Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal a respins, astăzi, recursul declarat de jucătorul Petrolului, Georgian Păun, împotriva hotărârii Comisiei de Disciplină, care l-a suspendat, la finalul sezonului trecut, pentru 10 etape, aplicându-i şi o amendă de 25 de milioane de lei vechi. Problema este că verdictul de astăzi este total nejustificat, în condţiile în care comisia în cauză a respins recursul pe motiv că este netimbrat. Mai precis, că jucătorul nu ar fi plătit taxa de judecată.
Bogdan Filcea, colaboratorul Petrolului pe probleme juridice, susţine că „suntem în faţa unei grave erori judiciare, pentru că fotbalistul a solicitat doar o repunere în termen a cazului său”. În traducere liberă, Georgian Păun a cerut comisiei să ofere un termen pentru rejudecarea speţei în care a fost suspendat 10 etape şi amendat cu 25 de milioane de lei vechi! Iar comisia ar fi trebuit, astăzi, doar să spună că, da, suntem de acord să se reanalizeze cazul şi să ofere un termen, probabil săptămâna viitoare. Abia atunci, Georgian Păun ar fi fost nevoit să achite taxa de rejudecare, cifrată la câteva milioane, în funcţie de nivelul competiţional la care evoluează.
Dar, membrii comisiei pesemne că s-au fâstâcit niţel astăzi, că nu vedem ce altceva ar putea fi la mijloc, şi au au respins recursul, oferindu-i varianta de a ataca decizia la TAS, în termen de 21 de zile.
Nu se va ajunge, însă, până acolo, Bogdan Filcea susţinând că, în zilele următoare, clubul va face o întâmpinare către FRF prin care să atenţioneze asupra erorii judiciare comise, sperându-se că, săptămâna viitoare, Comisia de Recurs va lua din nou în discuţie speţa în cauză. „Avem în spate probe care cred că ne pot ajuta să obţinem reducerea pedepsei fotbalistului, printre acestea fiind dovada că fostul lui club, CS Ştefăneşti, nu i-a înmânat hârtia cu decizia Comisiei de Disciplină”, explică Filcea.
În cazul în care Comisia de Recurs va ţine cont de poziţia clubului Petrolul, rejudecarea situaţiei lui Georgian Păun ar putea fi programată peste două săptămâni, fotbalistul ajungând, atunci, la cinci etape ispăşite din pedeapsa primită în vară.
Decizia comisiei de recurs:
Respinge recursul declarat de Păun Georgian împotriva Hotărârii pronunţate de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF ca netimbrat. Definitiva si executorie pe plan intern. Hotararea poate fi atacata la TAS, in termen de 21 de zile de la comunicare.
Pronuntata azi, 13.09.2016, in sedinta nepublica, la sediul FRF din Bucuresti, str.Vasile Serbanica, nr.12, sector 2.