Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Luni, 10 decembrie 2018 - 7:58:37
republicanii

Gaură în poartă: Petrolistul Boldeşti a pierdut şi la Metaloglobus!


30 octombrie 2016

Petrolistul Boldeşti a ajuns la cel de-al cincilea joc consecutiv pe care l-a pierdut, iar după nouă etape disputate prahovenii se află pe penultimul loc al clasamentului. Fără antrenorul Marian Ilie pe banca tehnică, el stând în tribună, suspendat, prahovenii au cedat cu scorul de 3-2 jocul din deplasare cu liderul Metaloglobus Bucureşti. Conform spuselor directorului sportiv al echipei, Daniel Richită, toate reuşitele gazdelor au venit pe fondul erorilor portarului boldeştean Laurenţiu Dinu, dar şi în urma unor decizii ciudate ale brigăzii de arbitri. „La golul trei al localnicilor, asistentul a semnalizat o poziţie de ofsaid la Ghenovici, mingea a intrat în poartă din devierea jucătorului din Capitală, dar după consultarea arbitrului şi a tuşierului, în cele din urmă cei doi au validat golul. Am avut şi noi câteva şanse de a marca, o bară prin Zamfir, o situaţie clară prin Cr. Mihăiţă şi un penalti. Concluzionând, pot să vă spun că ne-am bătut singuri”, ne-a declarat Richită. În această întâlnire, Petrolistul a arătat astfel: Dinu - M. Gheorghe, D. Petre, D. Badea, Tudor, Cr.Mihăiţă - Zamfir, Puchea, Micu, Tudorie - Ene. Au mai jucat: M. Cotolan - Cr. Cotolan, Moise, Cernat, iar Ionescu nu a fost folosit, fiind accidentat.

În schimb, jocul echipei Astra II cu Diamo II a fost reprogramat pentru 8 noiembrie, întrucât bucureştenii au evoluat la mijlocul săptămânii în Cupa României, împotriva echipei mari a clubului.

În următoarea etapă, Petrolistul va juca în deplasare cu CS Tunari, în timp ce Astra II va primi replica celor de la Viitorul Domneşti.

Rezultatele şi marcatorii etapei a IX-a:

Viitorul Domneşti - CS Tunari     1-0

A marcat: Alexandru Văduva (62).

Metaloglobus Bucureşti - Petrolistul Boldeşti     3-2

Au marcat: Victor Militaru (6, 48), Ghenovici (52) / Alexandru Puchea (42), Mihai Gheorghe (50).

Delta Dobrogea Tulcea - Viitorul Constanţa II    3-1

Au marcat: Silviu Moise (15, 32), Robert Pîslaru (28)/Cristian Ene (46).

Înainte Modelu - Arsenal Malu  14-1

Au marcat: Nelu Bucă (2, 9, 55), Danie Gheorghe (20, 59), Marian Ghiţă (35), Istrate (47), Ricardo Mihalache (49, 57, 81), Marin Florea (84), Cosmin Petrescu (85), Alexandru Alexa (87, 90+1)/Alexandru Jelescu (18).

SC Popeşti Leordeni - Unirea Slobozia    nedisputat

Echipa din Popeşti Leordeni nu a asigurat asistenţă medicală la acest joc, întrucât ambulanţa nu a mai ajuns la meci pentru că a fost chemată în misiune, în timp ce a doua ambulanţă care a venit să o înlocuiască nu avea parafele cerute de regulament.

Axiopolis Sport Cernavodă - CSM Olteniţa     3-2

Au marcat: Gheorghe Areescu (20), Robert Moldoveanu (33), Ionuţ Gheorghe (67) / Cosmin Ionică (41), Robert Tontea (80).

8 noiembrie, ora 14:00

Dinamo Bucureşti II - AFC Astra II

Clasament

1. Metaloglobus Bucureşti     9          8          1          0          22-11              25        (+10)

2. Viitorul Constanţa II         9          6          1          2          24-12              19        (+7)

3. SC Popeşti Leordeni          8          5          2          1          14-4                17        (+2)

4. CS Tunari                           9          4          3          2          13-12              15        (+3)

5. Înainte Modelu                   9          3          4          2          29-18              13        (-2)

6. Viitorul Domneşti              9          4          1          4          12-11              13        (+1)

7. Unirea Slobozia                  8          3          2          3          15-11              11        (-1)

8. AFC Astra II                      8          3          2          3          12-11              11        (-1)

9. Delta Dobrogea Tulcea      9          4          1          4          16-16              11        (-2)

10. Axiopolis Cernavodă       9          3          2          4          16-19              11        (-4)

11. Dinamo Bucureşti II        8          2          4          2          14-13              10        (-2)

12. CSM Olteniţa                   9          2          1          6          16-19              7          (-8)

13. Petrolistul Boldeşti          9          2          0          7          11-20              6          (-6)

14. Arsenal Malu                    9          0          0          9          6-40                0          (-12)

Etapa a X-a (4-5 noiembrie, ora 14.00): Unirea 04 Slobozia - Înainte Modelu, CS Tunari - Petrolistul Boldeşti, AFC Astra 2 - Viitorul Domneşti, Viitorul Constanţa II - Dinamo Bucureşti II, Arsenal Malu - Delta Dobrogea Tulcea, CSM Olteniţa - SC Popeşti Leordeni, Axiopolis Sport Cernavoda - Metaloglobus Bucureşti.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(170 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Maratonistul de la CSM Ploieşti, Marius Ionescu, locul 37 la Rio!



Sport

maratonistul de la csm ploiesti marius ionescu locul 37 la rio
Atletul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Marius Ionescu, a izbutit în această după-amiază un rezultat foarte bun la Olimpiada de la Rio, reuşind să ocupe poziţia a 37-a, din 155 de sportivi, în proba de maraton. Elevul lui Cătălin Geapana şi Robert Munteanu a făcut o cursă în care a...


S-a rezolvat, nu se poate! La CSM Ploieşti, tot fără salarii şi tot în aşteptarea ANAF-ului!



Sport

s-a rezolvat nu se poate la csm ploiesti tot fara salarii si tot in asteptarea anaf-ului
În această după-amiază, 50 de sportivi şi antrenori din cadrul CSM Ploieşti au mers la Primăria Ploieşti pentru a avea o discuţie cu edilul Adrian Dobre şi directorul economic Nicoleta Crăciunoiu, în speranţa soluţionării problemei salariilor restante. Discuţia a durat 30 de minute şi a avut...


Vezi când se joacă restanţa Petrolul Băicoi – Petrolul Ploieşti!



Sport

vezi cand se joaca restanta petrolul baicoi  petrolul ploiesti
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova a decis, astăzi, ca meciurile etapei a V-a a Ligii A Prahova, rundă amânată la mijlocul lunii septembrie din cauza participării echipei Prahova-Muntenia la UEFA Regions Cup, să se dispute marţi, 18 octombrie, începând cu ora 15.00. Astfel, de astăzi...


Petrolistul Boldeşti şi Astra II, repartizate în Seria a II-a a Ligii a III-a!



Sport

petrolistul boldesti si astra ii repartizate in seria a ii-a a ligii a iii-a
Ieri, Federaţia Română de Fotbal a stabilit structura şi programul celor 5 serii ale Ligii a III-a, nivel la care s-a ajuns să se joace printr-o simplă solicitare de înscriere, în condiţiile în care nu mai sunt foarte multe echipe capabile din punct de vedere financiar să combată în acest...


Cazul „CSM Ploieşti”, din perspectiva PSD!



Sport

cazul csm ploiesti din perspectiva psd
Situaţia de la CSM Ploieşti, acolo unde în continuare nu se găseşte o soluţie pentru depăşirea blocajului financiar, a fost abordată, astăzi, în conferinţa de presă organizată de PSD Ploieşti. Invitat să expună situaţia existentă în acest moment la club, coordonatorul sportiv Cristian Nica a...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 6 februarie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro