Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Luni, 23 septembrie 2019 - 1:59:01
republicanii

Neşansă în noroi: Tricolorul Breaza – Petrolul Ploieşti 1-1 (0-0)!


22 octombrie 2016

După opt victorii consecutive, Petrolul s-a încurcat, astăzi, la Breaza, în faţa unei formaţii care a rezistat asalturilor „lupilor” şi, cu ceva mai multă şansă, a reuşit să fure un punct la care probabil puţini sperau înaintea jocului.


Aşa cum îi stă bine formaţiei care domină campionatul, Petrolul a început meciul în terenul advers, iar în primul sfert de oră a avut cinci situaţii de a deschide scorul, de fiecare dată în urma unor şuturi de la limita careului „mare” advers. Seria a deschis-o eroul meciului de la Băicoi, I. Dumitrescu, al cărui şut de la 15 metri, uşor lateral dreapta, a fost reţinut cu siguranţă de Iscru (5). Portarul gazdelor avea să arate aceeaşi „priză” bună la următorul atac petrolist, finalizat de Niţescu, tot cu un şut din interiorul careului de „16 metri” brezean (6). Minutul şi faza, pentru că, la atacul următor, Cl. Tudor a primit la 14 metri de poartă, a preluat, dar a fost contrat în momentul unui şut pe care „scria” gol (7). Iar ofensiva ploieşteană a continuat, Niţescu (11) şi Velisar (15) şutând cam din aceeaşi zonă, de la 14 metri uşor lateral stânga, la colţul scurt, pe lângă poartă.

Abia în minutul 20, echipa lui Florin Stăncioiu a oferit prima replică serioasă, gemenii George şi Ionuţ Oprea conlucrând pentru un şut al celui de-al doilea, de la 15 metri, puţin pe lângă bara din dreapta lui Chiş. „Lupii” s-au întors imediat în atac, iar Niţescu a centrat pentru I. Dumitrescu, a urmat o preluare a mijlocaşului şi un lob din 4 metri, peste Iscru, ieşit la blocaj, dar pe lângă poartă (22). Şi tot aripa Petrolului a avut şi următoarea şansă fix când s-a împlinit o jumătate de oră din meci, I. Dumitrescu pătrunzând pe dreapta şi şutând, din unghi, în plasa laterală a porţii gazdelor (30).

Ultimul sfert de oră al primei părţi a găsit o defensivă brezeană mult mai bine organizată, lipsa de idei din atacul formaţiei sale determinându-l pe Octavian Grigore să renunţe, la pauză, la Decebal Nae, pierdut între apărătorii adverşi preţ de 45 de minute, şi să apeleze la Dragoş Gheorghe. În plus, I. Dumitrescu şi Niţescu au schimbat benzile, de la ei aşteptându-se pătrunderi pe piciorul de bază, încheiate cu şuturi periculoase pe un teren îmbibat cu apă. Socotelile tehnicianului au fost date, însă, rapid peste cap, pentru că, la prima fază fixă periculoasă a Tricolorului, P. Toader a şutat impecabil din lovitură liberă de la 17 metri, uşor lateral stânga, la colţul scurt, şi a deschis scorul, contrar cursului jocului (51). Grigore a simţit că e nevoie de prospeţime în atac şi, în doar câteva minute, i-a trimis pe teren pe Michel Jipa şi Sebi Petre, formând un nou cuplu de atac pentru ultima jumătate de oră a jocului. Mutări inspirate, pentru că, la scurt timp, Jipa avea să restabilească egalitatea cu primul lui gol în galben-albastru, după o un corner din stânga soldat cu o centrare a lui Cl. Tudor, la care V. Butufei a întors în careu, de la colţul lung, pentru lovitura de cap, din 5 metri, a fiului fostului portar petrolist (62).

Iar Petrolul s-a mutat definitiv în jumătatea adversă de teren, căutând cu disperare golul victoriei. Prima şansă a avut-o D. Gheorghe, la o centrare a lui Velisar, însă reluarea cu capul  a lui „Lapte”, din 6 metri, a trecut puţin peste transversală (70). Apoi, gazdele s-au logodit cu norocul, barele porţii lui Iscru opunându-se loviturii decisive a „lupilor”: întâi, Butufei a şutat de la 20 de metri, dar portarul gazdelor a respins incredibil, mingea ricoşând ca la flipper, sus, la vinclu, în bara laterală, apoi în transversală şi revenindu-i în cap şi, de acolo, ieşind în corner (75), apoi I. Dumitrescu s-a trezit cu un balon la 7 metri de poarta brezeană şi a şutat sec, direct în bara orizontală (78)!

Şi Sebi Petre a avut şansa lui, cu şase minute înainte de final, dar a reluat cu capul pe lângă, din 5 metri, după o centrare bună, de pe dreapta, a lui D. Gheorghe (84). Tavi Grigore l-a urcat pe Daniel Chiriţă la mijlocul terenului, mizând pe experienţa acestuia, şi a fost cât p-aci să aibă parte de o nouă mutare inspirată, „veteranul” ratând, cu capul, după o centrare a lui Olaru, şansa lui 1-2 (90). Au fost cinci minute de prelungiri dictate de arbitrul Ionuţ Neagu, care s-au jucat în careul Tricolorului, însă „lupii” n-au avut noroc, voleul lui Cl. Tudor fiind respins de Iscru de lângă bară (90+4), iar M. Jipa şutând pe lângă poartă, din 2 metri, faţă în faţă cu portarul localnicilor (90+5).

Brezenii reuşesc, astfel, să întrerupă seria de opt victorii a elevilor lui Tavi Grigore, la capătul unei partide în care au avut şi şansă, dar au şi ştiut să-şi facă un aliat dintr-o suprafaţă de joc devenită orezărie pe finalul meciului. Pentru „lupi” urmează, sâmbătă, o altă partidă dificilă, pe „Ilie Oană”, în compania uneia dintre formaţiile bune ale Ligii A Prahova, AFC Băneşti Urleta.

Tricolorul Breaza - Petrolul Ploieşti 1-1 (0-0)

Stadion: „Parc”. Spectatori: 700. A marcat: P. Toader (51)/M. Jipa (62).

Tricolorul: Iscru - Brânzea, Al. Neagu (cpt), Soreanu, Vancea, M. Muşea - P. Toader, L. Georgescu, M. Duricu - G. Oprea (46 Năftănăilă), I. Oprea (78 Urdea; 89 V. Plumb). Antrenor: Florin Stăncioiu.

Petrolul: Chiş - Olaru, Prunescu, D. Chiriţă, Velisar - V. Butufei (78 Crăciun) - I. Dumitrescu, Cl. Tudor, Niţescu (61 S. Petre), D. Nae (46 D. Gheorghe) - Ad. Vintilă (57 Jipa). Antrenor: Octavian Grigore.

Arbitri: Ionuţ Neagu (Poienarii Apostoli) - Doru Petre (Bucov) şi Gabriel Răduţă (Ploieşti).

Observator AJF: Mihail Ionescu (Ploieşti).

Cartonaşe galbene: P. Toader (45), V. Butufei (71), Iscru (90).

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(455 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Campionatul judeţean de fotbal pentru seniori - Rezultate şi clasamente!



Sport

campionatul judetean de fotbal pentru seniori - rezultate si clasamente
La finalul săptămânii trecute s-a disputat o nouă etapă din cadrul campionatelor judeţene. Din păcate, întâlnirea dintre Şoimii Apostolache şi Steaua Sângeru s-a întrerupt în minutul 68 (scor 0-5), după ce un jucător al gazdelor l-a lovit pe arbitrul întâlnirii. Iată rezultatele neomologate...


Doar 350 de bilete vândute ieri la casa de bilete pentru meciul Petrolul Ploieşti – AFC Brebu!



Sport

doar 350 de bilete vandute ieri la casa de bilete pentru meciul petrolul ploiesti  afc brebu
Doar 350 de bilete s-au vândut, ieri, în prima zi în care casa de bilete de la Stadionul „Ilie Oană” a fost deschisă pentru comercializarea tichetelor la meciul Petrolul Ploieşti – AFC Brebu, programat mâine seară, la ora 18.00. Biletele au fost lansate încă de miercuri în reţeaua Eventim,...


Patrick Hickey, preşedintele Comitetului Olimpic European, a fost arestat la Rio De Janeiro



Sport

patrick hickey presedintele comitetului olimpic european a fost arestat la rio de janeiro
În vârstă de 71 de ani, Patrick Hickey este suspectat că a vândut la suprapreţ bilete la competiţiile ce se dispută la Rio de Janeiro, iar arestarea sa vine la doar câteva zile distanţă după ce un alt individ a fost reţinut pentru că încerca să vând ilegal 800 de tichete de intrare....


Se întâmplă şi la alţii! Şapte cluburi de fotbal din Spania trebuie să returneze ajutoarele publice considerate ilegale



Sport

se intampla si la altii sapte cluburi de fotbal din spania trebuie sa returneze ajutoarele publice considerate ilegale
Comisia Europeană a cerut luni cluburilor spaniole de fotbal FC Barcelona, Real Madrid, Valencia, Atletico Bilbao, Atletico Osasuna, Elche şi Hercules să returneze ajutoare publice în valoare de mai multe milioane de euro acordate de autorităţile publice spaniole, informează Reuters, preluată...


Tricolorul LMV Ploieşti a pierdut la debutul în cupele europene!



Sport

tricolorul lmv ploiesti a pierdut la debutul in cupele europene
Tricolorul LMV Ploieşti a debutat miercuri noapte în CEV Challenge Cup, evoluând, în deplasare, împotriva campioanei Portugaliei, AJ Fonte do Bastardo Azores, în confruntarea din 16-imile de finală ale competiţiei europene. Echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu a avut o...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 18 martie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro