Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Joi, 19 aprilie 2018 - 2:29:39
republicanii

Vezi câte bilete s-au vândut până astăzi pentru meciul Petrolul - Unirea Urlaţi! Concursuri pregătite fanilor de conducerea clubului!


23 septembrie 2016

Conştienţi că meciul cu una dintre cele două echipe din Liga A Prahova fără punct în acest sezon, Unirea Urlaţi, nu e tocmai atractiv pentru suporteri, oficialii Petrolului au pregătit, înaintea confruntării de mâine, de la ora 17.00, de pe „Ilie Oană”, o serie de surprize pentru fani.

Astfel, în pauza jocului, va fi organizat un concurs, în cadrul căruia trei dintre spectatori vor avea ocazia să-şi demonstreze calităţile fotbalistice, la bătaie fiind puse câteva premii tentante oferite în parteneriat cu firma Decathlon. Desemnarea celor trei suporteri care vor păşi pe gazonul arenei „Ilie Oană” se va face prin tragere la sorţi, în baza locului ocupat în stadion şi a seriei inscripţionate pe biletul de meci sau pe abonamentul procurat pentru acest sezon. Şi pentru ca momentul să fie unul special, concurenţii vor beneficia şi de încurajările trupei de majorete Happy Dance, fetele urmând să „încingă” atmosfera în pauza confruntării de mâine după-amiază.

Până astăzi, la casa de bilete de la stadionul „Ilie Oană”, se vânduseră doar 515 de tichete. Acestora li adaugă cele comercializate prin reţeaua Eventim, precum şi cele circa 850 de abonamente.

Tichetele se vor vinde mâine de la ora 10.00, până la ora de start a partidei.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(464 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




S-a stabilit ţintarul la Wimbledon: Halep începe cu Schmiedlova!



Sport

s-a stabilit tintarul la wimbledon halep incepe cu schmiedlova
Luni se va da startul în turneul de la Wimbledon, iar astăzi a fost stabilit programul competiţiei, cele cinci românce de pe tabloul principal - Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Maria Ţig - aflându-şi adversarele din primul tur. Halep va avea un meci greu...


CS Păuleşti - Urban Titu şi Flacăra Moreni - Petrolistul Boldeşti, în Cupa României!



Sport

cs paulesti - urban titu si flacara moreni - petrolistul boldesti in cupa romaniei
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul turului secund al Cupei României, ediţia 2016-2017, „reuşind” ca, şi de această dată, să nu le „împerecheze” pe cele două formaţii prahovene prezente în competiţie: Petrolistul Boldeşti şi CS Păuleşti. Astfel, s-a stabilit că Petrolistul Boldeşti...


Petrolul s-a impus clar la Plopeni: set la zero şi presiune pe Blejoi!



Sport

petrolul s-a impus clar la plopeni set la zero si presiune pe blejoi
Petrolul a deschis astăzi etapa a XIV-a a Ligii A Prahova cu deplasarea de la Plopeni, reuşind să câştige cele trei puncte care o readuc, cel puţin până mâine, când joacă Blejoiul, pe primul loc al Ligii A Prahova. Întâlnind o formaţie gazdă care şi-a pierdut, de-a lungul sezonului, bună...


Simona Halep, în finala turneului WTA de la Montreal!



Sport

simona halep in finala turneului wta de la montreal
Simona Halep s-a calificat, în această seară, în finala turneului WTA de la Montreal, după ce a trecut cu 6-0, 3-6, 6-2 de nemţoaica Angelique Kerber. Meciul a fost interesant şi punctat de două serii de senzaţie ale româncei, care a început cu 6 game-uri consecutive şi l-a încheiat la fel....


Conferinţă în aer liber: fostele glorii au prezentat proiectul Petrolul ’52!



Sport

conferinta in aer liber fostele glorii au prezentat proiectul petrolul 52
Proiectul Petrolul ’52 pare să fie, în aceste zile, cu un pas înaintea oricărei alte variante de continuitate a clubului galben-albastru, fostele glorii organizând, astăzi, o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-au expus planurile pe termen scurt. Mircea şi Virgil Dridea, Eduard Iuhasz,...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro