început bine meciul, stând permanent în terenul advers, dar n-au găsit la fel de uşor drumul spre poarta lui Stănulescu. Până la „time-out”-ul oferind de ploaia de role de hârtie stârnită de peluza I în minutul 15, doar Cl. Tudor, cu un şut de la 15 metri, uşor lateral stânga, la „întins” ceva mai serios pe portarul oaspeţilor (10). Cele câteva minute de pauză, de care Tavi Grigore a profitat pentru a oferi câteva indicaţii, au prins bine şi au pus puţin mai multă ordine în jocul ofensiv al Petrolului, care a început să-şi creeze ocazii clare de gol. Iar dacă D. Nae n-a fost în stare să-l bată pe Stănulescu în două situaţii foarte bune, întâi semi-luftând la 3 metri de poartă (23), apoi şutând „peste”, de la 8 metri lateral dreapta (24), în schimb, avea s-o facă, patru minute mai târziu, fundaşul vizitatorilor, G. Matei, care a intervenit neinspirat la o fază în care I. Dumitrescu scăpase spre poartă şi încerca să-l dribleze pe goal-keeper-ul brebenilor şi, din ricoşeu, şi-a trimis balonul în proprie poartă (28). Defensiva vizitatoare a acuzat şocul şi, după alte două minute, Cl. Tudor i-a pasat pe culoar lui Niţescu, iar tânărul mijlocaş a şutat plasat, la colţul lung, învingându-l pe Stănulescu, a cărui reacţie a fost, e drept, neaşteptat de slabă (30).

Meciul a continuat cu „lupii” forţând desprinderea, dar D. Nae a vrut să fie altruist într-o situaţie de „unu la unu” cu portarul, pasând spre... fundaşul oaspeţilor, Mărăcineanu (35), iar Cl. Tudor a tras, de la 25 de metri, puţin peste vinclul stâng (39). Şi, în loc de 3-0, s-a intrat la vestiare cu diferenţă minimă, pentru că B. Dumitru şi-a încercat norocul de pe la 30 de metri, iar Marinică a greşit, scăpând balonul în transversală, de unde acesta a ricoşat dincolo de linia porţii (45+2).

N-a fost, însă, panică, pentru că, după pauză, ploieştenii au lămurit lucrurile în doar zece minute. Dubla ratare Nae – Catană, ambii cu şuturi din 5 metri, respinse de portar, apoi de un fundaş (52) a anunţat golul de 3-1 marcat de Butufei cu un voleu din 4 metri, sub bară, în urma centrării lui Crăciun (55). Oaspeţii au încercat să iasă la joc, iar asta avea să-i coste destul de scump, pentru că, pe contraatac, „lupii” au fost letali. O contră „în doi” I. Dumitrescu – Cl. Tudor a fost finalizată de primul cu un şut perfect, la colţul lung, de la 14 metri lateral dreapta (67), iar scorul lua proporţii: 4-1.

Ultimul sfert al meciului a fost al copiilor, pentru că Tavi Grigore le-a dat o şansă şi lui Jipa, Ursu sau Pîrvu, dar şi al ocaziilor mari irosite de Petrolul, Crăciun, I. Dumitrescu, Jipa sau Vintilă trecând, şi ei, pe lângă şansa de a marca. S-a încheiat doar 4-1, iar galben-albaştrii rămân pe poziţia secundă a clasamentului Ligii A Prahova, în spatele Petrolului Băicoi, formaţie care a câştigat, astăzi, cu 3-0 la Cocorăştii Colţ. Teoretic, pentru „lupi” ar urma chiar derbiul cu liderul, însă cel puţin meciul din etapa următoare, dacă nu şi cel de pe teren propriu, cu Urlaţiul, vor fi amânate din cauza acţiunii Selecţionatei Prahova-Muntenia, din care fac parte cinci petrolişti.

Petrolul ’52 Ploieşti - AFC Brebu 4-1 (2-1)

Stadion: „Ilie Oană”. Spectatori: 4.000. Marcatori: G. Matei (28 autogol), Niţescu (30), Butufei (55), I. Dumitrescu (67)/B. Dumitru (45+2).

Petrolul: Marinică - Olaru, Prunescu, Crăciun, R. Catană - V. Butufei - I. Dumitrescu, Cl. Tudor (cpt; 71 Ursu), Niţescu (76 I. Pîrvu), D. Gheorghe (58 Ad. Vintilă) - D. Nae (60 Jipa). Antrenor: Octavian Grigore.

AFC Brebu: Stănulescu – Mărăcineanu, G. Matei, M. Marcu, Fl. Stoica – Al. Ştefan (46 Negotei), Pancovici (cpt; 59 A. Pârvu), V. Bunea, Rada (68 Drăgan) – B. Dumitru (46 Ciobotaru), Al. Bobeică. Antrenor: Robert Săvulescu.

Arbitri: Alexandru Vulpe - Sorin Nistor şi Louis Oprescu (toţi din Ploieşti).

Observator AJF: Marian Deaconu (Ploieşti).

Cartonaşe galbene: G. Matei (22), B. Dumitru (43), Jipa (64).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(355 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Mesajul tribunei e clar: „Refuz să cedez/Rezist să urmez/Petrolul, un crez!” (GALERIE FOTO)



Sport

mesajul tribunei e clar refuz sa cedezrezist sa urmezpetrolul un crez galerie foto
Din punctul de vedere al spectacolului din tribună, Petrolul - Tufeni n-a fost cu mult diferit de multe meciuri disputate de „lupi” - oricare ar fi ei - în anii trecuţi de Liga I! Iubitorul de galben-albastru nu ţine cont de adversar. Vine la meci la fel cum ştie că trebuie să meargă zilnic...


Vivi Răchită nu se mai implică în proiectul noului Petrolul!



Sport

vivi rachita nu se mai implica in proiectul noului petrolul
În această după-amiază, Direcţia Comunicare, Relaţii Publice din cadrul Primăriei Ploieşti a remis un comunicat prin care anunţă că Valeriu Răchită nu se va mai implica în proiectul ce vizează noua echipă a Petrolului. „Domnul Valeriu Răchită, consilierul pe probleme de sport al primarului, nu...


Victorie pentru Petrolul „old-boys”, în deschiderea festivităţii de premiere a Generaţiei 1966!



Sport

victorie pentru petrolul old-boys in deschiderea festivitatii de premiere a generatiei 1966
Stadionul „Ilie Oană” a îmbrăcat, în această seară, straie de sărbătoare cu prilejul evenimentului pe care Petrolul l-a organizat pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la marea victorie cu Liverpool, din 12 octombrie 1966. Conform desfăşurătorului anunţat, acţiunea a debutat, la ora 17.00,...


Campionatul judeţean de fotbal pentru seniori - Rezultate şi clasamente!



Sport

campionatul judetean de fotbal pentru seniori - rezultate si clasamente
În weekend, s-a disputat o nouă etapă din cadrul campionatelor judeţene pentru seniori, rezultatele neomologate ale partidelor şi clasamentele fiind următoarele: SUPERLIGA B PRAHOVA – etapa a XII-a Rapid Mizil - Viitorul Ariceşti Rahtivani 3-0 Petrolul 95 Ploieşti - Unirea Teleajen 1-5...


„Cupa Ambiţia” la kickboxing, o competiţie de succes găzduită de Sala „Leonard Doroftei”!



Sport

cupa ambitia la kickboxing o competitie de succes gazduita de sala leonard doroftei
Sâmbătă, Sala „Leonard Doroftei” a găzduit o interesantă competiţie de kickboxing, „Cupa Ambiţia”, organizată de Clubul Sportiv „Ambiţia” şi Direcţia pentru Tineret şi Sport a Judeţului Prahova, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. A fost o competiţie amplă, cu 325 de...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro