Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Vineri, 23 februarie 2018 - 10:19:06
republicanii

Ilie Dumitrescu, golgheterul Petrolului după nouă etape!


20 octombrie 2016

Chiar dacă are a doua ofensivă din Liga A Prahova, cu 35 de goluri marcate (CS Blejoi are 37), Petrolul are, după ce am parcurs 9 etape, un singur jucător între primii zece marcatori ai campionatului: pe Ilie Dumitrescu, cu 6 goluri înscrise. Cel puţin, aşa spune statistica oficială a AJF Prahova, chiar dacă una dintre reuşitele mijlocaşului petrolist, cea din runda a 9-a, cu CS Cornu, apare în dreptul lui mai mult datorită arbitrului Doralin Bârziloiu, care l-a notat ca autor al golului de 3-1, deşi el a centrat, iar fundaşul advers, Ionuţ Pârvan, a deviat mingea în proprie poartă.

Altfel, eroul restanţei de la Băicoi ar fi fost la egalitate cu alţi trei colegi, Claudiu Tudor, Decebal Nae şi Adrian Vintilă (toţi cu câte 5 goluri), de reţinut fiind, în cazul acestora, că Tudor are trei reuşite din penalti, Nae a înscris de cinci ori în cinci meciuri diferite, iar Vintilă a marcat în doar două partide, două, respectiv trei goluri! Pe ultima treaptă a podiumului marcatorilor Petrolului se află fundaşul central Jean Prunescu, care are trei goluri marcate „la indigo”: corner de pe stânga Claudiu Tudor, reluare cu capul, de la colţul scurt, a fundaşului petrolist!

Ar mai fi de remarcat că „lupii” au beneficiat, oficial, şi de două autogoluri, ale lui Mirel Marcu (AFC Brebu) şi Georgian Matei (Unirea Cocorăştii Colţ). Şi ar fi fost trei, revenind la discuţia despre golul lui Ilie Dumitrescu, din meciul cu CS Cornu! Toate, pe „Ilie Oană”!

Una peste alta, faptul că Petrolul are 13 marcatori diferiţi (puteau fi 14 cu acel autogol) pentru cele 35 de goluri vorbeşte despre o varietate evidentă în jocul ofensiv al formaţiei pregătite de Octavian Grigore. Nu au marcat tinerii fundaşi laterali Olaru şi Velisar, Daniel Chiriţă, care a apărut de puţine etape, Crăciun, care a jucat titular în primele runde, tinerii jucători care au prins minute mai puţine, precum Jipa, Ursu, A. Vlad, I. Pîrvu sau Militaru şi, evident, portarii Chiş şi Marinică.

În ceea ce priveşte clasamentul golgheterilor Ligii A Prahova, acesta este condus de Cosmin Lambru (CS Blejoi) - 10 goluri, care este urmat de Andrei Ciobanu (CS Păuleşti) - 9 goluri şi Cristian Vasile (CS Blejoi) - 8 goluri. Iese în evidenţă faptul că Andrei Ciobanu are aproape jumătate din totalul golurilor echipei sale (19), dar şi că Lambru şi Vasile însumează, la fel, aproape jumătate din cât a marcat CS Blejoi în acest sezon (37). O ultimă remarcă ar fi că Andrei Ciobanu a marcat 9 goluri în doar 8 meciuri, echipa sa, CS Păuleşti, având un meci restant, cu CS Cornu.

Clasamentul marcatorilor Petrolului:

6 goluri - Ilie Dumitrescu;

5 goluri - Claudiu Tudor (3 din penalti), Decebal Nae, Adrian Vintilă;

3 goluri - Jean Prunescu;

2 goluri - Tiberiu Niţescu, Vladimir Butufei, Dragoş Gheorghe;

1 gol - Alexandru Puchea, Sebastian Petre, Răzvan Catană;

Autogoluri - Mirel Marcu (AFC Brebu), Georgian Matei (Unirea Cocorăştii Colţ).

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(197 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Petrolistul Boldeşti şi Astra II, repartizate în Seria a II-a a Ligii a III-a!



Sport

petrolistul boldesti si astra ii repartizate in seria a ii-a a ligii a iii-a
Ieri, Federaţia Română de Fotbal a stabilit structura şi programul celor 5 serii ale Ligii a III-a, nivel la care s-a ajuns să se joace printr-o simplă solicitare de înscriere, în condiţiile în care nu mai sunt foarte multe echipe capabile din punct de vedere financiar să combată în acest...


De mâine, se vând bilete pentru meciul Petrolul Ploieşti - Unirea Cocorăştii Colţ!



Sport

de maine se vand bilete pentru meciul petrolul ploiesti - unirea cocorastii colt
Petrolul Ploieşti, liderul Ligii A Prahova, revine, sâmbătă, pe „Ilie Oană”, pentru confruntarea cu Unirea Cocorăştii Colţ. Meciul, contând pentru runda cu numărul opt a eşalonului judeţean, va începe la ora 16.00, elevii lui Tavi Grigore mizând, şi de această dată, pe un sprijin consistent...


CSM Ploieşti organizează a V-a ediţie a Memorialului „Ciprian Vidroiu”!



Sport

csm ploiesti organizeaza a v-a editie a memorialului ciprian vidroiu
La sfârşitul acestei săptămâni, în organizarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, va avea loc cea de-a V-a ediţie a Memorialului „Ciprian Vidroiu”, turneul fiind rezervat, şi în acest an, junioarelor IV. Competiţia va fi găzduită de Sala de la Strejnic şi va avea la start patru formaţii, în...


Alexandru Puchea: „Îmi doream ca meciul cu AS Tufeni să nu se mai termine!”



Sport

alexandru puchea imi doream ca meciul cu as tufeni sa nu se mai termine
Împrumutaţi pentru două etape (care s-au făcut trei, prin devansarea meciului cu Blejoiul) de la Petrolistul Boldeşti, Mihai Micu şi Alexandru Puchea se întorc, de mâine, la formaţia de Liga a III-a, care începe, sâmbătă, campionatul. Sunt pierderi mari pentru Petrolul acestui moment, pentru...


Din nou la Blejoi, cu gândul la victorie!



Sport

din nou la blejoi cu gandul la victorie
Petrolul se întoarce, astăzi, la Blejoi după amicalul disputat cu o săptămână înaintea startului sezonului, dar de data aceasta vrea cele trei puncte puse în joc! Atunci, Tavi Grigore era la momentul la care îşi făcea o primă impresie asupra lotului pe care îl adunase cu zece zile în urmă,...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro