Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Joi, 14 noiembrie 2019 - 9:36:51
republicanii

Ştafeta de 4x200 metri a CSM Ploieşti a bătut un record vechi de 42 de ani!


19 decembrie 2016

Prezenţi la Istanbul, pentru a participa la două competiţii internaţionale, „Festivalul Olimpic” şi „Winter Cup Istanbul”, atleţii de la CSM Ploieşti au reuşit, în weekend, două rezultate de excepţie.

Astfel, în cadrul „Winter Cup”, ştafeta de 4x200 metri, în componenţa Costin Homiuc, Andrei Oprea, Daniel Rezmiveş, Bogdan Oprina, a reuşit să stabilească un nou record naţional la categoriile juniori, tineret şi seniori, fiind, cel puţin în istoria recentă a atletismului, singura echipă care deţine aceste recorduri concomitent în România. Băieţii antrenaţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu au făcut o cursă senzaţională, oprind cronometrul la 1.28.24 minute, timp cu care au bătut recordul de la juniori şi tineret ce rezista din 1994 (1.33.27 minute) şi, mai important, recordul naţional la nivel de seniori, stabilit în 1974 (1.29.00 minute). De remarcat că trei dintre componenţii ştafetei sunt juniori I, iar unul, Andrei Oprea, junior II.

În cadrul aceleiaşi competiţii, Daniel Rezmiveş a reuşit să egaleze recordul naţional în proba de 60 metri plat, cu timpul de 6.78 secunde (cea mai bună performanţă reuşită de un atlet român în competiţiile de sală din acest an). Al doilea clasat în această probă a fost tot un sportiv CSM-ului, Bogdan Oprina.

Acelaşi Daniel Remiveş a câştigat şi proba de 200 metri, fiind urmat de Bogdan Oprina, Costin Homiuc şi Andrei Oprea.

Sursa: www.csmploiesti.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(49 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Blocajul de la CSM Ploieşti a dus la plecarea majorităţii sportivilor de valoare!



Sport

blocajul de la csm ploiesti a dus la plecarea majoritatii sportivilor de valoare
După şase luni de blocaj financiar, CSM Ploieşti a ajuns să funcţioneze la nivel de avarie, cu formaţia de junioare I reprezentând handbalul feminin în Liga Naţională şi cupele europene, cu echipa de handbal băieţi incapabilă să se prezinte la un meci din cauza subţirimii numerice a lotului, cu...


„Cupa Ambiţia” la kickboxing, o competiţie de succes găzduită de Sala „Leonard Doroftei”!



Sport

cupa ambitia la kickboxing o competitie de succes gazduita de sala leonard doroftei
Sâmbătă, Sala „Leonard Doroftei” a găzduit o interesantă competiţie de kickboxing, „Cupa Ambiţia”, organizată de Clubul Sportiv „Ambiţia” şi Direcţia pentru Tineret şi Sport a Judeţului Prahova, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. A fost o competiţie amplă, cu 325 de...


OK şi în „cupă”: Petrolul a trecut la pas de Unirea Teleajen!



Sport

ok si in cupa petrolul a trecut la pas de unirea teleajen
Petrolul s-a calificat fără emoţii în faza următoare a Cupei României după ce a trecut, astăzi, într-un meci contând pentru turul al V-lea judeţean, de formaţia Unirea Teleajen. Chiar dacă Tavi Grigore i-a menajat pe Daniel Chiriţă şi Claudiu Tudor, „lupii” s-au impus la scor, cu 7-1 (4-0),...


Un fotbalist a decedat în timpul unui meci din Cupa Franţei



Sport

un fotbalist a decedat in timpul unui meci din cupa frantei
Fotbalistul Ben Idrissa Derme, în vârstă de 34 de ani, a decedat, duminică, în timpul unui meci din Cupa Franţei, pe care echipa sa, AJ Biguglia, din liga a patra, l-a disputat pe teren propriu cu AS Furiani-Agliani, în turul al treilea al competiţiei, informează BBC. Fostul internaţional...


Surpriză cu „Noul Petrolul”! Adio Petrosport, hai Petrolul ’52!



Sport

surpriza cu noul petrolul adio petrosport hai petrolul 52
Update Unul dintre liderii suporterilor, Octav Preda, a făcut câteva precizări legate de motivul pentru care s-a renunţat la varianta Petrosport şi se va merge pe Petrolul ’52: „Nu a fost vorba despre dorinţa domnului Goruneanu de a fi preşedinte, ci de o clauză pe care nu puteam să ne-o asumăm,...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 18 martie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro