Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook
Vineri, 5 iunie 2020 - 2:08:07
republicanii

30 de jucători la primul antrenament al Petrolului Ploieşti în 2017!


17 ianuarie 2017

Octavian Grigore a condus, în această după-amiază, primul antrenament al „lupilor” în 2017, însă emulaţia în jurul echipei s-a redus în mod evident faţă de vara anului trecut, dovadă că doar circa 300 de suporteri au fost prezenţi în tribunele arenei „Ilie Oană”. 30 de jucători au fost la reunirea „galben-albaştrilor”, fără surprize majore atât în privinţa sosirilor, cât şi a celor care au părăsit „haita”. Dintre numele mai cunoscute, ar fi de remarcat apariţia lui George Ghiţă şi Nini Popescu, ambii după o perioadă de „pauză forţată” după colaborarea cu Gloria Buzău, dar cu situaţii „speciale” pe care clubul încearcă să le rezolve, şi a fundaşului Alexandru Radu, care revine de la Luceafărul Oradea. Pe lângă aceştia, au fost mai mulţi tineri pe care Grigore îi va monitoriza în zilele următoare şi va decide dacă pot face obiectul legitimării. Au lipsit Mihai Velisar şi Ionuţ Pârvu, ambii cu mici probleme medicale, iar Jean Prunescu, deşi a fost prezent, nu s-a echipat tot din cauza unei uşoare accidentări.

La capitolul „plecări”, clubul s-a despărţit de Decebal Nae (CS Păuleşti), Sebastian Petre (CS Blejoi) şi tinerii Andrei Militaru şi Andrei Vlad.

„Lupii” au făcut circa 15 minute de alergare, după care s-au urcat în autocar şi direcţia „World Class”, sala de fitness din incinta AFI Palace găzduind restul antrenamentului din această după-amiază. În perioada următoare, şedinţele de pregătire se vor desfăşura în diverse locaţii, opţiunile fiind Valea Călugărească, Pleaşa, Chiţorani şi, dacă se va reuşi să se dea zăpada de pe el, terenul sintetic din parcul Vest.

Iată ce a spus Octavian Grigore cu prilejul antrenamentului de astăzi: „Ne dorim să avem un an bun şi să ne atingem obiectivele, care sunt promovarea la finalul sezonului şi alcătuirea unui lot foarte bun în perspectiva participării în Liga a III-a. Totodată, ne dorim să fim un club puternic, ceea ce ar însemna, printre altele, să ne fie atribuite marca şi sigla, demers care ne-ar da legitimitate şi posibilitatea de a ne considera continuatorii Petrolului. Cât priveşte discuţiile din ultima vreme, privind o colaborare cu autorităţile locale, vom accepta o formă care să intre într-un cadru de normalitate, Consiliul Local să aibă anumite certitudini privind activitatea clubului. Pot să vă spun că, din punct de vedere financiar, suntem într-o situaţie de normalitate a plăţilor către stat şi către jucători, iar, în perspectivă, normal că este de dorit să se facă o societate fie pe acţiuni, fie comercială, nu ştiu care este varianta agreată şi, mai ales legală, astfel încât cei care vor să susţină financiar echipa să ştie cum o pot face. Până pe 15 februarie se va stabili forma oportună pentru continuarea activităţii”.

Primul meci oficial, la sfârşitul lui februarie, la Mizil

Astăzi, „lupii” au aflat şi că primul meci oficial din 2017 îl vor juca la Mizil, în optimile de finală ale fazei judeţene a Cupei României. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova a stabilit programul acestei faze a competiţiei şi a decis că Petrolul va evolua în deplasare, cu Rapid Mizil (locul 4 în Superliga B Prahova), într-una din zilele 25-26 februarie. Debutul în campionatul Ligii A Prahova este programat o săptămână mai târziu, pe 4 martie.

Vestea startului la final de februarie l-a făcut pe Octavian Grigore să regândească programul meciurilor de verificare, astfel că primul joc, planificat pe 11 februarie, la Berceni, va fi, foarte probabil, devansat cu o săptămână.

Lotul prezent la reunire:

Vladimir Butufei, Răzvan Catană, Daniel Chiriţă, Claudiu Chiş, Alexandru Crăciun, Ilie Dumitrescu, Dragoş Gheorghe, George Ghiţă, Michel Jipa, Nini Popescu, Tiberiu Niţescu, Alberto Olaru, Georgian Păun, Ionuţ Marinică, Jean Prunescu, Alexandru Radu, Claudiu Tudor, Valentin Ursu, Adrian Vintilă, Cătălin Niţache, Mihai Anton, Valentin Ţicu, Iancu, Daniel Panait, Alexandru Oae, Narcis Ţânţaru, Anica, Vanghele, Negoiţă, Popescu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(625 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

In Ploiesti gasiti paine traditionala romaneasca coapta in cuptor cu lemne fara E-uri

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate




Vezi ce a spus Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, despre proiectul Petrolul!



Sport

vezi ce a spus primarul ploiestiului adrian dobre despre proiectul petrolul
Primarul Municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a făcut, astăzi, câteva precizări legate de proiectele ce vizează înfiinţarea noii echipe Petrolul, anunţând că „va fi o decizie care se va lua în funcţie de proiectele care vor fi prezentate de cei interesaţi să se implice. Cine va dovedi că are...


Meciul de „cupă” Unirea Teleajen - Petrolul Ploieşti se joacă la baza lui Daniel Chiriţă!



Sport

meciul de cupa unirea teleajen - petrolul ploiesti se joaca la baza lui daniel chirita
Ultima partidă oficială a Petrolului în această iarnă, cea din turul al V-lea al Cupei României, faza judeţeană, cu Unirea Teleajen, se va disputa, sâmbătă, de la ora 13.00, pe terenul din incinta bazei lui Daniel Chiriţă. La această decizie s-a ajuns după ce adversarii, organizatori ai...


Alt eşalon, aceiaşi suporteri: fanii Petrolului au făcut spectacol la Păuleşti!



Sport

alt esalon aceiasi suporteri fanii petrolului au facut spectacol la paulesti
Aşa cum aminteam în cronica partidei, Păuleştiul s-a colorat în galben-albastru, astăzi, la prânz. La figurat şi... la propriu, torţele în culorile Petrolului, aprinse la începutul partidei, transformând „peluza” micuţei arene într-o adevărată perdea galben-albastră. Au fost peste 1000 de fani...


CSM Ploieşti, eşec şi cu Vâlcea: 22-42 (8-17) în Sala „Olimpia”!



Sport

csm ploiesti esec si cu valcea 22-42 8-17 in sala olimpia
Handbalistele de la CSM Ploieşti au pierdut, în această dimineaţă, cu scorul de 22-42 (8-17), partida disputată în Sala Sporturilor Olimpia cu HCM Râmnicu Vâlcea, restantă din etapa a 7-a a Ligii Naţionale. Elevele lui Daniel Gheorghe au reuşit, astăzi, cea mai bună performanţă ofensivă...


Primarul Adrian Dobre, despre mărcile Petrolul: „Căutăm varianta optimă!”



Sport

primarul adrian dobre despre marcile petrolul cautam varianta optima
Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a vorbit şi astăzi, în cadrul conferinţei de presă săptămânale, despre mărcile FC Petrolul, anunţând că încă se caută soluţia ideală şi, în primul rând, legală, pentru transmiterea acestora către AS Petrolul ’52 Ploieşti. „Deocamdată suntem încă în studiu...


Design si programare web: ing. Constantin Iancu
ISSN 2501-8612, ISSN-L 2501-8612
Actualizat la 2 decembrie 2019
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
republicanii.ro