Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Miercuri, 20 februarie 2019 - 8:12:47
republicanii

Petrolul Ploieşti: Vintilă revine, iar Catană e incert pentru jocul de la Breaza!


21 octombrie 2016

Etapa a X-a a Ligii A Prahova duce, mâine, Petrolul la Breaza, pentru o confruntare ce se anunţă destul de dificilă, cel puţin dacă ţinem cont de forma bună arătată de Tricolorul în ultima vreme. Echipa lui Florin Stăncioiu vine după cinci etape consecutive în care s-a impus de patru ori şi a înregistrat un rezultat de egalitate, bilanţ de apreciat, chiar dacă între meciurile câştigate se regăsesc şi cele de la Unirea Cocorăştii Colţ şi Unirea Urlaţi, ultimele două clasate din Liga A. Mai trebuie remarcat că, până acum, trei dintre cele patru echipe care au vizitat Breaza nu au reuşit să înscrie pe stadionul „Parc”.

Petrolul merge la acest meci din postura marii favorite, cele opt victorii consecutive ce au pus-o în fruntea ierarhiei, cu 4 puncte avans faţă de CS Blejoi, confirmând diferenţa de valoare dintre „lupi” şi celelalte formaţii din campionat. Octavian Grigore va putea conta şi pe revenirea lui Adrian Vintilă, care a lipsit la Băicoi din cauza unei probleme medicale, în timp ce Răzvan Catană, care a acuzat, marţi, o durere la inghinali şi a fost înlocuit chiar înaintea startului meciului cu Velisar, este incert pentru mâine. Totodată, va fi ultima etapă de suspendare pentru Georgian Păun, care va putea reintra în runda următoare, cu AFC Băneşti Urleta.

Petroliştii vor fi susţinuţi şi la Breaza de suporteri, care se organizează pentru o deplasare cu trenul. Astfel, fanii se vor întâlni în Gara de Vest la ora 12.00, trenul pentru Breaza urmând să plece la ora 12.36. Preţul biletului de intrare la meci este de 3 lei.

Confruntarea de mâine va începe la ora 15.00, va fi arbitrată de Ionuţ Neagu (Poienarii Apostoli) - Doru Petre (Bucov) şi Gabriel Răduţă (Ploieşti) şi îl va avea ca observator din partea AJF Prahova pe ploieşteanul Mihail Ionescu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(238 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Marian Drăgulescu şi Cătălina Ponor, fără medalii la Rio!



Sport

marian dragulescu si catalina ponor fara medalii la rio
Zi proastă pentru România la Rio. Cei trei reprezentanţi ai ţării noastre care au intrat, astăzi, în concurs, au avut evoluţii care nu au adus medalii, cel mai aproape fiind gimnastul Marian Drăgulescu. El a pierdut dramatic bronzul olimpic după ce, la ultima săritură din concurs, rusul...


Uniunea Suporterilor Petrolişti: „Acum este momentul acţiunii! Este chiar ceasul al 12-lea! Nu mai există lăsăm pe mâine!”



Sport

uniunea suporterilor petrolisti acum este momentul actiunii este chiar ceasul al 12-lea nu mai exista lasam pe maine
Îngrijoraţi de faptul că echipa încă de confruntă cu destule probleme în preajma startului campionatului, fanii Petrolului, reuniţi în Uniunea Suporterilor Petrolişti, au remis un comunicat prin care încearcă să tragă un semnal de alarmă vizavi de situaţia clubului. Iată care este...


Reprezentanţii fostelor glorii, Mircea Dridea şi Octavian Grigore, propun varianta „Petrolul ’52”!



Sport

reprezentantii fostelor glorii mircea dridea si octavian grigore propun varianta petrolul 52
Invitaţi, în această seară, în Emisiunea „Pasul la ofsaid” de la Wyll TV, moderată de Cristian Anghelescu, foştii jucători ai Petrolului, Mircea Dridea şi Octavian Grigore, şi-au expus punctul de vedere în legătură cu situaţia Petrolului, susţinând că varianta cu Petrolul ’52, asociaţie sportivă...


S-a stabilit ţintarul la Wimbledon: Halep începe cu Schmiedlova!



Sport

s-a stabilit tintarul la wimbledon halep incepe cu schmiedlova
Luni se va da startul în turneul de la Wimbledon, iar astăzi a fost stabilit programul competiţiei, cele cinci românce de pe tabloul principal - Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Maria Ţig - aflându-şi adversarele din primul tur. Halep va avea un meci greu...


Petrolul s-a impus clar la Plopeni: set la zero şi presiune pe Blejoi!



Sport

petrolul s-a impus clar la plopeni set la zero si presiune pe blejoi
Petrolul a deschis astăzi etapa a XIV-a a Ligii A Prahova cu deplasarea de la Plopeni, reuşind să câştige cele trei puncte care o readuc, cel puţin până mâine, când joacă Blejoiul, pe primul loc al Ligii A Prahova. Întâlnind o formaţie gazdă care şi-a pierdut, de-a lungul sezonului, bună...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro